Dreptul Mediului

Introducere

Preocupările legate de prezervarea mediului câştigă proporţii din ce în ce mai mari.Acestea se fundamentează pe date obiective şi pe pagube produse mediului ambient, ale căror multiple cauze sunt direct legate de intensificarea activităţilor umane asupra diverselor spaţii,dezvoltării industriale, expansiunii demografice, fenomene care se prezintă deja într-un mod global. Percepţia problemelor legate de mediu este de asemenea în plină creştere şi poate lua multe forme: preocupare pentru binele individual, consideraţii estetice, sanitare, politice,ideologice şi chiar religioase, ecologia devenind, din anumite puncte de vedere, o nouă religiea Terrei.În aceste condiţii, începând cu anii `70 ai secolului trecut, la nivel mondial s-a conturat interesul pentru calitatea şi protecţia mediului înconjurător. Multiplele reglementări internaţionale şi regionale în materie de mediu utilizează formulări diferite pentru a determina generic noţiunea de drept individual la o anumită calitate a mediului:

„dreptul la mediu”

„dreptul la un mediu sănătos”,

„dreptul mediului înconjurător”

fără a-i preciza însă conţinutul.Iniţial, într-o concepţie primară, prin dreptul la mediu s-a desemnat dreptul la existenţa unui mediu apt să întreţină viaţa umană, concepţie abandonată, pe măsură ce în diferite documente internaţionale era subliniată relaţia mediu-demnitate umană, ceea ce implică nunumai un nivel al calităţii mediului care să asigure supravieţuirea biologică, dar şi satisfacerea nevoilor fundamentale ale omului.Conform Proiectului de Declaraţie internaţională a drepturilor omului şi mediului,adoptat la Geneva în 1994, dreptul la mediu presupune printre altele: dreptul la cel mai ridicat nivel de sănătate, neafectat de degradarea mediului, accesul la resursele de apă şi hrană adecvate, dreptul la un mediu de muncă sănătos, dreptul la condiţii de locuit, de folosire a terenurilor şi la condiţii de viaţă într-un mediu sănătos, dreptul la asistenţă în caz de catastrophe naturale sau produse de om, dreptul la conservarea elementelor reprezentative ale naturii ,dreptul de a trăi într-un mediu nepoluat, nedegradat de activităţi care pot afecta mediul , sănătatea şi bunăstarea oamenilor şi dezvoltarea durabilă.În acelaşi timp conţinutul dreptului la mediu sănătos presupune existenţa unei dimensiuni individuale – care implică dreptul fiecărui individ la prevenirea poluării, respective obligaţia încetării activităţii care produce o poluare şi repararea pagubei create prin această poluare, precum şi a uneia colective, de această dată evidenţiindu-se obligaţia statelor de a coopera în vederea prevenirii şi combaterii poluării, a protejării mediului natural, la nivelnaţional, regional şi internaţional.Deşi reglementările internaţionale în materie sunt importante – se recunoaşte dreptul lamediu ca atare, sunt recunoscute garanţiile procedurale prin care să se realizeze efectiv dezideratele propuse, marele dezavantaj constă în faptul că dreptul fundamental la un mediu sănătos este redus la simpla sa dimensiune procedurală. Nu la fel stau lucrurile la nivelul Uniunii Europene, unde în ultimul deceniu mai multe documente (regulamente şi directive), asupra cărora vom reveni pe parcursul acestui demers,s-au constituit în instrumente de realizare a politicilor de mediu comunitare, completând cadrul legislativ privind protejarea biodiversităţii. Totodată, deşi dreptul la un mediu sănătos nu este prevăzut în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de la Strasbourg nu a ezitat să se pronunţe în speţe ce implicau încălcări ale acestui drept, pe considerentul că reprezintă o ingerinţă în viaţa privată a resortisanţilor.În sprijinul ideii de protecţie a mediului vine şi aşa-numitul drept penal al mediului, prea puţin conturat însă la momentul actual,dar care, având în vedere tendinţele actuale vadeveni operaţional.Ceea ce nu poate fi de nimeni tăgăduit este faptul că o legislaţie clară şi puternică este necesară pentru protecţia mediului. Natura ne-a dat câteva semnale de alarmă şi continuă să o facă, datoria factorilor de decizie fiind aceea de a găsi cele mai bune soluţii în politica de asigurare a unui mediu sănătos. Spaţiul european tinde să se erijeze in principalul factor de corectare şi modernizare a legislaţiei privitoare la mediu în vigoare , atât Uniunea Europeană cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului adoptând poziţii comune în cadrul acestui proces, iar prin faptul că aderarea UE la CEDO s-ar părea că nu mai este decât o chestiune de timp putem vorbi de existenţa unui drept european al mediului

1. NOŢIUNEA DE MEDIU

Noţiunea de mediu, noţiune cameleon, cum este caracterizată de Michel Prieur, cunoaşte nenumărate valenţe şi este folosită cu înţelesuri mai mult sau mai puţin diferite în numeroasele medii ale societăţii umane.“Mediul este considerat ca un bun imaterial unitar cu diferitele sale componente, fiecare dintre ele putând constitui, separat, un obiect de protecţie; dar toate, în ansamblul lor, constituie o unitate”. Curtea explică în continuare că mediul este protejat deoarece este o condiţie care defineşte calitatea vieţii, el constituind habitatul natural în care omul trăieşte şi activează, fiind absolut necesar colectivităţii. Protecţia mediului se impune,de altfel, înainte de orice, prin dispoziţii constituţionale (art.32 din Constituţia Italiană) O altă definiţie juridică a mediului o oferă Convenţia privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de activităţi periculoase pentru mediu, redactată de Consiliul Europei şi deschisă spre semnare la Lugano la21 iunie 1993 şi care, în cadrul definiţiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 menţionează:

“Mediul cuprinde:- resursele naturale abiotice şi biotice, cum sunt aerul, apa, solul,fauna şi flora, precum şi interacţiunile între aceşti factori;- bunurile care compun moştenirea culturală; şi- aspectele caracteristice ale peisajului”.