Infracțiunea Flagrantă

Capitolul I. Conceptul de infracțiune flagrantă.

Secțiunea 1. Procedurile speciale de urmărire și de judecare a unor infracțiuni.

1.1.Conceptul de „ proceduri speciale” de urmărire și de judecată. Normele de drept cuprinse în Partea generală a Codului de procedură penală și normele de drept care reglementează urmărirea penală, judecata și executarea hotărârilor penale cuprinse în Partea specială a codului sunt prevăzute a fi aplicate în toate cauzele penale, fără deosebire de tipul și gravitatea infracțiunii săvârșite, de vârsta, profesia și statutul juridic al celor care le-au săvârșit. În concepția legiuitorului, aceste norme juridice, aplicabile oricăror cauze penale, sub denumirea de procedură de drept comun sau procedură obișnuită, sunt de natură să asigure cel mai bine aflarea adevărului în fiecare cauza penală și soluționarea acestora potrivit legii. Ca urmare, procedura obișnuită sau de drept comun reprezintă cadrul normal al desfășurării procesului penal.

Practica legislativă din cele mai multe țări a cunoscut însă și așa-numitele „proceduri speciale” de urmărire și de judecată în acele cazuri în care există factori care să justifice urgentarea desfășurării procesului penal, garanții speciale în vederea ocrotirii unor categorii de infractori, solemnitatea corespunzătoare inculpaților cu funcții de răspundere în stat etc. Ca urmare, a apărut practica legiferării unor proceduri speciale, cu elemente derogatorii de la procedura obișnuită. Așa s-a procedat cu regulile de competență cu privire la demnitari, la militari, la magistrați; cu regulile privind asistența juridică obligatorie a celor deținuți sau internați medicali, a celor care nu-și pot face singuri apărarea. Când însă se are în vedere un complex de derogări de la procedura obișnuită, legiutorul procedează la reglementarea unor proceduri speciale, înscrise în Partea specială a Codului de procedură penală sau în legi speciale cuprinzând norme de procedură penală derogatorii de la procedura obișnuită.

Așadar, procedura specială se poate defini ca fiind un complex de norme de drept procesual penal, care instituie, pentru anumite cauze penale, o desfășurare a procesului penal parțial diferită de procedura obișnuită.

Procedura specială, cuprinzând norme speciale față de normele generale ale procedurii obișnuite, are față de aceasta poziția normelor speciale față de normele generale. Astfel, procedura specială nu se aplică decât în cauzele în care există o derogare expresă de la procedura obișnuită; procedura specială se realizează și prin normele procedurii obișnuite pentru toate chestiunile pentru care nu se face nicio derogare în reglementarea procedurii speciale.

Ca urmare a acestor relații intre procedura obisnuită si procedura specială, în reglementarea unei astfel de proceduri, legiuitorul trebuie să aibă în vedere următoarele îndatoriri, și anume: să stabilească cu precizie cauzele în care se aplică procedura specială, normele derogatorii fiind de strictă interpretare; să prevadă normele derogatorii de la procedura obișnuită astfel încât să dea formă unei proceduri speciale și nu numai unor elemente de derogare, și în cele din urmă să precizeze că acolo unde nu se derogă se aplică normele procedurii obișnuite.

1.2. Criterii de reglementare a procedurilor speciale și de judecată. Un prim criteriu de reglementare a unor proceduri speciale, îl constituie anumite stări și calități ale persoanei trase la răspundere penală. Astfel, starea de minoritate a infractorului impune un mod special de urmărire și de judecată, care să întărească protecția sa procesuală, luându-se în considerare lipsa de maturitate a minorului. Ca urmare, în multe legislații, judecarea minorilor infractori se realizează de către tribunalele speciale, în compunerea cărora intră magistrați cu pregătire adecvată. La fel și calitatea de militar a inculpatului determină, în unele legislații, o precedura specială de urmărire și judecată, în fața unor instanțe speciale. Totodată, și calitatea de magistrat sau de demnitar poate determina o procedură specială de urmărire și de judecată. În raport de calitatea persoanei urmărite sau judecate, Codul actual de procedură penală a menținut procedura specială de urmărire și de judecată a infractorilor minori, iar în urma instituirii răspunderii penale a persoanelor juridice, s-a prevăzut și procedura privind tragerea la răspundere penală a personei juridice.

Secțiunea 2. Noțiunea de infracțiune flagrantă.

2.1. Explicaţia termenilor „flagrant” şi „infracţiune flagrantă”. Cuvântul „flagrant” provine din participiul flagrans, -tis al verbului latin flagro, -are care înseamnă „a arde”. Dicţionarul explicativ al limbii române dă următoarele explicaţii pentru adjectivul flagrant: care sare în ochi; izbitor; evident.