Elementele Constitutive ale Contravenției

I. Definiţia şi trăsăturile contravenţiei.

Orice societate există şi evoluează pe baza unor reguli de conduită protejate de norme morale, de tradiţii, de obiceiuri şi de norme juridice. Ele formează un sistem ce reglementează raporturile sociale. În cadrul acestui sistem care guvernează societatea , un rol important îl au normele juridice,inclusiv cele contravenţionale, care impun membrilor societatii un anumit comportament în raporturile pe care aceştia le stabilesc cu semenii sau cu organismele sociale şi a caror încalcare atrage după sine o anumită formă de răspundere juridică: penală,administrativă(contravenţională),disciplinară sau civilă.

Orice formă a răspunderii juridice, inclusiv a celei contravenţionale, decurge din săvîrşirea unei fapte ilicite.

Fiecare încălcare a normelor juridice pune în pericol sau lezează o anumită valoare socială, aduce atingere unor relaţii sociale sau interese ocrotite de ele. În funcţie de pericolul social al acestor încalcari şi de natura relaţiilor şi intereselor lezate, faptele ilicite se clasifică în: infracţiuni, contravenţii,abateri administrative şi abateri disciplinare.

Fapta juridică generatoare de răaspundere contravenţională se numeşte contravenţie. Astfel, legea contravenţională a RM, prevede următoarele: „ Constituie contravenţie fapta – acţiunea sau inacţiunea – ilicită,cu un grad de pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilă de sancţiune contravenţională ”.

Trăsăturile contravenţiei.

Din definiţia citată anterior putem constata următoarele trăsături ale contravenţiei: caracterul antisocial al faptei, caracterul ilicit, vinovăţia, prevederea de către legislaţie a răspunderii pentru fapta dată.

1.Caracterul antisocial al faptei contravenţionale.

Caracterul antisocial al faptei contravenţionale presupune că fapta care a fost savîrşită, aduce atingere valorilor sociale care sunt ocrotite de legea contravenţională.

Prin fapta contravenţională se inţelege săvîrşirea de către o persoană a unei acţiuni sau inacţiuni social periculoase.

Acţiunea desemnează îndeplinirea unei activităţi, o manifestare exterioară sau o manifestare materială a voinţei unei persoane.

Inacţiunea semnifică neîndeplinirea obligaţiei de a face ceva de către o persoană.

Conform legii, contravenţia se deosebeşte de infracţiune prin gradul de pericol social mai redus, adică contravenţia are un pericol social propriu care nu trebuie confundat cu pericolul social al infracţiunii sau al oricărei alte fapte antisociale.

În literatura juridică , se apreciază că pericolul social constituie un criteriu calitativ, adică reprezintă situaţia social periculoasă creată prin săvîrşirea unei fapte interzise de lege, iar gradul de pericol social este un criteriu cantitativ şi constă în măsura în care fapta ilicită săvîrşită aduce atingere unei valori sociale ocrotită printr–un act normativ.

Potrivit savantului român M. Preda, pericolul social se apreciază, în primul rînd, în funcţie de acţiunea sau inacţiunea făptuitorului, iar în al doilea rînd, pericolul social vizează o atingere adusă valorilor sociale. Pe de altă parte, gradul de pericol social al unei fapte este determinat de importanţa valorilor sociale încălcate prin săvîrşirea contravenţiei.

Cunoaşterea gradului de pericol social al faptei, reprezintă un aspect important atît pentru legiuitor cît şi pentru cel chemat să aplice legea. Se consideră că odată stabilită contravenţia, existenţa pericolului social nu mai trebuie dovedită. În mod concret , se va aprecia gradul de pericol social al faptei de către cel chemat să aplice legea.

2.Caracterul ilicit al faptei contravenţionale.

Ilicitul este o altă trăsătură caracteristică contravenţiei. Contravenţia este o faptă ilicită, adică o faptă care contravine prevederilor legale. Stabilind sau interzicînd o anumită conduită, normele juridice urmăresc realizarea sau apărarea unor interese personale sau generale. Toţi membrii societăţii sunt obligati să se conformeze acestor norme, orice acţiune contrară fiind calificată drept ilicită, iar persoana vinovată va fi sancţionată.

3. Vinovăţia.

Ca orice altă faptă ilicită, şi contravenţia are relevanţă juridică,doar dacă este săvîrşită cu vinovăţie. În materie contravenţională, prin vinovăţie se înţelege starea de conştiinţă a făptuitorului în momentul încălcării unei dispoziţii legale prevăzute de legea contravenţională.

Vinovăţia implică un act de conştiinţă, care presupune înţelegerea consecinţelor săvîrşirii unei fapte sancţionată de lege (factor intelectiv),şi în al doilea rînd, acceptarea şi urmărirea producerii consecinţelor negative, deci actul de voinţă (factor volitiv).

În cazul în care fapta a fost săvîrşită fără vinovăţie, în stare de iresponsabilitate, în condiţiile extremei necesităţi, legitimei apărări, constrîngerii fizice şi/sau psihice, riscului întemeiat şi cazului fortuit, nu poate fi vorba despre o contravenţie.

Ca şi în dreptul penal, vinovăţia în materia dreptului contravenţional, îmbracă 2 forme: intenţia şi imprudenţa.

4. Prevederea de către legislaţie a răspunderii pentru fapta dată.

Contravenţia fără pedeapsă nu are sens juridic contravenţional. În partea specială a Codului contravenţional al RM sancţiunile tuturor normelor juridice materiale conţin limitele pedepsei contravenţionale pasibile de aplicare. Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvîrşirea contravenţiilor, legea contravenţională îşi realizează sarcinile prevăzute în art.1 din Codul contravenţional al RM – de a ocroti personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, proprietatea, orînduirea de stat şi ordinea publică, precum şi de a depista, preveni şi curma contravenţiile, de a lichida consecinţele lor, de a contribui la educarea cetăţenilor în spiritul respectării întocmai a legilor.

II. Elementele constitutive ale contravenţiei.

Trăsăturile esenţiale ale contravenţiei oferă doar criteriile generale de diferenţiere ale acesteia de alte forme ale ilicitului juridic(infracţiuni sau abateri),dar ele nu pot servi la deosebirea faptelor ilicite, la cunoaşterea trăsăturilor şi elementelor ce compun contravenţia. De aceea este necesar ca fapta contravenţionaă să fie analizată sub aspectul conţinutului ei.

Prin conţinutul contravenţiei se înţelege totalitatea elementelor şi trăsăturilor caracteristice, stabilite în normele de drept contravenţional, de existenţa cărora depinde calificarea faptei ilicite ca contravenţie.

Constantin Mitrache afirmă că conţinutul contravenţiei este prevăzut în norma incriminatoare şi poate fi definit ca totalitatea de condiţii stipulate de lege pentru caracterizarea unei fapte de drept contravenţional.