Dreptul de a nu fi Supus Torturii

Dreptul oricărei persoane de a nu fi supusă torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante este un drept inerent fiinţei umane care decurge din dreptul la viaţă, libertate şi siguranţă. Drepturile protejate de art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt în mod direct legate de integritatea persoanei si de demnitatea umană a individului, fiind una dintre valorile fundamentale ale societăţilor democratice.De asemenea, interdicţia de a fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante se referă la un drept de o importanţă deosebită, un drept intangibil, un atribut inalienabil al persoanei umane, ce nu poate suferi nicio restrângere sau derogare. În acelaşi timp însă, criteriile ce permit a determina dacă un stat a încălcat acest drept prezintă un înalt grad de subiectivitate.

Curtea Europeană a definit pentru prima dată tratamentele inumane ca fiind acele acte prin care se provoacă victimei leziuni sau vii suferinţe fizice si morale, susceptibile de a-i produce puternice tulburări psihice. Aceste acte, fiind săvârsite cu intenţia de a cauza suferinţe intense victimei. Iar în ceea ce priveşte tratamentul sau pedeapsa degradantă acestea se caracterizează prin umilirea în mod grav a unui individ in faţa altora, determinarea acestuia de a acţiona împortiva voinţei ori a constiinţei sale, acel rău tratament de natură să producă victimei sentimente de teamă, de îngrijorare în stare să o înjosească si să-i înfrângă eventual rezistenţa sa fizică ori morală. Astfel, ofensele şi în special măsurile cu caracter rasist, precum şi discriminările pot fi considerate ca fiind tratamente degradante. În acest ultim caz, Comisia a admis că, ,,facând abstracţie de art. 14,, , un tratament discriminatoriu bazat pe motive rasiale poate intra sub incidenţa art. 3, însă această situaţie dă naştere unor importante ezitări. În cauza Stoica c. României,Curtea s-a pronunţat asupra încălcării art. 3 în ambele sale dimensiuni, inumane şi degradante provocate de forţele de poliţie, într-un context ce a indicat atitudinea rasistă a acestora.

Curtea Europeană a intervenit pentru a clarifica noţiunile de tortură si tratamente inumane sau degradante , arătând că între ele nu există o deosebire de natură, ci de intensitate neexistând o separare clară între aceste diverse comportamente. Practic, orice tortură constituie in acelaşi timp si un tratament inuman si degradant si orice tratament inuman este necesar si degradant.

Ceea ce deosebeste tortura de tratamentele inumane sau degradante propriu-zise este tocmai intensitatea durerii pe care ea o provoacă, a suferinţelor produse vicitimei, în primul rând; în al doilea rând tortura presupune intenţia celui care, deţinător al autoritaţii publice, produce o suferinţă deosebită vicitimei care acţionează direct sau prin intermediul altei persoane, care la rându-i, produce suferinţe cu ştirea sau chiar la instigarea acestuia şi de asemenea caracterul repetitiv al faptelor.

La fel ca şi dreptul la viaţă, interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante ce figurează în numeroase instrumente internaţionale se bucură de anumite garanţii, atât de ordin substanţial cât şi procedural. Atât în cazul Convenţiei europene cât şi a celei interamericane, coroborarea mai multor articole dă naştere anumitor obligaţii în sarcina statelor. Principala obligaţie ce revine statelor este de a se abţine de la provocarea torturii sau tratamentelor inumane sau degradante. De prevenire a astfel de tratamente, de anchetă, de condamnare a celor responsabili, de despăgubire a vicitimelor şi de acordare de tratament medical. Toate statele părţi trebuie să incrimineze din punct de vedere penal, actele ce constituie tratamente interzise. De asemenea autorităţile trebuie să ia măsuri pentru a se asigura o anchetă imparţială. Orice persoană supusă unor astfel de tratamente trebuie să aibă posibilitatea să depună o plângere în faţa autorităţilor competente şi să i se asigure dreptul de a fi despăgubită în mod echitabil şi adecvat. Art. 3 din Convenţie impune statului să se asigure că toţi prizonieri sunt deţinuţi în respectul demnităţii umane: modalităţile de executare a măsurii nu trebuie să supună persoana respectivă unor chinuri sau unei încercări a cărei intensitate depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei. Detenţia nu poate avea ca scop sau efect umilirea deţinutului şi înjosirea personalităţii sale.