Drept proprietate intelectuală

OBIECTUL DREPTULUI PROPRIETĂȚII INTELECTUALE

Dreptul proprietății intelectuale desemnează totalitatea drepturilor legate de protecția creației intelectuale, a autorilor de opere ale spiritului și a rezultatelor activității de creație sub formele cele mai variate, precum și protecția celor mai importante semne distinctive ale activității de comerț.

Dreptul proprietății intelectuale reprezintă acea ramură de drept al cărei obiect îl constituie normele juridice care reglementează creațiile intelectuale cu caracter literar, artistic sau științific, precum și creațiile intelectuale cu aplicabilitate industrială. Disciplina dreptului proprietății intelectuale este formată din două subramuri:

a) subramura dreptului de autor;

b) subramura dreptului proprietății industriale.

Dreptul de autor, ca instituție juridică, cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile referitoare la realizarea și protecția operelor literare, artistice sau științifice.

Obiectul dreptului de autor îl constituie operele literare, artistice sau științifice, indiferent de forma de exprimare, de destinația sau de valoarea lor, idee consacrată în sistemul Convenției de la Berna din 1886. La rândul său, dreptul proprietății industriale sau dreptul de proprietate industrială, ca instituție juridică, reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile referitoare la creațiile intelectuale aplicabile în industrie și la semnele distinctive ale acestei activități.

În literatura de specialitate s-a arătat că obiectul dreptului de proprietate industrială se împarte în trei categorii:

Prima categorie, creațiile noi, o reprezintă drepturile realizatorilor de desene și modele, invențiile, modelele de utilitate, protecția noilor soiuri de plante și rase de animale, protecția topografiilor produselor semiconductoare și protecția informației confidențiale.

Cea de a doua categorie, semnele noi, are ca obiect semnele distinctive cum ar fi mărcile, indicațiile geografice, firmele și semnele comercianților.

În fine, ultima categorie vizează concurența neloială. Cele două domenii ale drepturilor intelectuale, dreptul de autor și dreptul de proprietate industrială, se aseamănă prin obiectul protecției juridice, prin natura drepturilor subiective ale autorilor și prin principiile fundamentale care reglementează atât raporturile privitoare la operele literare, științifice sau artistice, cât și raporturile privitoare la creația tehnică.

Solidaritatea dintre dreptul de autor și dreptul de proprietate industrială se reflectă și în sensibilitatea sporită a acestora, în raport cu alte ramuri de drept, la impactul cuceririlor tehnico-

științifice. Asemănarea celor două categorii de drepturi se remarcă și în ceea ce privește influența decisivă pe care o exercită anumite elemente asupra evoluției acestor drepturi.

Un prim element îl reprezintă extinderea caracterului de echipă al activității creatoare, opera fiind tot mai frecvent rezultatul colaborării mai multor autori, determinată de complexitatea crescândă a creației.

Cel de-al doilea element care influențează evoluțiile celor două categorii de drepturi intelectuale este folosirea mijloacelor de un înalt nivel tehnic în activitatea creatoare. Deși există un oarecare decalaj în ceea ce privește gradul de utilizare a mijloacelor tehnice perfecționate în procesul de creație în favoarea creației tehnice, totuși nici opera științifică, literară sau artistică nu este la adăpost de influența tehnicii moderne. De exemplu, utilizarea calculatoarelor în creația unor piese muzicale a devenit un fapt cotidian. Unitatea celor două categorii de drepturi intelectuale a condus și la înființarea în anul 1967, a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), organizație interguvernamentală al cărei scop este, în principal, înregistrarea, promovarea cooperării în administrarea proprietății intelectuale și activități programate cum ar fi: promovarea acceptării mai largi a tratatelor existente, actualizarea acestor tratate prin revizuiri, încheierea de noi tratate și participarea la activitățile de cooperare pentru dezvoltare.

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ ȘI

PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ

Noțiuni de proprietate intelectuală.

Proprietatea intelectuală include drepturile privitoare la: operele literare, artistice și științifice, spectacole și expoziții ale artiștilor, fotografilor și televiziunilor, invenții în toate domeniile cercetărilor umane, descoperirile științifice, semnele industriale, mărcile înregistrate, cele de servici, numele comercial și emblemele, protecția împotriva concurenței neloiale și toate drepturile rezultând dintr-o activitate intelectuală în domeniile industrial, literar sau artistic.

Proprietatea intelectuală este intangibilă chiar dacă manifestarea sa exterioară este una vizibilă sau exprimată material. Astfel, o pictură este un obiect tangibil, dar obiect al proprietății intelectuale îl reprezintă creativitatea autorului.

Proprietatea intelectuală este rezultatul unei activități umane chiar dacă în timpul creației intervine și un aparat, precum computerul în cazul persoanei care realizează un program pentru calculator.

Titularul dreptului intelectual are capacitatea legal recunoscută de a autoriza sau interzice accesul anumitor persoane la creația sa în sens de utilizare, reproducere, etc.

Separarea dreptului intelectual de obiectul fizic în care creația intelectuală se regăsește este uneori greu de imaginat și înțeles. De exemplu, este posibilă fotocopierea unei cărți în scop de revânzare sau creșterea unei plante pentru a vinde semințele, atât timp cât aceste obiecte materiale se află în proprietatea celui care dorește să facă aceste lucruri? Răspunsul este negativ având în vedere intangibilitatea dreptului intelectual, care limitează ceea ce dreptul de proprietate permite.

Drepturile intelectuale au o durată limitată sau nelimitată în timp: invențiile, dreptul de autor au o durată limitată, pe când dreptul moral al unui artist de a opri distrugerea operei sale este nelimitat în timp.

Dreptul intelectual este ubicuu, aceasta însemnând că este prezent și încorporat în toate realizările ulterioare protejate.

Creațiile ce țin de proprietatea industrială și fac un obiect al protecției sunt în marea majoritate tot rezultat al creației intelectuale. Deosebirea ar rezulta în aceea că dreptul de autor protejează creațiile de formă, iar dreptul de proprietate industrială protejează creațiile utilitare, de fond cu aplicație industrială.

Dreptul proprietății industriale a fost definit ca „ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile privitoare la creațiile aplicabile în industrie, precum și la semnele distinctive ale unei asemenea activități”.

Dreptul subiectiv de proprietate industrială este acea posibilitate recunoscută de lege titularului acestui drept de a folosi, în mod exclusiv, o creație intelectuală aplicabilă în industrie sau un semn distinctiv al unei asemenea activități industriale. Practic, dreptul de proprietate industrială constă în dreptul exclusiv de exploatare a obiectului protecției. Nașterea sa depinde de: desfășurarea unei activități de creație intelectuală, respectarea formalităților de brevetare sau înregistrare a creației la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci), creația să fie aplicabilă în industrie (producție, servicii, comerț).

Printre trăsăturile dreptului de proprietate industrială se află:

- este limitat în timp și teritorial cu excepția informațiilor confidențiale;

- este o facultate recunoscută titularului care uneori creează obligația de exercitare a dreptului, cu sancțiuni în caz contrar (de exemplu decăderea);

- dreptul patrimonial care intră în conținutul dreptului de proprietate industrială este transmisibil.