Falsul intelectual

Noţiune şi definitie. Infracţiunea constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu stiinţă de a insera unele date sau împrejurări.

Obiectul juridic constă în relaţiile sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un înscris oficial.

Obiectul material constă în înscrisul oficial al cărui conţinut este alterat în momentul întocmirii. Înscrisul oficial falsificat constituie însă si produsul infracţiunii.

Subiectul activ este calificat prin calitatea de funcţionar. Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Pentru existenţa coautoratului este necesar ca făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege autorului si să săvârsească fapta în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Instigator sau complice poate fi orice persoană.

Latura obiectivă. Elementul material se poate realiza fie printr-o acţiune, fie printr-o inacŢiune, având ca urmare falsificarea unui înscris oficial în conţinutul său, adică alterarea adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este destinat să facă proba. Acţiunea constă în atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. De exemplu, în practica judiciară s-a considerat că sunt întrunite elementele infracţiunii, în această modalitate, prin fapta notarului public de a autentifica un act de

vânzare-cumpărare în care semnăturile nu aparţin vânzătorilor, sau dacă funcţionarul trece în listele de inventar cantităţi de marfă mai mari decât în realitate, ori dacă întocmeste procese-verbale fictive.

Inacţiunea constă în omisiunea de a insera unele date sau împrejurări. De exemplu, în practica judiciară s-a considerat că sunt întrunite elementele infracţiunii, în această modalitate, atunci când oficiantul postal omite să înregistreze în registrul de evidenţe mandatul postal primit si a cărui valoare si-a însusit-o sau funcţionarul care omite să completeze duplicatele si triplicatele chitanţelor eliberate unor persoane pentru sumele încasate, cu scopul de a-si însusi acele sume. În acest din urmă caz, fapta constituie fals intelectual, deoarece exemplarul eliberat plătitorului constituie, împreună cu duplicatul si triplicatul, un act indivizibil, în baza căruia gestiunea funcţionarului se încarcă cu sumele respective, acesta fiind obligat a le justifica.

Acţiunea sau inacţiunea trebuie să se realizeze cu prilejul întocmirii înscrisului de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. De exemplu, în practica judiciară s-a considerat că întocmirea în fals a unui act prin care se atestă, în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, o situaţie neadevărată constituie infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale si nu aceea de fals intelectual.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale protejate.

Raportul de cauzalitate trebuie să existe.

Latura subiectivă presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei, care poate fi directă sau indirectă. Fapta săvârsită din culpă nu constituie infracţiunea de fals intelectual.

Tentativa si consumarea. Tentativa este pedepsită, potrivit alin. (2).

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care înscrisul este perfectat prin semnare si aplicarea stampilei sau a sigiliului, moment în care se produce si starea de pericol pentru încrederea publică pe care trebuie să o inspire orice înscris oficial.

Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Formele Infractiunii De Fals Intelectual

Ca orice fenomen, infracţiunea intenţionată se desfăşoară în timp şi spaţiu din

momentul naşterii ideii infracţionale şi până la producerea urmării prevăzute atât de lege cât

şi de infractor şi în acelaşi timp voită sau acceptată de către acesta.

Legea penală incriminează, de regulă, infracţiunile consumate, adică acelea la care s-a

produs urmarea necesară realizării conţinutului ei de bază, a celui agravat sau atenuat. În

unele cazuri însă, fapta rămâne doar în forma luării hotărârii, a pregătirii sau a executării ei,

fără a se produce rezultatul, fie din motive independente de voinţa infractorului, fie datorităvoinţei acestuia. Cu privire la anumite infracţiuni, fapta este incriminată şi când se realizează doar în una din aceste forme.

Fazele sunt acele etape prin care poate trece fapta intenţionată şi prevăzută de legea

penală, în desfăşurarea ei, în vederea producerii rezultatului. Întreaga activitate infracţională

intenţionată mai poartă numele “iter criminis“ sau “calea infracţională”.

Formele infracţiunii sunt: luarea hotărârii, pregătirea, executarea (tentativa) şi forma

consumată. Unele dintre acestea au relevanţă juridică numai când infracţiunea nu s-a

consumat, deoarece în forma consumată sunt absorbite toate formele anterioare.

Infracţiunea de fals intelectual, realizată prin acţiunea de atestare a unor fapte sau

împrejurări necorespunzătoare adevărului, poate îmbrăca toate formele obişnuite ale actelor

de pregătire, tentativă şi consumare

Orice activitate infracţională presupune o atitudine psihică a persoanei subiectului

activ (latură subiectivă), care precede şi însoţeşte acţiunea sau inacţiunea prevăzută de legea

penală. La infracţiunile intenţionate, această atitudine psihică constă din mai multe momente:

naşterea ideii infracţionale, deliberarea(lupta motivelor) şi luarea hotărârii(rezoluţia) de a

săvârşi acţiunea sau inacţiunea infracţională. Având în vedere că cel mai important moment

este acela al luării hotărârii(rezoluţia), întreaga formă internă este asimilată cu aceasta.

Luarea hotărârii precede întotdeauna celelalte forme ale infracţiunii cu un timp mai

îndelungat(în caz de premeditare) sau mai scurt(în caz de intenţie repentină şi intenţie

formată în condiţii obişnuite).

Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor legale, fapta prevăzută de legea penală

prezintă pericol doar când are loc acţiunea sau inacţiunea (art. 18 C.pen.), simpla luare a

hotărârii infracţionale nu atrage răspunderea penală. Aceasta nici chiar atunci când hotărârea

a fost împărtăşită altei persoane-aşa numita formă “oratorică”, dar numai când împărtăşirea

nu constituie infracţiune de sine stătătoare. Când hotărârea se manifestă printr-o latură

externă periculoasă, sub forma unei acţiuni, deci nu rămâne doar în forul interior al persoanei,

ea poate fi incriminată ca infracţiune. Luarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea de fals intelectual nu atrage răspunderea penală.

Manifestarea exterioară a hotărârii infracţionale se poate prezenta în forma actelor de

pregătire (preparatorii), de executare şi în forma consumată. Actele de pregătire constă în procurarea de către autor, de coautor sau de către complice a unor mijloace materiale, date, informaţii cu privire la timpul, locul, modul şi mijlocul cel mai potrivit pentru săvârşirea infracţiunii. Acestea pot fi de natură materială sau intelectuală.

Astfel, se poate procura un instrument prin cumpărare, împrumutare sau chiar pe

cale infracţională (prin furt, de exemplu), prin confecţionare sau preparare, prin adaptarea

unui mijloc sau instrument, se culeg informaţii cu privire la locul unde se află obiectul

material asupra căruia se va îndrepta acţiunea infracţională, se iau unele măsuri în vederea

îngreunării descoperirii infracţiunii sau a infractorului.