Dreptul Constitutional

Cuprins referat Cum descarc?

Introducere
Istoricul aparitiei si etapele dezvoltarii dreptului constitutional pe teritoriul RM
Dezvoltarea dreptului constitutional la etapa actuala
Locul dreptului constitutional in sistemul de drept al RM
Concluzie


Extras din referat Cum descarc?

Introducere
Ramura principala a dreptului este dreptul constitutional care prin normele sale consacra si ocroteste cele mai importante valori eco!nomice, sociale si politice.
In explicarea problemelor teoretice si practice privind dreptul con!stitutional ca ramura a dreptului, trebuie sa plecam de la elucidarea unor chesti!uni terminologice, de la definirea acestuia precum si a institutiilor politice.
In procesul aparitiei si dezvoltarii dreptului, ca unul din principalele mijloace de realizare a intereselor si vointei guvernantilor, ramura dreptului constitutional se cristalizeaza mult mai tarziu si anume odata cu aparitia primelor constitutii scrise din lume. Este stiut ca inaintea sfarsitului sec. al XVIII-lea nu existau constitutii, iar guvernantii se supuneau foarte rar unor reguli de drept. Dreptul constitutional este deci o prezenta mult mai tarzie in sistemul de drept, neavand vechimea dreptului civil, dreptului penal etc.
De aceea si conceptul clasic de drept constitutional se formeaza mult mai tarziu, ei fiind de origina italiana, dar format sub impulsul ideilor franceze.
Prima catedra expres denumita ,,drept constitutional" s-a creat la Ferrara in 1797, fiind incredintata lui Giuseppe Campagnoni di Luzo. In Franta, prima catedra de drept constitutional s-a creat in 1834, la Paris, iar cel care preda dreptul constitutional era Pellegrino Rossi, tot un italian. No!tiunea de drept constitutional se raspandeste cu timpul si in alte tari. in unele state precum Austria, Germania si Rusia aceasta disciplina (si implicit ramu!ra de drept) este raspandita si cunoscuta sub denumirea de drept de stat. [22, pag 20]
In tara noastra, dreptul constitutional s-a predat initial impreuna cu dreptul administrativ, sub denumirea de drept public, dar la 1864 A. Codrescu isi intituleaza cursul publicat "Dreptul constitutional" iar la 1881 la Braila apar "Elemente de drept constitutional'1 de Christ I. Suliotis. Conceptul de drept constitutional se considera incetatenit prin predarea (si publicarea) la Facultatea de drept din Iasi a cursului de Drept constitutional al profesorului Constantin Stere (1910) si la Facultatea de drept din Bucuresti a cursului de Drept consti!tutional al profesorului Constantin Dissescu (1915).
Denumirea de drept constitutional, data atat ramurii de drept cat si disciplinei stiintifice care o cerceteaza, s-a mentinut cu exceptia unei scurte perioade si se mentine si astazi in tara noastra.
Istoricul aparitiei si etapele dezvoltarii dreptului constitutional pe teritoriul RM
Traditional, istoria dezvoltarii constitutionale a Republicii Moldova a fost divizata in cinci etape, care isi aveau inceputul in mod cronologic in anii 1917 - 1918.
Prima etapa cuprinde fenomenele legate de asa-numita "constructie a organizarii de stat sovietice moldovenesti". In conceptia promotorilor acestei idei, etapa include crearea organizatiei regionale de partid Moldova a PC (b) din Ucraina, adoptarea Manifestului Guvernului muncitoresc - taranesc provizoriu al RSS Basarabene (dat publicitatii la 8 mai 1919 si care a fost in vigoare pana in luna decembrie a aceluiasi an). In viziunea acelorasi autori, acest Manifest este primul act cu caracter constitutional in istoria Republicii
Moldova.
Etapa a doua include perioada in care a fost in vigoare Constitutia RASS Moldovenesti, adoptata la 23 aprilie 1925 de Congresul I General al Sovietelor din republica autonoma si continua pana la inceputul anului 1938.
Etapa a treia incepe cu adoptarea, la 6 ianuarie 1938, de catre Congresul al VII-lea extraordinar al Sovietelor din RASS Moldoveneasca a celei de-a doua Constitutii a RASSM, numita "Constitutia socialismului victorios". Se incheie aceasta etapa cu transformarea RASS Moldovenesti in Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca.
Etapa a patra cuprinde perioada in care este in vigoare Constitutia Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti, adoptata la 10 februarie 1941, la prima sesiune a Sovietului Suprem al republicii.[1, pag 192]
Etapa a cincia incepe cu adoptarea, la 15 aprilie 1978, de catre sesiunea a VII-a extraordinara a Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti, a Constitutiei care a consfintit construirea in Republica Moldova "a societatii socialismului dezvoltat".
Evenimentele de ultima ora, determinate de realizarea in Republica Moldova a conceptului statului de drept, reinvierea sentimentului national, "deschiderea arhivelor si lichidarea petelor albe" din istoria statului nostru, ne impun in mod obligatoriu sa renuntam la etapizarea traditionala a constitutionalismului in Republica Moldova, reflectata mai sus.
Suntem de parere ca aceasta etapizare nu mai poate fi acceptata, pornind de la urmatoarele considerente:
1.Studiile stiintifice in domeniul respectiv realizate pina in prezent, sint in mare masura denaturate si afectate de prezentarea tendentioasa a faptelor si evenimentelor, trecerea sub tacere a realitatii istorice.


Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul Constitutional.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* Prețul este fără TVA.

Hopa sus!