Dreptul Administrativ în Cadrul Statului

1. Consideratiuni generale

Determinarea locului dreptului administrativ în cadrul statului este imposibila fara o caracterizare a acestuia, a elementelor lui, precum si a functiilor statului pe care dreptul administrativ se întemeiaza si îsi asigura existenta.

A. Statul

Statul ca entitate sociala, politica si juridica îsi are originea în primele formatiuni statale organizate de romani si greci, acestea erau definite ca status civitas sau polisuri. Dezvoltîndu-se istoric, statul capata o configuratie contemporana începînd cu epoca renasterii, în care suveranitatea poporului este considerata ca izvor al puterii si este plasata deasupra regelui.

Statul contemporan este definit diferit si chiar contradictoriu, în functie de doctrina. Una din definitii caracterizeaza statul ca pe o institutie având ca suport o grupare de oameni asezata pe un spatiu delimitat, capabila de a-si determina singura propria sa competenta si organizata în vederea exercitarii unor activitati care pot fi grupate în functiile: legislativa, executiva si jurisdictionala .

B. Elementele statului

Necesitatea studierii si cunoasterii elementelor statului se impune pentru a putea determina cu siguranta daca o anumita societate umana poate fi considerata ca stat. Doctrina contemporana formuleaza trei elemente constitutive ale statului, interdependente organic: populatia, teritoriul si puterea de stat.

Statul, fiind o grupare institutionalizata cu legaturi specifice între indivizi care formeaza populatia acestuia, nu poate exista fara o populatie distincta. Fiecare membru al societatii între¬tine raporturi politico-juridice cu statul pe al carui teritoriu traieste. Aceste raporturi sunt diverse, cea mai importanta fiind legatura intima dintre stat si populatia lui, legatura fireasca constituita printr-un proces îndelungat, în care atît populatia, cît si statul au constientizat ca se nasc legaturi reciproce, de interdependenta. Locuind, organizîndu-se politic pe un anumit teritoriu, identificîndu-se cu el si cu forma de organizare politica, populatia, în ultima instanta, se identifica cu însusi statul. Apartenenta la un anumit teritoriu este constientizata în timp, devenind un element al constiintei nationale. Legatura dintre stat si populatia lui, indiferent de nationalitate, se afla la baza drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, ca si la baza îndatoririlor lor fata de stat.

Un al doilea element al statului îl constituie teritoriul, care, alaturi de popor si de puterea de stat, este indispensabil statului si reprezinta dimensiunea lui materiala. Teritoriul nu are semnificatia unui spatiu oarecare, el avînd o importanta mult mai mare. Statul are o structura tridimensionala, cuprinzînd subsolul, spatiul aerian si întinderea de pamînt delimitata de frontiere. Importanta teritoriului se configureaza, mai ales, prin functiile sale, dintre care cele mai semnificative sunt urmatoarele:

- teritoriul permite situarea statului în spatiu si delimitarea acestuia fata de alte state (teritorii);

- limitele teritoriale determina întinderea prerogativelor puterii publice, rezultate din suveranitatea si independenta statului, astfel fiind posibila delimitarea statului de celelalte puteri, institutii si fenomene straine;

- teritoriul este si un mijloc de actiune a statului, deoarece autoritatile publice se pot manifesta eficient în anumite limite teritoriale. Prin resursele teritoriului se asigura realizarea obiectivelor puterii si a dezideratelor cetatenilor;

- teritoriul asigura si accentueaza calitatea de cetateni, trasatura comuna a acestora de a vietui într-un anumit spatiu;

- teritoriul este simbolul si factorul de protectie al ideii natio¬nale. El asigura o legatura intima, profunda si deosebit de puternica între om si pamîntul pe care el îsi regaseste identitatea. Aceasta lega¬tura se exprima prin dragostea nemarginita a fiintei umane fata de lo¬cul unde s-a nascut, unde a trait sau unde poate ramîne dupa moarte;

- populatiile indefinite si nestabile se integreaza într-o unitate, avînd ca baza teritoriul.

Fiind un element constitutiv al statului, teritoriul are si unele trasaturi ale acestuia, de aceea puterea statului asupra teritoriului este mai mare decît un simplu drept de proprietate. Asupra întregului teritoriu, statul exercita o autoritate exclusiva, care se manifesta prin:

- plenitudine, ceea ce presupune ca statul exercita, în limitele sale teritoriale, plenitudinea functiilor ce-i revin, legiferînd si organi¬zînd administratia publica, stabilind instantele de judecata si circum¬scriptiile lor teritoriale, asigurând aplicarea uniforma a legilor etc;

- exclusivitate, în sensul ca statul exercita în mod liber întreaga sa autoritate, fiind exclusa interventia sau amestecul altui stat sau al altei puteri straine. în unele cazuri, din consideratii de securitate in¬ ternationala si de respectare a principiilor dreptului international, se pot aduce anumite atingeri caracterului exclusiv al autoritatii, bu¬naoara, prin inspectia unor instalatii nucleare de catre reprezentantii altor state sau ai unor organizatii internationale. Statul este liber sa accepte sau nu astfel de imixtiuni, neexistând aici nici o limitare a suveranitatii;

- opozabilitate, prin care se presupune legitimitatea si recunoasterea internationala a constituirii unui stat pe un anumit teritoriu. Acesta din urma poate apartine unui stat numai în mod legitim si legal, recunoasterea acestor caracteristici pe plan interna¬tional fiind implicita si conditionând existenta statului.

Teritoriul statului este alcatuit din anumite elemente constitutive, fiind o parte a globului pamîntesc care cuprinde solul, subsolul, spatiul acvatic si coloana de aer de deasupra solului si a spatiului acvatic, asupra carora statul îsi exercita suveran puterea. Indiferent de întindere, teritoriul statului are aceeasi semnificatie si îndeplineste aceleasi roluri.