Daca Mallarme spunea ca menirea poetului este aceea de a ,,da o semnificatie mai pura cuvintelor ,,tribului"1, aceasta afirmatie este valabila si in cazul juristului, mai ales in ceea ce priveste expresia ,,drepturile omului". Aparand aproape in toate discursurile moderne, ,,drepturile omului" par sa fi devenit o noua ideologie, un fel de ,,a treia cale" intre marxismul sumar si liberalismul traditional, asta daca nu cumva ele reprezinta un punct comun la care se ajunge pornind de la ideologii greu de conciliat. Pentru o abordare stiintifica a notiunii de ,,drepturi ale omului" distingem, in principal, trei niveluri de analiza pe care le implica aceasta:
- in primul rand, este vorba despre filosofia si morala drepturilor omului (astazi se vorbeste mai degraba despre etica drepturilor omului), sursa materiala a formularii juridice a acestor drepturi;
- in al doilea rand, este vorba despre ideologia politica a drepturilor omului, asa cum este ea pusa in practica, atat pe plan intern, cat si international, de partidele politice, de sindicate, de asociatiile umanitare, de guverne si organizatii internationale, in cadrul societatii internationale, ,,diplomatia" drepturilor omului oferind o imagine incarcata de contraste;
- in ultimul rand, este vorba despre dreptul pozitiv al drepturilor omului, cu toate mecanismele institutionale de garantare pe care le implica acesta.
Dreptul pozitiv al drepturilor omului este, intr-un fel, partea vizibila a aisbergului numit ,,drepturile omului", care n-ar putea exista fara straturile inferioare (baza filosofica, expresiile politice , dezbaterile diplomatice), aspect in care intervine juristul.
Sistemul European de protectie a drepturilor omului este inspirat de aceeasi filozofie pe care o regasim in Declaratia Universala din 10 decembrie 1948.
Asa cum spunea Norberto Bobbio - drepturile omului , democratia , si pacea sunt trei momente necesare ale aceleiasi miscari istorice.
Drepturile omului in sensul drepturilor si capacitatilor care asigura libertatea si demnitatea fiintei umane, si care beneficiaza de anumite garantii institutionale , au fost introduse in corpusul international dupa atrocitatile celui de-al doilea razboi mondial , odata cu multiplicarea instrumentelor internationale ce enuntau drepturile garantate.
Drepturile omului au fost ridicate in epoca contemporana la nivel de problema cardinala a relatiilor internationale. Aceasta problematica a fost dinamizata de adoptarea Declaratiei universale a drepturilor omului la 10 decembrie 1948 si, in temeiul acesteia, a unui numar mare de documente internationale din domeniul drepturilor omului la nivel ONU si la nivel regional - Consiliul Europei, O.S.C.E., America Latina, Africa, in cadrul Ligii Arabe. Aceste documente au prevazut un sistem complex de supraveghere a aplicarii prevederilor acestora prin jurisdictii,
comitete, comisii sau grupuri de lucru.
Problematica drepturilor omului isi are originile inca din Antichitate, daca tinem seama de maxima lui Protagoras: "omul este masura tuturor lucrurilor".
In evolutia sa in timp, conceptul de drepturi ale omului a dobandit un caracter complex, foarte bine sintetizat de Mbaye: "Istoria drepturilor omului se confunda cu istoria oamenilor".
Primul document scris din domeniul drepturilor omului, apreciat ca fiind de referinta este Magna Charta din anul 1215, care cuprinde unele elemente de protectie a persoanei.
La cristalizarea conceptului de drepturi ale omului au contribuit hotarator intelectualii revolutiilor burgheze, avand la baza idei care au parcurs Antichitatea, Evul Mediu, precum si preceptele religioase.
Primul document cu caracter constitutional care a marcat cristalizarea conceptului de drepturi ale omului este considerat Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului, din anul 1789.
