Instituții Europene

INTRODUCERE

Uniunea Europeană este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 ţări. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie (o federaţie din limba latină fœdus este un stat format dintr-un număr de state care au transferat o mare parte din suveranitatea lor unei noi entităţi, supraordonată acestora, numită guvern central "federal. Într-o federaţie, statutul de autoguvernare al statelor componente este stabilit prin constituţie şi nu poate fi schimbat prin hotărârea unilaterală a guvernului central) şi confederatie (confederaţia este o uniune de state independente sau de unităţi teritoriale autonome, înfiinţată pe baza unui acord internaţional, prin care se determină condiţiile de asociere a statelor şi de funcţionare a acestora).

Uniunuea Europeana nu dispune de pesonalitate juridică [1; p. 5], ea fiind mai mai degrabă un concept politic decat unul juridic, deoarece nu substitute Comunităţile europene, ci le înglobeaza într-un ansamblu mai larg [2; p. 101]. Statele membre ale Uniunii Europene îşi pot transfera competenţele, la aderare, doar unui organ comunitar, cum este Banca Central Europeană, nu şi Uniunii Europeane[3; p.5]

Din acest motiv este acceptată explicaţia conform căreia, pentru a-şi realiza obiectivele, Uniunea Europeană utilizează Comunităţile europene, completate cu formele de cooperare interguvernamentale prevăzute de tratate.

Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai târziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Mediterană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forţa. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o singură administraţie pentru sute ani. Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste încercări au implicat de obicei ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la instabilitate; unele încercări, însă, au durat mii de ani şi au fost însoţite de progrese economice şi tehnologice, aşa cum s-a întâmplat cu Imperiul Roman în timpul aşa-numitei Pax Romana. Una dintre primele propuneri pentru o unificare paşnică prin cooperare şi egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851. În urma catastrofelor provocate de primul şi al doilea război mondial, necesitatea formării unei (ce a devenit mai târziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza voinţei de a reconstrui Europa şi de a elimina posibilitatea unui nou război. Acest sentiment a dus în cele din urmă la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către Germania (de vest), Franţa, Italia şi ţările din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea în aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care care a intrat in viguare in iulie 1952. Prima uniune vamală totală, denumită iniţial drept Comunitatea Economică Europeană (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană care este în prezent "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1992.

Putem spune asadar ca Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare care a început în anul 1951, între şase ţări europene ( Franta, Italia, Belgia, Germania Luxemburg Tarile de Jos ) si ca in decursul urmatorilor 50 de ani au avut loc cinci valuri de extindere. iar prezent Uniunea Europeana este compusă, după cel de al şaselea val, din 27 de state membre ( Franta, Italia, Belgia, Germania Luxemburg Tarile de Jos-1958), (Danemarca Regatul Unit Irlanda -1973), (Grecia -1981 ),( Portugalia, Spania–1986),( Austria, Finlanda, Suedia-1995), (Cipru, Estonia, Letonia ,Lituania, Malta , Polonia, Republica Ceha , Slovacia, Slovenia, Ungaria-2004),( Bulgaria, Romania – 2007).

INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE

1. COMISIA EUROPEANĂ

1.1. Structura. Comisarii europeni (numirea si demiterea din funcţie a acestora)

Comisia Europeana [4] este cea mai origininală dintre institutiile comunitare, formată în prezent din 25 de comisari desemnaţi de guvernele statelor membre pe baza competenţei lor generale şi profesionale. Comisia europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a întocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunităţilor Europene, independent de statele membre, avand sediul Berlaymont, Bruxelles.

Tratatul de la Nisa [5; p. 50] reglementează desemnarea Comisiei Europene astfel:

1) Consiliul European desemnează o personalitate ce urmează a fi numit preşedinte al comisiei, Parlamentul European aprobând această desemnare;

2) Consiliul U E impreună cu viitorul preşedinte al comisiei desemnează comisarii pe baza propunerilor venite din partea guvernelor naţionale;

3) comisarii împreuna cu preşedintele sunt supuşi apoi aprobării Parlamentului European;

4) Comisia Europeană în întregime este numită în funcţie de Consiliul U.E cu majoritatea calificată.

Comisarii sunt cetaţeni ai statelor membre, câte unul din fiecare stat membru numărul lor fiind stabilit de Consiliul U.E cu unanimitate de voturi. Mandatul acestora este de 5 ani şi sunt reeligibili, singura instituţie care are dreptul de a demite un comisar este Curtea Europeană de Justiţie, în timp ce Comisia în întregime poate fi demisă de parlamentul European prin moţiune de cenzură adoptată cu votul a doua treimi din voturile exprimate şi în acelaşi timp al majorităţii membrilor.

Conducerea Comisiei este astfel formată :

a) Preşedintele Comisiei (actual-José Manuel Durão Barroso, Portugalia) este numit cu 6 luni înainte ce mandatul său să înceapă iar perioada mandatului său este egală cu cea a Comisiei. Presedintele Comisiei are rol administrativ şi protocolar el reprezentând comisia în faţa celorlalte instituţii comunitare precum şi în relaţiile cu terţii

b) Vicepresedinţii acestia sunt desemnati de catre presedinte [6] din randul comisarilor si sunt in numar de doi, ei avand rol de suplinire a presedintelui atunci cand este nevoie.