Formele infracțiunii

Desfășurarea activității infracționale.

Infracțiunea este o manifestare a omului în sfera relațiilor sociale. Ca act de conduită exterior, infracțiunea presupune o desfășurare în spațiu și timp.

Desfășurarea activității infracționale spre rezultatul socialmente periculos cunoaște mai multe etape, momente, care sunt cercetate de doctrina penală, întrucât de ele se leagă consecințe juridice.

Doctrina penală este unanimă în a distinge două perioade în care se desfășoară activitatea infracțională: perioada internă și perioada externă.

Perioada internă. Perioada internă sau psihică este țărmurită de două momente: al încolțirii ideii de a săvârși o infracțiune (ca moment inițial) și luarea hotărârii de a săvârși infracțiunea (ca moment final). Între cele două momente se situează deliberarea sau lupta motivelor.

În perioada internă se disting trei momente:

a) al nașterii, al conceperii ideii de a săvârși o infracțiune - motivația acestei idei interesează pe criminolog și deopotrivă pe judecător, acesta din urmă având de individualizat pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită;

b) următorul moment este cel al deliberării în care persoana cântărește motivele pro și contra ideii de a săvârși o infracțiune;

c) cel de al treilea moment este cel al deciziei, al hotărârii de a săvârși o infracțiune moment ce finalizează perioada internă, subiectivă, psihică, perioadă care este întâlnită numai la infracțiunile intenționate.

Întrucât luarea hotărârii de a săvârși și infracțiunea nu depășește forul interior al persoanei, există doar în conștiința acesteia, perioada nu are relevanță penală.

Luarea hotărârii de a săvârși o infracțiune nu este incriminabilă deoarece nu este o manifestare a individului în sfera relațiilor sociale. Gândul criminal nu reprezintă un pericol (o amenințare) câtă vreme nu s-a realizat într-o faptă.