Drept Procesual Civil Aprofundat

Extras din referat Cum descarc?

Notiunea si importanta popririi
Poprirea este acea forma a executarii silite indirecte prin care se valorifica sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului urmarit de catre o terta persoana, creditorul subrogandu-se in mod conditionat si provizoriu in drepturile acestuia din urma.
Poprirea joaca un rol extrem de important intr-o societate moderna, fiind cea mai frecventa modalitate de executare silita indirecta, deoarece ea se realizeaza prin intermediul unei proceduri suple si rapide.
Fundamentul popririi consta, nu numai in dreptul de gaj al creditorilor asupra patrimoniului debitorului, ci si in mijlocul procedural pus la indemana creditorilor de catre art. 974 C. civ. Riscurile in cadrul acestei proceduri sunt mult mai reduse decat in cazul celorlalte forme de executare silita. Astfel, debitorul nu se poate sustrage de la executarea silita, deoarece tertul poprit este cel care efectueaza plata, de asemenea, nu exista riscul sustragerii, deteriorarii sau distrugerii bunurilor urmaribile, asa cum exista in situatia celorlalte forme de executare silita.
Poprirea este reglementata de dispozitiile art. 456-461 C. proc. civ., iar in materie fiscala de dispozitiile art. 149-150 C. proc. fisc.
Procedura popririi
Procedura popririi parcurge, in principiu, doua faze: infiintarea popririi si validarea popririi.
Infiintarea popririi
In conformitate cu dispozitiile art. 453 alin. l) C. proc. civ., poprirea se infiinteaza la cererea creditorului Asadar, creditorul trebuie sa se adreseze unui executor judecatoresc cu o cerere prin care sa solicite infiintarea popririi. Textul de lege nu face nicio referire cu privire la elementele pe care trebuie sa le cuprinda cererea, astfel ca sunt aplicabile dispozitiile art. 82-84 C. proc. civ.
Totusi, in materia popririi exista o exceptie de la principiul disponibilitatii in faza executarii silite, intrucat, conform art. 453 alin. (2). C. proc. civ., pentru sumele de bani datorate cu titlu de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, cand executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, infiintarea popririi se dispune de instanta de fond, din oficiu, de indata ce hotararea este executorie potrivit legii.
Desigur ca, in conditiile art. 45 C. proc. civ., si procurorul poate sa solicite infiintarea popririi, dupa cum aceasta poate fi ceruta si pe cale oblica de catre un creditor al celui care detine un titlu executoriu.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. competenta de a dispune aceasta masura apartine executorului judecatoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul tertului poprit. Prin urmare, legiuitorul, in cazul popririi, a stabilit competenta materiala in favoarea executorului judecatoresc, iar din punct de vedere teritorial a stabilit o competenta alternativa, putand dispune infiintarea popririi atat executorul judecatoresc de la domiciliul sau sediul debitorului, cat si executorul judecatoresc de la domiciliul sau sediul tertului poprit.
In opinia mea, aceasta masura nu ar trebui limitata din punct de vedere al competentei teritoriale la cele doua situatii existente in prezent, ci ar trebui stabilita o competenta generala, respectiv orice executor judecatoresc din Romania sa poata dispune infiintarea popririi, indiferent de sediul sau domiciliul vreuneia dintre parti.
Sustin aceasta opinie, avand in vedere ca executarea silita prin poprire are un caracter aparte fata de celelalte forme de executare silita, mai ales in conditiile societatii moderne in care ne aflam, astfel ca nu exista nici o ratiune ca infiintarea acestei masuri sa fie limitata, din punct de vedere al competentei teritoriale, la anumiti executori judecatoresti. De exemplu, daca creditorul are domiciliul in Timisoara, iar debitorul sau are domiciliul in Cluj-Napoca, sediul tertului poprit aflandu-se in Oradea, nu are nici un sens ca, in cazul infiintarii popririi, sa fie competent teritorial numai executorul judecatoresc din Cluj-Napoca sau din Oradea, si nu si executorul judecatoresc din Timisoara sau orice alt executor judecatoresc din Romania, intrucat procedura popririi este unica. Cum ar fi mai eficienta infiintarea popririi de catre un executor judecatoresc din Cluj-Napoca fata de un executor judecatoresc din Timisoara sau orice alt executor judecatoresc din Romania, intrucat procedura popririi este unica. Cum ar fi mai eficienta infiintarea popririi de catre un executor judecatoresc din Cluj-Napoca fata de un executor judecatoresc din Timisoara, in conditiile in care tertul poprit isi are sediul in Oradea? La aceste intrebari legiuitorul nu a gasit nici un raspuns logic, de aceea consider ca se impune modificarea art. 453 C.proc.civ., in sensul stabilirii unei competente generale in favoarea executorului judecatoresc.
Potrivit art. 754 din Proiectul Codului de procedura civila poprirea se infiinteaza la cererea creditorului, de executorul judecatoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul tertului poprit. In cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenta apartine executorului judecatoresc de la domiciliul sau sediul debitorului, ori, dupa caz, de la sediul principal sau, dupa caz, de la sediile secundare ale bancii unde debitorul si-a deschis contul. Daca debitorul are mai multe conturi deschise, competenta apartine executorului judecatoresc de la oricare din locurile unde acestea au fost deschise.


Fisiere in arhiva (1):

  • Drept Procesual Civil Aprofundat.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* La pretul afisat se adauga 19% TVA, platibil in momentul achitarii abonamentului / incarcarii cartelei.

Hopa sus!