Infracțiunea Internațională

Cuprins referat Cum descarc?

1. Notiunea de infractiune internationala 2
2. Elementele constitutive ale infractiunii internationale 8
3. Clasificarea infractiunilor internationale 8
Concluzii: 11
Bibliografie: 12

Extras din referat Cum descarc?

Dreptul penal, este structurat, in totalitate in jurul a 3 institutii fundamentale si anume: infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa. Intre cele 3 institutii exista o stransa legatura si conditionare, in sensul ca institutia infractiunii determina existenta si functionarea celorlalte doua. Astfel fara infractiune nu poate exista raspundere penala, iar fara raspundere penala nu poate exista pedeapsa. Savarsirea unei infractiuni atrage, pentru cel care a comis-o (persoana sau stat) o pedeapsa, iar pedeapsa implica din partea faptuitorului, raspunderea sa penala pentru fapta savarsita.
1. Notiunea de infractiune internationala
Fenomenul infractional este un important fenomen social. Savarsirea anumitor fapte contrare valorilor superioare ale societatii, ordinii publice, vietii, drepturilor si intereselor cetatenilor, afecteaza intr-o insemnata masura societatea in ansamblul sau. Membrii societatii adopta fata de fenomenul infractional o atitudine de respingere, de blamare, iar statul ia masuri de autoprotectie a caror configuratie depinde in mod direct de amploarea si caracterul fenomenului, de recrudescenta sau atenuarea acestuia in diferite perioade, ca si de aspectele concrete ale valorilor atinse prin infractiune si care trebuie sa fie protejate. 
Infractiunea este in acelasi timp un fenomen juridic. Infractiunea se inscrie in texte de legi, elaborandu-se in privinta ei norme de drept care indica ce anume fapte antisociale se considera infractiuni si ce consecinte juridice implica savarsirea acestora. Cu cat reglementarea juridica este mai completa si mai clara, cu cat infractiunea ca fenomen juridic este mai bine conturata, cu atat combaterea ei devine mai eficienta si mai usoara.
Consacrarea pe cale legislativa a infractiunilor si a pedepselor corespunzatoare, ca si a unor reguli de apreciere in concret a pericolului social pe care il reprezinta fiecare fapta savarsita este insotita si de crearea unui sistem structurat de organisme specializate in descoperirea unor asemenea fapte si in sanctionarea faptuitorilor: politia, justitia etc.
Infractiunea se defineste ca o fapta (actiune sau inactiune), care este periculoasa pentru societate, este savarsita cu vinovatie si este prevazuta de legea penala. 
De aici rezulta ca infractiunea este in primul rand o fapta a omului, un act de conduita exterioara a acestuia, perceptibil prin simturile noastre. Fapta poate consta intr-o actiune sau inactiune, un fapt concret contrar normelor prescrise de lege sau lipsa unui fapt prescris de lege ca o obligatie intr-o imprejurare data. Ea cuprinde si urmarile socialmente periculoase, deci si modificarile produse in mod constient, ori care se puteau produce prin actiunea sau inactiunea respectiva. Evident, pentru ca fapta sa fie pedepsita, trebuie sa existe si o legatura de cauzalitate directa sau imediata intre fapta respectiva si rezultatul socialmente periculos produs.
Pentru a constitui infractiune fapta penala trebuie sa prezinte si un pericol social real, adica sa aduca atingere, prin vatamarea-efectiva sau prin punerea in pericol uneia din valorile aparate de legea penala si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.
Pericolul social difera de la o infractiune la alta, in raport de insemnatatea valorilor sociale incalcate sau atinse, dar el trebuie sa aiba intotdeauna un grad ridicat care sa justifice sanctionarea in modalitate penala. Evaluarea pericolului social al infractiunii se face in mod generic prin lege atunci cand aceasta incrimineaza un anumit tip de infractiune si in mod concret in procesul de aplicare, de catre organele judiciare penale.
Pentru existenta infractiunii, asa cum rezulta din definirea acesteia, este necesar ca fapta penala sa fie savarsita cu vinovatie. Aceasta presupune ca fapta sa fie expresia unei anumite atitudini psihice a autorului in ce priveste vointa neconstransa de a comite acea fapta si constiinta caracterului si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia. O asemenea atitudine psihica se poate prezenta fie sub forma intentiei (directa sau indirecta), fie sub forma culpei, cu variatele ei forme (usurinta, temeritate, greseala, imprudenta sau nesocotinta, neatentie, neglijenta, nepricepere, nedibacie etc.),
Fapta care prezinta pericol social si este savarsita cu vinovatie, dobandeste, insa, caracter de infractiune numai daca este prevazuta de legea penala ca susceptibila de a fi sanctionata in aceasta modalitate specifica. Numai din momentul prevederii in lege fapta respectiva capata valente juridice, potrivit principiului legalitatii incriminarii putand fi aplicate sanctiuni penale doar pentru acele fapte care la data savarsirii lor erau prevazute ca atare, deci incriminate, printr-o lege. 
Pentru existenta unei infractiuni si pedepsirea acesteia este, asadar, necesara intrunirea tuturor celor trei trasaturi esentiale: fapta socialmente periculoasa, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Aceste trasaturi definesc infractiunea in raport de alte acte ilicite (delictul civil, contraventia, abaterea disciplinara).
Infractiunile se deosebesc, insa, si intre ele, prin anumite trasaturi proprii, conditii si modalitati care definesc continutul infractiunii. Legea penala incrimineaza anumite fapte care, toate, prezinta pericol social si sunt savarsite cu vinovatie, dar care prezinta in acelasi timp si deosebiri esentiale intre ele.
Stabilirea in concret a faptelor penale, cu fizionomia lor proprie, implica indicarea pentru fiecare dintre acestea a tuturor elementelor de ordin obiectiv si subiectiv ce le definesc, in asa fel incat infractiunile sa nu poata fi confundate si sa se diferentieze in mod clar sub aspectul tratamentului juridic in cadrul principiilor generale ale reglementatiei penale. Asemenea elemente privesc obiectul infractiunii (juridic si material), latura obiectiva, subiectul si latura subiectiva a acesteia.
Obiectul juridic al infractiunii se refera la valorile si relatiile sociale amenintate sau vatamate efectiv prin savarsirea faptei si ocrotite prin incriminarea acesteia, iar obiectul material il reprezinta entitatea concreta lezata (un obiect, un lucru, corpul uman etc.) asupra careia se indreapta materialitatea actului de conduita, energia fizica a acestuia, amenintandu-l cu un pericol de vatamare materiala sau provocandu-i efectiv o astfel de vatamare.

Fisiere in arhiva (1):

 Infractiunea Internationala.doc