Prima constitutie scrisa din lume, Constitutia S.U.A., din anul 1787, a avut ca obiect de reglementare organizarea statala a puterii., in anul 1795, au fost ratificate primele zece amendamente la acest document, cunoscute sub denumirea de Declaratia drepturilor, act ce cuprinde un numar de drepturi fundamentale garantate de Constitutie.
Problema care se pune in present, o reprezinta generalizarea recunoasterii de catre state si de catre comunitatea internationala a drepturilor si libertatilor umane. Aceasta generalizare a urmat un drum greu si anevoios, atat la nivelul statelor, cat si la nivelul comunitatilor internationale. La nivel international, aceasta generalizare incepe cu adoptarea Declaratiei Universale A Drepturilor Omului, la nivelul statelor - cu
consacrarea constitutionala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si cetateanului. Acest proces continua si astazi la nivelul statelor.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului a dat starul unui proces de internationalizare - drepturile omului astfel enuntate devenind o categorie careia textele adoptate ulterior ii vor oferi un caracter protector. Cert este insa ca afirmarea internationala a drepturilor si libertatilor , pe de o parte , si garantarea respectarii acestor drepturi , pe de alta parte , sunt doua lucruri total diferite. Iar in domeniul drepturilor omului , mai mult ca in alte domenii, ,,justitiabilitatea" regulii conditioneaza eficacitatea garantarii si sanctionarii sale. Nici o masura de protectie internationala a drepturilor omului nu poate fi aplicata in mod serios daca nu este insotita de mecanisme jurisdictionale corespunzatoare.
"Declaratia universala a drepturilor omului" ramane un document cu valoare de simbol in istoria drepturilor omului, care desi nu are forta juridica obligatorie, este recunoscuta a fi catalogul-cadru al drepturilor omului care a creat sistemul universal al acestora.
Preocuparile pentru recunoasterea, promovarea si protectia drepturilor omului au depasit granitele traditionale ale statelor, in special dupa crearea O.N.U. Vasta activitate a O.N.U. in domeniul drepturilor omului s-a desfasurat pe trei directii fundamentale:
- consacrarea drepturilor omului;
- crearea institutiilor-mecanism pentru respectarea acestora de catre statele parti
la documentele internationale elaborate in domeniu;
- promovarea drepturilor omului.
Avand in vedere eterogenitatea comunitatii internationale si dificultatea luarii deciziilor in domeniul drepturilor omului, la nivelul O.N.U. au fost adoptate doua categorii de documente:
- documente care nu au forta juridica obligatorie: declaratii, proclamatii, recomandari, principii fundamentale, norme ale Natiunilor Unite etc. ;
- documente care au forta juridica obligatorie: carte, pacte, conventii, rezolutii, tratate, etc.
Activitatea O.N.U. in domeniul drepturilor omului poate fi sintetizata pe urmatoarele domenii:
- elaborarea Cartei Internationale A Drepturilor Omului;
- recunoasterea dreptului la autodeterminare ca un drept al omului; lupta impotriva discriminarii;
- drepturile femeilor; drepturile copilului; sclavia, servitutea, munca fortata si institutii si politici analoage;
- drepturile omului in administrarea justitiei, protectia persoanelor supuse detentiei sau pedepsei cu inchisoarea;
- libertatea de asociere; politica angajarii; casatoria si familia, copilaria si adolescenta;
- bunastarea, progresul si dezvoltarea in domeniul social; dreptul la cultura, cooperare si dezvoltarea culturilor pe plan international;
- cetatenia, apatridia, azilul si refugiatii; crime de razboi si crime impotriva umanitatii, inclusiv genocidul;
- dreptul umanitar.
Se impune totodata sa cunoastem sistemul institutiilor - mecanism din cadrul activitatii Natiunilor Unite in materia drepturilor omului, prezentate pe baza criteriului competentei in domeniu:
- institutii - mecanism cu competenta generala in materia drepturilor omului;
- institutii - mecanism cu competenta specializata in material drepturilor omului;
- institutii - specializate ale O.N.U. in domenii ale drepturilor omului.
