Dreptul Comunicării

Drepturile și obligațiile agentului media

Libertatea presei și limitele ei

Temei legal

Agentul media/ziaristul asigură o comunicare clară și rapidă între subiectii dreptului comunicării sociale, acesta având o serie de drepturi și libertăți. Totodată însă, libertatea presei și dreptul la viața privată nu sunt absolute, aici intervenind limitele presei, care potrivit Constituției vizează orice mijloc de comunicare în masă și reprezintă domeniul propice pentru manifestarea libertăţii de exprimare şi pentru promovarea intereselor generale ale societăţii.

Articolul 30, prevăzut în jurisprudența Curții Constituționale, face referire la libertatea de exprimare și subliniază importanța libertății presei într-o societate care proclamă suveranitatea poporului. „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile”.

În ceea ce privește reglementările internaționale, instanţa de la Strasbourg prevede în art. 10, alin.1 că societate democratică are drept liber de exprimare, iar în alin. 2 al aceluiași articol sunt prevăzute excepţiile de la această regulă, unde se precizează că libertatea de exprimare trebuie să fie interpretată riguros. Organizaţia americană „World Press Freedom Committee” a prevenit printr-un raport denumit „Un rezultat viciat” că libertatea presei este limitată de C.E.D.O., în secţiunea a doua a art. 10 existând multe restricţii, ceea ce face ca libertatea presei să fie restrânsă de guverne. Potrivit CEDO, „libertatea de exprimare nu le dă ziarelor dreptul absolut de a acţiona iresponsabil şi de a face acuzaţii lipsite de baze factuale”.

În Franţa, Consiliul Constituţional a declarat că garanțiile principale ale celorlalte drepturi și libertăți sunt constituite de libertatea de exprimare și libertatea presei.

Potrivit Curții Constituţionale a Spaniei, aceste libertăți întrunite cu demnitatea persoanei şi drepturile sale inviolabile, alcătuiesc fundamentul tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi esențiale. Cu toate acestea, libertatea presei implică și anumite aspecte nefavorabile care pot dăuna actorilor sociali. Fenomenul paparazzi, invadează viața particulară a persoanelor cu funcții publice, acestea putând fi lezate. De asemenea subiectele tabu reflectate de scandaluri şi bârfe devastează reputaţii şi captează atenția și curiozitatea publicurilor implicate, într-un mod negativ.

În Italia, Legea nr. 675 din 1996 -Codul deontologic, cere jurnaliştilor- interesați să difuzeze informații, să asigure că viața privată a celuilalt nu va fi afectată. Ei trebuie să folosească autocenzura, în calitate de informatori profesionişti.

Potrivit Rezoluţiei 1003 din 1993, art. 23 prevede faptul că, odată redactate anumite informații sau opinii trebuie să se aibă în vedere respectarea viații private a persoanelor, chiar și în cazul în care acestea dețin funcții publice, excepție făcând cazurile ce influențează viața publică. Conform art. 23 din jurisprudența Comisiei Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului este important să fie egalitate între dreptul la respectarea vieții private și libertatea de exprimare.

Art. 4, din codul de practică pentru reclamații împotriva presei, adoptat de Comisia britanică, conţine reglementăriale vieții private. Astfel, „oricine are dreptul să i se respecte viaţa privată şi de familie, casa, sănătatea şi corespondenţa. O publicaţie este obligată să justifice intruziunile în viaţa privată a oricărui individ, fără acceptul acestuia”.