Dreptul minorităților

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, sarcina ocrotirii drepturilor omului si a crearii normelor juridice pentru indeplinirea acestui scop a fost increditata Organizatii Natiunilor Unite. Dupa expunerea principiilor generale ale recunoasterii si ocrotirii drepturilor omului in Carta ONU, alte documente au fost adoptate pentru a da eficienta acestei protectii universale. Primul document asupra drepturilor omului adoptat sub egida Natiunilor Unite a fost Declaratia Universala a Drepturilor Omului (DUDO). In ceea ce priveste drepturile minoritatilor, nici Charta, nici Declaratia nu contin prevederi specifice. O propunere din partea Uniunii Sovietice de a include in Declaratie un paragraf referitor la minoritatile nationale a fost respinsa de Adunarea Generala. Totusi, Adunarea Generala afirma in Rezolutia 217C(III) intitulata "Soarta minoritatilor" ca ONU nu poate ramane indiferenta fata de soarta minoritatilor, dar complexitatea problemei a facut dificila adoptarea unei solutii uniforme si in consecinta s-a luat hotararea de a nu mentiona aceasta chestiune in textul DUDO. Declaratia are ca scop afirmarea protectiei drepturilor "'tuturor fiintelor umane" si a principiilor fundamentale ale non-discriminarii si egalitatii in drepturi. Astfel, Declaratia a adoptat un punct de vedere universalist si individualist, conferind drepturi tuturor fiintelor umane luate individual.

Dupa promulgarea DUDO, importanta protectiei drepturilor minoritatilor a crescut. Referiri speciale au fost incluse in tratatele asupra drepturilor omului adoptate in urmatorii ani. Articolul 14 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului (1950) se refera la non-discriminare "pentru orice motiv ca... rasa, culoare, limba,..., asociere cu o minoritate nationala".

3

Minoritatile sunt de asemenea mentionate indirect in Conventia asupra Prevenirii si Pedepsirii Crimei de Genocid (1948). Conventia asupra Eliminarii Tuturor Formelor de Discriminare Rasiala prevede in art. 1 ca "masurile speciale luate doar in scopul asigurarii avansarii adecvate a anumitor grupuri sau indivizi nu va fi considerata discriminatorie cu conditia ca aceste masuri sa nu duca la mentinerea de drepturi separate pentru diferite grupuri rasiale." Alte referiri la minoritati apar in Conventia UNESCO impotriva Discriminarii in Domeniul Invatamantului.

Cea mai importanta si directa referire la protectia minoritatilor se afla in articolul 27 al Pactului International cu privire la Drepturile Civile si Politice, articol care este considerat parte a dreptului cutumiar international. Textul art. 27 prevede: "In acele state in care exista minoritati etnice, religioase si lingvistice, persoanelor care apartin acestor minoritati nu le va fi negat dreptul, in comunitate cu ceilalti membri ai grupului, de a se bucura de propria lor cultura, de a profesa si practica propria lor religie, sau de a folosi propria lor limba." Formularea art. 27 ridica unele probleme de interpretare, dintre care cele mai importante sunt: stabilirea beneficiarilor acestor drepturi, determinarea naturii obligatiei impuse asupra statelor, determinarea drepturilor propriu-zis garantate.

Drepturile minoritatilor in Uniunea Europeana

In drepturile omului putem distinge drepturi obiective, drepturi subiective, drepturi naturale, drepturi pozitive.

Dreptul obiectiv este ,,ansamblul normelor juridice care prefigureaza scopurile generale ale vietii sociale, norme care au un caracter obligatoriu, pe care societatea ne poate constrange sa le respectam"1.

Dreptul subiectiv defineste ,,facultatea unui subiect de a-si valorifica sau apara un anumit interes, legalmente protejat, impotriva oricarei incercari de incalcare"2. Dreptul natural este un element definitoriu in compunerea drepturilor omului, Hugo Grotius fiind unul din cei mai de seama reprezentanti ai Scolii Dreptului natural sustinea ca dreptul natural este ,,totalitatea

1 Mazilu, Dumitru (2006). Drepturile omului, Editia a III-a , , Bucuresti, Ed: Editura Lumina Lex, p.40

2 Popa, Nicolae (2002). Teoria generala a dreptului, editia a VII-a. Bucuresti, Ed. All Beck, p.35

4

principiilor pe care ratiunea le dicteaza pentru inclinarea naturala a omului pentru viata sociala"3. Dreptul pozitiv este dreptul aplicabil imediat, cuprinzand toate normele juridice in viguare. Protectia juridica a drepturilor omului se asigura prin doua modalitati: prin instrumente juridice internationale, pe plan extern, iar pe plan intern prin normele sistemului de drept specific fiecarei tari in parte. Instrumentele juridice internationale si-au facut aparitia in domeniul drepturilor omului datorita problemelor de sclavie si pentru reglementarea conditiilor de munca, in prima faza, iar in cea de-a doua, prin intermediul dreptului umanitar. Dreptul international umanitar reprezinta ansamblul de norme de drept international de sorginte cutumiara sau conventionala, destinate a reglementa in mod special problemele survenite in situatii de conflict armat international sau neinternational.4 Diferenta dintre dreptul international umanitar si drepturile omului rezulta din faptul ca, drepturile omului reprezinta principii generale, in timp ce dreptul umanitar intra in aplicare in momentul ostilitatilor, moment din care "drepturile omului sunt impiedicate sau restranse"5, ambele ramuri avand drept menire de a proteja persoana umana si demnitatea sa.

Baltasiu, R. (2013). Slabirea comunitatii romanesti din Harghita si Covasna. Bucuresti, Ed. Entologica.

Dilion, Marcela, si Maria Bulgaru (2005). Asistenta sociala a persoanelor refugiate. Chisinau, Ed. Lyceum.

Mazilu, D. (2006). Drepturile omului, Editia a III-a . Bucuresti, Ed. Lumina Lex.

Mihaila, M. (2007). Protectia juridica a drepturilor omului, Editia a II-a. Resita, Ed. Eftimie Murgu.

Necula, C. (2004). Combaterea discriminarii. Bucuresti , Ed. Ars-Decendi

Pentassuglia. G. (2002). Minorities in International Law, Strasbourg Cedex, Council of Europe Publishing House.

Popa, N. (2002). Teoria generala a dreptului, editia a VII-a, Ed. All Beck, 2002

***Conventia Europeana a Drepturilor Omului (1950)