Pornind de la conceptia traditionala ca numai subiectele de drept international public sunt abilitate sa se prezinte in fata jurisdictiilor internationale, putem constata ca individul nu figureaza printre aceste subiecte si nu are acces la jurisdictiile internationale, inclusiv la jurisdictia Curtii Internationale de Justitie (Art. 34 din Statutul Curtii Internationale de Justitie). In aceasta conceptie, statul este considerat aparatorul moral al resortisantilor sai, iar eventuale pretinse incalcari ale drepturilor omului sau nerespectarea acestora trebuie sa fie solutionate prin cooperare interguvernamentala. Singura institutie-mecanism a O.N.U. cu competente in domeniul drepturilor omului, la care au acces persoanele fizice, este Comitetul Drepturilor Omului. Prin Protocolul facultativ la Pactul international relativ la drepturile civile si politice Comitetul drepturilor omului este imputernicit sa primeasca si sa examineze comunicari provenite de la persoanele fizice, care pretind ca sunt victime ale unor incalcari ale unuia dintre drepturile enuntate in Pact, de catre un stat parte - la Protocol.
Analiza dreptului international al drepturilor omului duce la constatarea ca mecanismele de aparare a drepturilor omului instituite in plan regional (european si american) indeplinesc cel mai bine conditia mentionata: in speta, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, elaborata in cadrul Consiliului Europei si adoptata la Roma in data de 4 noiembrie 1950, ofera modelul cel mai perfectionat de garantare efectiva a drepturilor omului proclamate pe plan international.
Dreptul pus in practica pe plan european este, in principal, dreptul international pozitiv al drepturilor omului.
Prin urmare, dreptul european si international al drepturilor omului este ansamblul de reguli juridice internationale care recunosc indivizilor, fara discriminare, drepturile si capacitatile ce asigura libertatea si demnitatea fiintei umane si beneficiaza de garantii institutionale.
In acest contex nu poate fi trecuta cu vederea definitia, foarte abstracta, dar de un inalt nivel intelectual pe care Rene Cassin, laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1968 si ,,parintele fondator" al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, a dat-o ,,stiintei drepturilor omului": ,,Ramura speciala a stiintelor sociale ce are ca obiect studierea raporturilor dintre oameni tinand cont de demnitatea umana, determinand
1. Corneliu Barsan, Conventia Europeana a drepturilor Omului, Comentariu pe articole, vol I, Drepturi si libertati, Editura All Bwck, Bucuresti, 2005.
2. Ionel Olteanu, Dreptul european al drepturilor omului, vol. I. Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005.
3. Nicolae Pavel, Drept constitutional si institutii politice, vol. I, Teoria generala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2004.
4. Gheorghe Uglean, Drept constitutional si institutii politice, vol. I si II, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2005.
5. Nicolae Pavel, Protectia juridica a drepturilor omului, Universi-tatea Romano-Americana, Bucuresti, 1997.
6. Nicolae Pavel, Iulian Somacescu, Ifrim Dumitru, Drepturile omului. Documente adoptate de organisme internationale, Editura Adevarul, Bucuresti, 1990.
7. Thomas Buergenthal, Renate Weber, Dreptul international al drepturilor omului, Editura All Beck, Bucuresti, 1995.
8. Vincent Berger, Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor omului, I.R.D.O., 1996.
9. Victor Duculescu, Protectia juridica a drepturilor omului, mijloace interne si internationale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003.
10. Adrian Nastase, Drepturile omului, religie a sfarsitului de secol, I.R.D.O., Bucuresti, 1992.
11. Augustin Fuerea, Introducerea in problematica dreptului international al drepturilor omului - curs universitar, Editura ERA, Bucuresti, 2000.
Frederic Sudre , Drept european si international al drepturilor omului , Editura Polirom , 2006.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
