Euroregiunile

Extras din referat Cum descarc?

Europa,ca unitate politica provoaca istoria statelor nationale,traditiile lor politice,si practicile lor guvernamentale si starneste discutii referitoare la constituirea unei noi entitati. 	Statele membre angajate in acest proiect depun multe eforturi pentru a demonstra "vointa lor de a trai impreuna". Similar,istoricii cauta un trecut comun,asa cum a fost validat de istoria civilizatiilor cat si de procesele de modernizare politica si dezvoltare economica.Avand in vedere programa educationala din Europa,de exemplu,cerceteaza maniera in care pot transmite generatiilor tinere o identitate europeana,luand in considerare rolul istoriei si cum este instruit in definirea natiunilor si viitorului lor,si,in cazul Europei,viitorul unei noi identitati ce urmeaza a fi definite.
Incertitudinea transforma trecutul intr-un refugiu,in identitati construite si elaborate in timpul procesului de formare a statelor nationale.De aici,nenumaratele dezbateri si intrebari in jurul implicatiilor unui nou spatiu politic pentru identitati care sunt nationale, regionale, lingvistice, religioase - si unei identitati europene ce ar putea inconjura intregul.
Irumperea regiunilor din diferite tari europene pe scena relatiilor internationale este un fapt care, fara sa fie intru totul realizat, pare inevitabil. O data cu mondializarea schimburilor, regiunile par implicate intr-un fel de frenezie transnationala. Favorizarea acestui nou camp de actiune in domeniul relatilor externe s-a datorat adoptarii unor legi de descentralizare care permit o cooperare intraeuropeana intre regiuni. Prin intermediul lor nu numai ca se stabilesc relatii de la egal la egal in actiunile de interes comun, ci mai ales se acorda competente colectivitatilor teritoriale in ordinea internationala.
In anii '90 dupa caderea comunismului in Europa Centrala si de Est au aparut un numar tot mai mare de structuri de cooperare cunoscute sub numele de euroregiuni. Aceasta denumire exprima sentimentul apartenentei comune la Europa si dorinta de a participa la procesul integrarii europene care incurajeaza cooperarea autoritatilor locale si regionale pentru binele comun. 
Ideea unei "Europe a regiunilor" a aparut in Europa de Vest in anii '60, formula fiind enuntata in scrierile eseistului elvetian Denis de Rougemont care critica statul centralizat care blocheaza afirmarea entitatilor interne. Tot din anii '60 dateaza si prima colaborare intre regiuni vecine creata la granitele Frantei, Elvetiei si Germaniei. Astfel fenomenul euroregional a aparut in stransa legatura cu evolutia autonomiei locale si a regionalizarii. Dar el nu presupune stergerea granitelor nationale sau iesirea acestor teritorii de sub autoritatea organelor centrale, ci constau in crearea unor legaturi directe intre regiuni si comunitati aflate de o parte si de alta a frontierelor de stat, in virtutea competentelor autoritatilor locale, asa cum sunt ele definite in legislatia nationala si europeana. Conditiile pentru dezvoltarea optima a unei euroregiuni sunt considerate a fi echilibrul economic minimal, existenta unei apropieri culturale in ciuda diversitatii etnice, proximitatea geografica si aceeasi mostenire istorica, iar cooperarea se desfasoara cu precadere in aceste domenii. Deci nu poate fi vorba de o incalcare a suveranitatii nationale nefiind vizate domenii strategice si nici nu creeaza autoritati de conducere egale statului national. 
Asa cum sunt definite prin Conventia-cadru europeana privind cooperarea transfrontaliera a colectivitatilor sau autoritatilor teritoriale (1980) a Consiliului Europei, scopurile euroregiunilor sunt cresterea increderii si a tolerantei ca premise ale unei bune relatii de vecinatate in teritoriile de granita care cuprind minoritati nationale, imbunatatirea serviciilor publice peste frontiere, managementul problemelor care depasesc granitele statelor cum ar fi cele de mediu, coordonarea politicilor de interes comun: planificare regionala, dezvoltare rurala si urbana, turism, transporturi, rezolvarea problemelor specifice ale populatiei de granita ca impozitarea, securitatea sociala, muncitorii transfrontalieri si stabilirea de structuri institutionale de cooperare care sa asigure colaborarea in cadrul euroregiunilor intre actorii implicati. In acest fel sunt concretizate solidaritati geografice, care depasesc cadrul frontierelor statale, realizand noi spatii de cooperare in Europa. 
