Notiunea dreptului de servitute Termenul de servitute este folosit in dreptul modern, spre deosebire de dreptul roman, intr-un sens mai putin cuprinzator. In dreptul roman, servitutile, intelese ca o categorie de jura in re aliena , includeau in sfera lor nu numai servitutile de prediale, ci si servitutile personale. In dreptul modern, uzufructul, uzul si abitatia nu mai sunt privite ca servituti. Ca urmare, a disparut interesul distinctiei, utilizate in dreptul roman, intre servitutile personale si servitutile prediale, astfel incat termenul de servitute este utilizat numai in legatura cu acele jura in re aliena constituite in favoarea unui imobil ca fond dominant. Mai exact, servitutile presupun existenta a doua imobile apartinand unor proprietari diferiti. Proprietarul fondului dominant, in favoarea caruia se constituie servitutea, beneficiaza fie de o limitare a exercitarii dreptului de proprietate asupra fondului aservit, fie chiar de anumite prerogative din continutul juridic al acestui drept de proprietate de regula, unul dintre imobile are calitatea de fond dominant, iar celalalt are calitatea de fond aservit. Nu este insa exclus ca servitutile sa aiba caracter reciproc, caz in care fiecare imobil are atat calitatea de fond dominant, cat si calitatea de fond aservit. Astfel intelese, servitutile au in dreptul modern o sfera mai restransa decat in dreptul roman. S-au conturat astfel doua sensuri ale acestei notiuni. Intr-un sens larg, servitutile acorda titularului fondului dominant fie beneficiarului limitarii exercitarii dreptului de proprietate asupra fondului aservit, fie chiar posibilitatea exercitarii unora dintre prerogativele care intra in continutul juridic al acestui drept. In prima situatie, servitutile nu constituie veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata, intrucat ele au doar rostul de a stabili o anumita granita intre sferele de exercitare a drepturilor de proprietate asupra imobilelor apartinand unor proprietari diferiti. Numai in a doua situatie este vorba de veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata. . In general cum este cunoscut, drepturile subiective civile, apartinand unor titulari diferiti, trebuie sa fie exercitate astfel incat nici unul dintre acesti titulari sa nu sufere un prejudiciu mai mare decat inconvenientele normale care rezulta din coexistenta drepturilor. Mai ales in cazul dreptului de proprietate privata limitarea exercitarii este necesara, intrucat acest drept constituie structura principala a organizarii spatiului de libertate al fiecarei persoane in conditiile coexistentei sociale. Servitutile sunt, in cea mai mare parte, un instrument juridic prin care se restrange exercitarea dreptului de proprietate asupra unor imobile in raporturile de vecinatate. Aceasta idee este valabila nu numai pentru asa-numitele servituti naturale si servituti legale, ci si pentru anumite servituti stabilite prin fapta omului in masura in care nu au semnificatia dezmembrarii dreptului de proprietate privata. In masura in care servitutile permit titularului fondului dominant sa exercite anumite prerogative din continutul juridic al dreptului de proprietate asupra fondului aservit ele constituie veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata. Dar, spre deosebire de drepturile de uzufruct, uz si abitatie, care au un continut juridic fix, predeterminat de lege, servitutile, intelese ca dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata, ca si dreptul de superficie, au un continut juridic variabil. Intrucat numai unele dintre servitutile stabilite prin fapta omului se infatiseaza ca veritabile dezmembraminte, rezulta ca prerogativele care formeaza continutul lor juridic sunt stabilite, de la caz la caz, tocmai printr-o anumita fapta a omului. Clasificarea servitutilor in sens larg. A. Clasificarea servitutilor in sens larg in functie de continutul lor juridic. Cel mai important criteriu de clasificare a servitutilor in sens larg este continutul lor juridic. Acest criteriu permite o dubla delimitare: pe de o parte, in functie de continutul lor juridic, se disting servitutile care sunt veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata imobiliara de servitutile care sunt doar modalitati de limitare a exercitarii acestui drept in raporturile de vecinatate; pe de alta parte, servitutile care sunt veritabile dezmembraminte pot fi grupate in mai multe categorii, in functie de atributele pe care titularul fondului dominant le poate exercita asupra fondului aservit. a) Servituti!e care sunt doar modalitati de limitare a exercitarii dreptului de proprietate privata imobiliara in raporturile de vecinatate. In aceasta categorie intra toate servitutile naturale si legale reglementate in Codul civil in articolele 578-619. In mod judicios s-a observat ca intre servitutile naturale (art. 578-585 C. civ.) si servitutile legale (art. 586-619 C. civ.) nu exista nici o diferenta, ele fiind in egala masura moduri normale de limitare a exercitarii dreptului de proprietate privata imobiliara in raporturile de vecinatate. In plus, chiar asa-numitele servituti naturale constituie o asemenea limitare tocmai pentru ca sunt prevazute de lege. Este motivul pentru care, desi prevazuta expres in art. 577 C. civ., clasificarea servitutilor in functie de izvorul lor in servituti naturale, servituti legale si servituti stabilite prin fapta omului a fost considerata inexacta si inutila.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
