Instituțiile Uniunii Europene și procese decizionale

Principalele instituţii ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituţii centrale şi implicate în procesul de decizie, sunt reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Rol consultativ în procesul de decizie au Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor. Consiliul European are rol de stimulator al discuţiilor şi inţiativelor comunitare. Alte instituţii cu rol important în funcţionarea UE sunt: Curtea Europeană de Justiţie (împreună cu Tribunalul Primei Instanţe), Curtea de Conturi şi Ombudsmanul European. Nu în ultimul rând, avem instituţia financiară reprezentată de Banca Europeană de Investiţii – care sprijină implementarea politicilor UE (alături de Fondurile Structurale şi de programele comunitare) – şi Banca Central Europeană – creată în scopul sprijinirii uniunii economice şi monetare.

Aceste instituţii, create pe parcursul a mai mult de 40 de ani, reflectă evoluţia în timp a structurii unionale europene şi trec acum printr-un proces de reformă generat de extinderea Uniunii cu zece state în 2004 (cea mai mare extindere din istoria sa) şi cu alte două în 2007 (deocamdată, procesul neoprindu-se aici).

1. Parlamentul European

Parlamentul European a fost înfiinţat prin Tratatul de la Roma (1957) pentru a reprezenta “popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene" , fiind singura instituţie a cărei componenţă este stabilită prin alegeri libere, la nivel european şi ale cărei şedinţe şi deliberări sunt publice. Iniţial, PE a fost organizat ca un ansamblu deliberativ, cu funcţie consultativă şi constituit din membri ai parlamentelor naţionale. Tratatele de la Maastricht şi de la Amsterdam au adus schimbări majore ale rolului PE, acesta devenind un organ cu funcţii politice şi cu puteri legislative şi bugetare.

Primele alegeri parlamentare au avut loc în 1979, din acel moment desfăşurându-se sistematic o dată la fiecare 5 ani. Membrii PE sunt aleşi prin vot universal direct şi prin sistemul reprezentării proporţionale, fiind grupaţi în funcţie de partidele politice pe care le reprezintă şi nu de naţionalităţile lor (există însă şi membri independenţi). Alegerile parlamentare se desfăşoară la nivel de SM, pe bază de sisteme diferite, astfel:

- la nivel regional : Marea Britanie, Italia şi Belgia;

- la nivel naţional: Franţa, Spania, Danemarca;

- sistem mixt: Germania.

În Belgia, Grecia şi Luxemburg, votul este obligatoriu. Numărul de locuri ce îi revine fiecărui SM în PE este stabilit în funcţie de populaţia SM respectiv, pe baza unui sistem de proporţionalitate ce permite reprezentarea convenabilă a statelor cu o populaţie mai mică Ca evoluţie a componenţei PE trebuie menţionată creşterea numărului euro-parlamentarilor reprezentaţi de femei – de la 16, 5% la 29,7%. Ultimele alegeri au avut loc în 1999, următoarele fiind prevăzute pentru anul 2004 – când numărul locurilor parlamentare va creşte de la 626 în prezent, la 732 (datorită noului val al extinderii UE) – vezi Anexa 1.

Din punct de vedere al organizării, PE are următoarele structuri:

- Preşedinte – reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiile internaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului şi sedinţele interne;

- Birou parlamentar - organul de reglementare responsabil cu bugetul Parlamentului, cu problemele administrative, organizatorice şi de personal;

- Conferinţa preşedinţilor – organ politic al Parlamentului, constituit din Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupărilor politice, responsabil cu stabilirea ordinii de zi a şedinţelor plenare, fixarea calendarului activităţilor desfăşurate de organismele parlamentare şi stabilirea competenţei comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum şi a numărul membrilor acestora;

- Comitete – organizează activitatea PE pe domenii de activitate şi sunt împărţite în comitete permanente (17), comitete temporare (6) – vezi Anexa 2 - şi comitete parlamentare mixte – ce menţin relaţiile cu parlamentele ţărilor candidate;

- Secretariat – 3 500 de funcţionari ce lucrează în serviciul PE.

Rolul Parlamentului în cadrul Uniunii Europene are în vedere:

- examinarea şi adoptarea legislaţiei comunitare, alături de Consiliul UE (Consiliul de Miniştri), prin procedura de co-decizie;

- aprobarea (şi monitorizarea) bugetului UE;

- exercitarea funcţiei de control asupra altor instituţii UE, cu posibilitatea de a înfiinţa comisii de anchetă;

- aprobarea acordurilor internaţionale majore, cum ar fi acordurile privind aderarea de noi SM şi acordurile comerciale sau de asociere între UE şi alte ţări.

De asemenea, PE numeşte Ombusdmanul European pe o perioadă de cinci ani (echivalentă mandatului parlamentar), menţinând astfel legătura cu cetăţenii UE.

Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se ţin şedinţe în fiecare lună, timp de o săptămână. Unele şedinţe se ţin la Bruxelles, iar Secretariatul General se află la Luxemburg.

Procedurile de decizie aplicabile la nivelul Parlamentului sunt:

- procedura de co-decizie – Parlamentul împarte puterea legislativă cu Consiliul;

- procedura de aviz conform – acordul Parlamentului este obligatoriu pentru adoptarea unor anumite acte legislative;

- procedura de cooperare – Parlamentul poate influenţa deciziile Consiliului prin dreptul de a aduce amendamente propunerilor acestuia – această procedură a fost limitată, în urma Tratatului de la Amsterdam, la câteva situaţii ce privesc uniunea economică şi monetară;

- procedura de consultare – Parlamentului îi este cerută o opinie, ce este fundamentată de unu din comitetele sale;

Tratatul de la Nisa a adus următoarele modificări privind funcţionarea Parlamentului European:

- fixarea numărului de locuri la 732;

- extinderea procedurii de co-decizie;

- extinderea rolului de co-legislator, prin acordarea dreptului de a înainta acţiuni Curţii de Justiţie (cu aceleaşi condiţii ca şi celelalte instituţii)

Reforma instituţională propusă de Constituţia europeană are în vedere:

- stabilirea unui prag de minim 4 euro-parlamentari pentru fiecare SM;

- creşterea (până aproape de dublare) rolului PE în procesul de decizie.