Punerea in practica a intentiilor de cooperare transfrontaliera s-a materializat prin constituirea, in 1991, a primei Euroregiuni, compusa din Midi - Pyrenees, Languedoc - Roussillon si Catalonia incununand un proces de reapropiere a acestor regiuni nascute din civilizatia latina. In ciuda unei evolutii istorice diferite, chiar divergente, a unei proximitati culturale si geografice, Euroregiunea poate, trebuie si vrea sa depaseasca dificultatile inerente. Ea da posibilitatea unor noi legaturi sociale, oferind un formidabil potential pentru edificarea unei cetatenii europene.
Tratatul de la Roma ignora realitatile regionale intrucat aborda doar aspectul economic al dezvoltarii regionale. Din acest punct de vedere il putem considera restrictiv deoarece isi propunea doar sa reduca distanta dintre diferitele regiuni si sa recupereze intarzierea celor defavorizate. Ceea ce i se poate reprosa este  ca abordeaza regiunea din punct de vedere geografic, teritorial si nu ca "o entitate regionala" in sensul unei colectivitati publice dotata cu competente si organe proprii, situata imediat sub nivelul satatului.
Din acest ultim punct de vedere Comunitatea europeana s-a constituit ca o comunitate de state si de popoare si nu de regiuni. Arhitectura sa institutionala se organizeaza, in consecinta, in jurul a trei poli:
1.	Consiliul, care asigura reprezentarea statelor si constituie, in aceasta calitate, instanta suprema de decizie;
2.	Parlamentul European, care asigura reprezentarea popoarelor si aduce edificiului garantia sa democratica;
3.	Comisia, care joaca rolul de "animator" activ, cu atitudini (atributii) supranationale.
Prin urmare, nici un loc specific nu a fost prevazut pentru entitatile regionale. Insa, o data cu 
punerea in practica a pietei unice, ele beneficiaza de o recunoastere pasiva fiind constranse sa respecte obligatiile comunitare impuse de suprimarea frontierelor, de acum inainte deschise tuturor cetatenilor Comunitatii. 
Euroregiunile difera in practicarea activitatilor transfrontaliere. Unele dintre ele se limiteaza la schimb de informatii, consultari si studii comune, in timp ce altele au capacitatea sa administreze si sa implementeze proiecte concrete. Mai trebuie mentionat ca, desi atat Consiliul Europei, cat si Uniunea Europeana sunt implicate in dezvoltarea politicilor regionale, este de remarcat diferenta de orientare a celor doua institutii. Astfel, daca politica regionala a UE are mai ales o finalitate economica, Consiliul Europei acorda o importanta deosebita conservarii patrimoniului cultural specific, dialogului intre culturi, grupuri etnice si religii, precum si dezvoltarii institutionale. 
In compensatie fata de aceasta recunoastere pasiva, entitatile regionale ale Comunitatii au revendicat o recunoastere activa, ca actori ai integrarii europene. Punerea in practica a acestor deziderate s-a realizat mai ales, dar nu exclusiv, prin Tratatul de la Maastricht din februarie 1992, cand a avut loc o consacrare a regiunilor si a dreptului lor de asociere in procesul decizional.
Activitatile si competentele regiunilor vis-a-vis de Comunitatea Europeana se manifesta prin intermediul a doua principii: parteneriatul si subsidiaritatea. Entitatile regionale, mai ales cele care beneficiaza de importante competente cu caracter legislativ, garantate de constitutiile lor nationale, s-au nelinistit din cauza impedimentelor si deposedarilor ce ar decurge din integrarea europeana in favoarea fie a comunitatii, fie a statelor membre. Ele au dorit, in consecinta, ca principiul subsidiaritatii sa guverneze nu numai relatiile dintre Comunitate si statele membre, ci si relatiile Comunitate - regiuni si relatiile state regiuni.
Definitia precisa a principiului, introdusa in articolul 3B al Tratatului de la Roma, nu pare sa se refere decat la realtiile dintre Comunitate si statele membre. Dar formularea mai explicita a principiului subsidiaritatii in Tratatul de la Maastricht, prin raportare la notiunea de competente exclusive si non-exclusive ale Comunitatii, da o mai mare autonomie regiunilor. Astfel, entitatile regionale obtin o protectie specifica a competentelor lor mai ales in sfera invatamantului


Fisiere in arhiva (1):

  • Euroregiunile.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Bibliografie

RARITA MIHAIL,  Euroregiunile - inceputul unei noi Europe, Ed. Dunarea de Jos, 2005
Roxana MAZILU, Euroregiunile - realitate si confuzii ( Cotidianul politic,2007)


Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:

* Prin apăsarea pe butonul “Descarcă acum” declar că am citit, înțeles și agreat termenii și condițiile.
* Prețul este fără TVA.


Hopa sus!