Evaziune fiscală - măsuri legislative

I. Noțiunea și formele evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală este de “aceeași vârstă” cu Grecia Antică. O dată cu introducerea taxelor și impozitelor statale contribuabilul a încercat prin diverse tertipuri să scape de plata acestora, de cele mai multe ori riscându-și libertatea. Cei care s-au izbit de un regim fiscal greu de suportat au reușit să găsească diferite “antidoturi” ingenioase pentru a se elibera de “jugul fiscal” . Natura omenească are întotdeauna tendința de a pune interesul general în urma interesului individual. Ea este înclinată să considere impozitele și taxele mai mult ca un prejudiciu și nu ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice. Totuși geneza evaziunii fiscale este indisolubil legată de stat și apariția lui.

Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, nr.87/1994, M.O. nr. 299/1994, art.1 consideră evaziunea fiscală “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare, de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine.”

II. Faptele de evaziune fiscală cel mai des întâlnite în România pe perioada 2008- 2010

a) Evaziunea fiscală identificată

2008 2009 2010

Ponderea evaziunii fiscale identificate în PIB 2, 75 % 2, 87 % 2, 34 %

-T.1-

2008 2009 2010

Ponderea evaziunii fiscale identificate în buget 9, 82 % 10, 07 % 8, 36 %

-T.2-

Sursa T.1 și T.2: http://www.evaziune_coruptie.ase.ro/media/Date_Evaziune_Coruptie.pdf

În timp s-au dezvoltat numeroase metode pentru a ocoli plata obligațiilor fiscale, însă cei care le utilizează sunt împărțiți în două categorii: cei care exploatează insuficiențele actelor normative din domeniu și cei care utilizează procedee ilicite. Articolul 983 din Codul Civil Român prevede: “convențiile trebuie interpretate în sensul cel mai favorabil debitorului”. Faptele de evaziune fiscală bazate interpretarea favorabilă a legii cel mai frecvent folosite sunt:

1. Investirea unei părți a profitului realizat în achiziții de bunuri pentru care statul acordă facilități, deși utilitatea acestora este în contradictoriu cu cea gândită de legiuitor, în scopul creșterii economice și dotării cu tehnologie modernă ( exemplu: autoturisme ). Folosirea în anumite limite a prevederilor legale cu privire la donațiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu.

2. Scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama și publicitatea- mult mai mari decât cele care rezultă din aplicarea cotelor legale.

3. Unii agenți economici constituie fonduri de amortizare sau de rezervă mult mai mari decât ar fi justificat din punct de vedere economic, diminuându-se astfel cuantumul venitului impozabil.

4. Întocmirea unor acte de plată ( facturi, chitanțe ) a unor sume de bani din venituri pentru achiziționarea unor utilaje, mașini, materii prime sau alte bunuri, neprimite în realitate, pentru ca după expirarea perioadei de impunere să-i fie returnate sumele plătite fictiv, cu consecința diminuării impozitului.