Dreptul la salarizare în societatea românească cu accent pe legea salarizării unitare

I. SALARIZAREA ÎN ROMÂNIA

I. 1. Noţiunea de salariu

Termenul de salariu provine din latinescul salarium, care desemna, la origine, raţia de sare alocată unui soldat. Ulterior, a fost utilizat pentru a denumi preţul plătit cetaţenilor liberi care îndeplineau diverse activităţi în folosul altor persoane.

În afară de salariu, se mai utilizează termeni cum ar fi: retribuţie, remuneraţie precum şi cel de indemnizaţie, echivalent al remunerării demnitarilor, judecătorilor şi procurorilor. Uneori, se mai foloseşte termenul de leafă care este de origine turcă. O altă denumire mai veche, ieşită din uz, este cea de simbrie . Pentru militari se foloseşte denumirea de soldă.

Conform cu dispoziţiile art. 1 din Convenţia nr. 95 din anul 1949 asupra protecţiei salariului a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, termenul de salariu semnifică – remuneraţia sau câştigurile susceptibile de a fi evaluate în bani, stabilite pe cale convenţională ori prin lege, care se acordă în virtutea unui contract de locaţiune a serviciilor, scris sau verbal, plătit de patron lucrătorului pentru munca sa ori serviciilor aduse.

Salariul este considerat corolarul dreptului la muncă; afirmat în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului art. 23 alin. 3, potrivit căreia - cel care munceşte are dreptul la un salariu echitabil şi suficient care să-i asigure lui şi familiei sale o existenţă conformă cu demnitatea umană.

Conform art. 154 alin.1 din Codul muncii (Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003), salariul reprezintă cotraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă

Pentru munca prestată, salariatul are dreptul la un salariu exprimat în bani, cuvenită la încheierea contractului.

Plata salariului pentru munca prestată de angajat este obligatorie, nu trebuie să aibă un caracter ocazional, precar sau să se dea cu titlu de recompensă.

Codul muncii art. 156 prevede că salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.

I. 2. Elementele salariului

Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Art. 155 Codul muncii.

Salariul de bază este partea principală şi fixă a salariului ce se cuvine fiecărui angajat. Acesta constituie elementul de referinţă în raport cu care se calculează celelalte drepturi ale salariaţilor.La calcularea celorlalte drepturi ale salariaţilor se iau in consideraţie de regulă următorii factori: nivelul studiilor, calificarea şi pregătirea profesională, importanţa postului, competenţele profesionale.

Salariul de bază se impozitează conform Codului fiscal.

Indemnizaţiile au scopul de a compensa cheltuielile pe care salariaţii sunt nevoiţi a le efectua cu ocazia îndeplinirii unor sarcini de serviciu sau în alte condiţii de muncă.

Sporul este partea variabilă a salariului de bază. Cele mai importante sporuri la salariul de bază sunt următoarele:

-sporul de vechime în muncă

-sporul pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase

-sporuri pentru orele suplimentare

-sporul pentru munca de noapte

Adosul la salariul de bază se regăseşte în contractul colectiv de muncă în următoarele forme:

-adaos pentru rezultatele muncii

-premii

-alte sporuri convenite cu angajatorul

Toate aceste elemente ale slariului, împreună, formează fondul de salarii iar mărimea acestuia este în funcţie de numărul de salariaţi, de nivelul salariului nominal, de structura pe profesii, de complexitatea şi intensitatea muncii.