Dreptul mediului în UE

Extras din referat Cum descarc?

Evolutia reglementarilor comunitare in domeniul mediului
Politica de mediu reprezinta o politica relativ noua a Uniunii Europene, fiind consacrata in Tratatul CE abia prin adoptarea Actului Unic European (AUE). Bineinteles ca preocupari comunitare privind protectia mediului s-au inregistrat inca din anii 1960, desfasurate intr-un cadru neinstitutionalizat.
In ceea ce priveste programele de actiune privind mediul, trebuie sa amintesc faptul ca politica mediului la nivel comunitar a constat initial in adoptarea unor programe cu caracter de generalitate prin care au fost stabilite masuri specifice in domeniu. Adoptarea acestor programe generale a fost stabilita in cadrul reuniunii sefilor de stat si guverne de la Paris din 20 octombrie 1972.
Primele doua programe in domeniul mediului au fost lansate in perioadele 1973-1977 (PAM 1) si 1978-1981 (PAM 2).
Obiectivele majore urmarite de catre aceste programe aveau ca scop aflarea unor solutii pentru problemele grave ridicate de poluare. In cadrul acestor programe au fost enuntate 11 principii care stau la baza politicii comunitare in domeniul mediului, acestea fiind preluate si de programele comunitare de actiune adoptate ulterior :
- principiul conform caruia este mai bine de prevenit, decat de reparat
- luarea deciziilor privind mediul in stadiul cel mai precoce raportat la consecinte
- evitarea oricarei forme de exploatare a resurselor si mediului natural care provoaca pagube echilibrului ecologic
- ameliorarea nivelului cunostintelor stiintifice pentru a permite o actiune eficace in domeniu
- principiul poluatorul plateste
- prevenirea degradarii mediului dintr-un stat prin activitatile intreprinde in alt stat membru
- politica de mediu comunitara trebuie sa aiba in vedere interesele tarilor in curs de dezvoltare
- promovarea protectiei mediului la nivel international si planetar prin cooperare cu organizatiile internationale
- aplicarea principiului subsidiaritatii in politica mediului inconjurator, in sensul ca masurile de protectie trebuie sa fie corespunzatoare tipului de poluare si zonei geografice protejate
- coordonarea programului national de mediu pe baza unui concept comun si armonizarea politicilor nationale.
Al treilea program comunitar -  1982-1986 (PAM 3) a vizat adoptarea unei strategii globale si preventive de salvare a mediului si resurselor, protectia mediului devenind mai cuprinzatoare, ingloband si problemele privind afectarea solului, precum si integrarea intereselor mediului inconjurator in cadrul celorlalte politici comunitare.
Al patrulea program, lansat in anul 1987-1992 (PAM 4) a urmarit integrarea problemelor privind protectia mediului in cadrul politicilor economice si sociale comunitare. Pentru realizarea acestei noi abordari, au fost apreciate ca prioritare patru tipuri de activitati:
- aplicarea completa a legislatiei comunitare
- controlul impactului produs asupra mediului de diferite substante si surse de poluare
- imbunatatirea difuzarii informatiei in domeniu
- crearea de noi locuri de munca.
Al cincilea program comunitar- 1993-2000 (PAM 5) a fost intitulat sugestiv ,,Catre o dezvoltare durabila". Programul este fundamentat pe principiul dezvoltarii durabile si presupune o responsabilitate comuna fata de mediu a autoritatilor implicate, precum si a cetatenilor. Programul face trecerea de la abordarea bazata pe comanda si control la introducerea instrumentelor economice si fiscale si la consultarea partilor interesate in procesul de decizie. De asemenea, Planul de Actiune pentru Mediu 5 a transformat dezvoltarea durabila in strategie a politicii de mediu. Politica de mediu a devenit in anul 1997 politica orizontala a UE (prin Tratatul de la Amsterdam), fapt care inseamna ca politicile de mediu sunt in mod necesar luate in considerare in cadrul politicilor sectoriale.
La 21 ianuarie 2001 Comisia a prezentat o propunere pentru cel de al saselea program general de actiune a UE privind mediul in perioada 2001-2012 (PAM 6), intitulat ,,Mediul 2000: viitorul nostru, alegerea noastra". Acest program de actiune propune:
- diminuarea efectelor schimbarilor climaterice asupra mediului
- protejarea naturii si biodiversitatii
- protejarea factorilor de mediu si a sanatatii umane
- folosirea rationala a resurselor naturale si adoptarea unui management corespunzator al deseurilor.
De asemenea, PAM 6 prevede si dezvoltarea a 7 strategii tematice, ce corespund unor aspecte importante ale protectiei mediului, precum: protectia solului, protectia si conservarea mediului marin, utilizara pesticidelor in contextul dezvoltarii durabile, poluarea aerului, mediul urban, reciclarea deseurilor. Abordarea acestor strategii este una graduala, fiind structurata in doua faze: prima, de descriere a starii de fapt si de identificare a problemelor; a doua, de prezentare a masurilor propuse pentru rezolvarea acestor probleme.
Pe marginea acestor obiective au fost initiate primele sase strategii, dupa cum urmeaza:
a). Calitatea aerulu -  strategie initiata prin programul ,,Aer curat pentru Europa", lansat in martie 2001 si care are in vedere dezvoltarea unui set de recomandari strategice si integrate, in vederea combaterii efectelor negative ale poluarii aerului asupra mediului si sanatatii umane;
b). Protectia solului -  primul pas in aceasta directie a fost facut in aprilie 2002, prin publicarea de catre Comisia Europeana, a unei comunicari cu titlul ,,Catre o strategie tematica pentru protectia solului", in cadrul careia, problema protectiei solului este pentru prima data tratata independent si sunt prezentate problemele existente, precum si functiile si trasaturile distinctive ale unei politici de mediu in aceasta directie;
c). Utilizarea pesticidelor in contextul dezvoltarii durabile -  strategie ce a demarat in iunie 2002, prin comunicarea Comisiei: ,,Catre o strategie tematica pentru utilizarea pesticidelor in contextul dezvoltarii durabile" -  comunicare prin care sunt stabilite urmatoarele obiective:
- minimalizarea riscurilor la adresa sanatatii si mediului rezultate din utilizarea pesticidelor;
- imbunatatirea controlului asupra utilizarii si distributiei pesticidelor;
- incurajarea obtinerii de recolte fara pesticide
- reducerea nivelului subtantelor daunatoare active prin inlocuirea lor cu alternative mai sigure


Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul mediului in UE.doc

Imagini din acest referat Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un cod promo pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

ex. Andrei, Oana
ex. Popescu, Ionescu

Pe adresa de email specificată vei primi link-ul de descărcare și codul promo. Asigură-te că adresa este corectă și că poate primi e-mail-uri.

2. Alege modalitatea de plată preferată:


* La pretul afișat se adaugă 19% TVA.


Hopa sus!