Drept penal - vinovăția

Extras din referat Cum descarc?

NOTE INTRODUCTIVE
Articolul 17 din Codul Penal defineste infractiunea ca fiind "fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie, si prevazuta de legea penala". 
Astfel in notiunea de infractiune se retine ceea ce este esential pt fapta: pericolul social, vinovatia si prevederea in lege.
Conceptul de fapta poate consta atat intr-o actiune, cat si intr-o inactiune. 
Astfel, actiunea reprezinta o forma de manifestare a faptei, o conduita pozitiva din partea faptuitorului prin care acesta isi mobilizeaza energia pentru a face ceva, pentru a produce o modificare in realitatea ce il inconjoara. (spre exemplu lovirea este o actiune). 
Inactiunea consta intr-o comportare negativa, in neindeplinirea unei obligatii impuse de lege. (ex : nehranirea unui copil de varsta frageda si provocarea acestuia unor dureri cauzate de lipsa hranei reprezinta infractiune prin omisiune, adica prin inactiune. ).
In vechiul cod penal infractiunile erau impartite in 3 categorii: crime, delicte si contraventii. Codul Penal francez , ce a reprezentat sursa de inspiratie pentru cel romanesc, a pastrat in art. 1 aceasta clasificare, in timp ce romanii au modificat-o in sensul ca, ultima categorie, contraventiile, nu mai reprezinta o categorie de infractiuni, ci un mijloc punitiv de natura administrativa.
Latura subiectiva a infractiunii, este o anumitaatitudine psihica a subiectului fata de fapta si urmarile sale, care precede si insoteste savarsirea faptei antisociale sub forma vinovatiei penale.
Definita astfel, notiunea de element subiectiv ne trimite, asadar, la o alta, anume la notiunea de vinovatie, care este explicata intr-un mod aproape identic, cu singura deosebire ca aceasta din urma (vinovatia) ar privi nu una, ci toate formele si modalitatile vinovatiei; se sustine, cu alte cuvinte, ca notiunea de vinovatie ar constitui o notiune generala, care o include in sine pe aceea de element subiectiv (forma de vinovatie ceruta pentru existenta unei infractiuni determinate). 
Vinovatia penalareprezinta acea atitudine mentalacu caracter antisocial a persoanei ce savarseste o fapta periculoasa prevazuta si pedepsita de lege, care fie ca a avut in momentul conceperii si executarii ei atat capacitatea si posibilitatea de a se exprima liber, cat si intelegerea semnificatiei antisociale a faptei comise si a urmarilor acesteia, fie ca desi nu a avut nici reprezentarea faptei si nici a urmarilor acesteia, putea si trebuia sa si le reprezinte in conditiile unei atitudini normal diligente. 
Intr-o alta definitie, prin vinovatie penala se intelege acea atitudine psihica a persoanei care, savarsind cu vointa neconstransa o fapta ce prezinta pericol social, a avut, in momentul executarii reprezentarea faptei si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia sau, desi nu a avut reprezentarea faptei si a urmarilor, a avut posibilitatea reala, subiectiva a acestei reprezentari . 
ELEMENTELE VINOVATIEI
Vinovatia penala presupune existenta cumulativa a doi factori: intelectiv si volitiv. Factorul intelectiv presupune alegerea libera a uneia dintre doua sau mai multe optiuni posibile cat si adoptarea unei atitudini de urmarire activa sau de asteptare a unei finalitati precis determinate in conditiile intregii desfasurari a faptei savarsite cu reprezentarea continutului ei antisocial si prevederea urmarilor acesteia. 
Prin urmare, factorul intelectiv sau constientul, fiind acela care gireaza intregul proces optional, decizional si actional al infractorului implica nu numai intelegerea, prin reprezentare si prevedere a faptei comise sub raport fizic, uman si social, ci si asumarea constienta a tuturor consecintelor ce decurg din aceasta in planul raspunderii penale. Spre exemplu, persoana care, afirma si pretinde ca detine probe despre un functionar public ca a luat mita, intelege ca lezeaza prestigiul si demnitatea functionarului si ca daca fapta imputata ar fi adevarata ar atrage raspunderea penala a functionarului; totodata, prin publicare, acesta isi asuma raspunderea pentru consecintele faptei sale fata de functionar, cat si fata de ea intr-un eventual proces penal pentru calomnie daca ceea ce a afirmat nu se si probeaza in instanta. 
In cazul vinovatiei sub forma culpei cu previziune, cand faptuitorul desi lucreaza cu reprezentarea si prevederea rezultatului, spera in mod usuratic ca datorita unor imprejurari obiective sau subiective va preintampina rezultatul negativ, factorul volitiv este marcat de nesabuinta evaluarii faptei in perspectiva desfasurarii si consecintelor sale. Pe de alta parte, in cazul culpei propriu-zise, cand faptuitorul nu intrevede consecintele faptelor sale, datoritaatitudinii sale nesocotite, neglijente, factorul intelectiv este compromis de o atitudine mentala specifica nesocotintei si neglijentei. 
Factorul volitiv reprezinta facultatea psihica prin care individul isi mobilizeaza si orienteaza constient energiile fizice, mentale si disponibilitatile afective in vederea trecerii la actiune si sustinerea acesteia conform scopului urmarit. 
Pentru a functiona in mod deplin, factorul volitiv trebuie sa actioneze in mod liber si nu sub determinarea unor constrangeri exterioare, de natura a imprima individului o conduita strainasi nedorita de acesta.

Fisiere in arhiva (1):

 Drept Penal - Vinovatia.doc