Drept Comunitar

Izvoarele dreptului comunitar

Sectiunea I: Dreptul originar. Tratatele Comunitatii si Uniunii Europene

Ca ansamblu al regulilor de drept aplicabile în ordinea juridica comunitara,

dreptul comunitar este complex si original.

Aceste caracteristici îsi gasesc reflectarea si în sistemul izvoarelor dreptului

comunitar, izvoare în egala masura diverse si ierarhizate (corespunzator autoritatii

care le este recunoscuta în sistem).

În vârful ierarhiei se situeaza izvoarele primare, constituind dreptul originar,

care fundamenteaza ordinea juridica comunitara si constituie un veritabil “corpus

constitutional”1, beneficiind de o prezumtie absoluta de legalitate si având prioritate

fata de alte acte comunitare de nivel inferior2.

Izvoarele primare sunt tratatele care reglementeaza organizarea si

functionarea Comunitatii. Ele sunt instrumente internationale, reprezentând acordul

de vointa al statelor membre, ca subiecte suverane de drept international public.

Se disting tratatele originare si tratatele care le-au modificat pe cele din prima

categorie.

Tratatele originare

Sunt tratatele care au fondat cele trei Comunitati Europene. Tratatul de la

Paris din 18 aprilie 1951, intrat în vigoare la 23 iulie 1952, se afla la baza

Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.). El a fost completat

printr-o serie de anexe si protocoale aditionale, care au aceeasi valoare juridica cu a

tratatului. Demne de mentionat prin importanta lor practica sunt Protocolul asupra

statutului Curtii de Justitie si Protocolul asupra privilegiilor si imunitatilor.

1 CJCE, Hotarârea din 23 aprilie 1986, Parti Ecologiste „Les verts”, cauza 294-83.

2 CJCE, Hotarârea din 8 aprilie 1976, G. Defrenne c/ Société Anonyme Belge de Navigation

Aerienne, Sabena cauza. C43/75.

2

Cele doua Tratate de la Roma din 25 martie 1957, intrate în vigoare la 14

ianuarie 1958, au fondat Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) si

Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (C.E.E.A.).

Ele sunt completate prin anexe si protocoale, în special prin Protocolul asupra

statutelor Bancii Europene de Investitii. Sunt, de asemenea, de mentionat

Protocoalele semnate la Bruxelles la 17 aprilie 1957, asupra privilegiilor si

imunitatilor Curtii de Justitie.

Tratatele si actele complementare reprezinta a doua categorie de izvoare

primare, scopul lor fiind fie acela de a modifica, fie cel de a completa tratatele de

baza. Cele mai importante sunt: Conventia referitoare la anumite institutii comune

ale Comunitatilor Europene, semnata si intrata în vigoare în acelasi timp cu Tratatele

de la Roma; Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor

si Protocolul unic asupra privilegiilor si imunitatilor semnate la Bruxelles la 8 aprilie

1965 si intrate în vigoare în august 1967.

Urmeaza tratatele care maresc puterea în domeniul financiar a Parlamentului

european — Tratatul de la Luxembourg din 22 aprilie 1970, intrat în vigoare la 1

ianuarie 1971 si Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975 intrat în vigoare la 1 iunie

1977.

Actul Unic European din 17 si 28 februarie 1986 (intrat în vigoare la 1 iulie

1987) completeaza tratatele constitutive dar — în egala masura — ofera fundament

juridic Consiliului European si cooperarii politice. El da puteri legislative

Parlamentului european si fixeaza principiul crearii Tribunalului de prima instanta.

De o importanta covârsitoare în evolutia constructiei europene, Tratatul

asupra Uniunii Europene, anexele sale si Actul final, semnate la Maastricht la 7

februarie 1992, sunt rodul negocierilor derulate în cadrul Conferintelor

interguvernamentale asupra Uniunii economice si monetare si Uniunii politice, care

au debutat la 15 decembrie 1990.

Tratatul de la Maastricht contine 7 titluri. Titlul al II-lea modifica Tratatul

instituind Comunitatea economica europeana în vederea stabilirii Comunitatii

europene; al III-lea modifica Tratatul instituind CECO si titlul al IV-lea modifica

dispozitiile instituind CEEA. El contine si prevederi vizând punerea în practica a

unei politici externe si de securitate comuna si organizeaza cooperarea în domeniul

justitiei si afacerilor interne.

3

Uniunea Europeana se bazeaza pe Comunitatile Europene (care continua sa

existe sub denumirea de Comunitatea Europeana) completate cu politicile si formele

de cooperare stabilite prin Tratatul de la Maastricht.

Semnat la 2 octombrie 1997, Tratatul de la Amsterdam completeaza si

continua actiunea începuta odata cu adoptarea celui de la Maastricht, raspunzând

preocuparilor vizând scopurile comunitatii si modul de functionare a institutiilor. El

tinde sa amenajeze din punct de vedere juridic reforma institutiilor comunitare,

marcând o noua etapa pe linia adâncirii integrarii, prin cresterea calitatii democratice

a Uniunii Europene, în scopul crearii unei Europe mai apropiate de cetateni.3

O tema majora a tratatului este accentuarea dezvoltarii unui spatiu de

libertate, securitate si justitie.

Preocuparea privind reforma institutionala îsi gaseste reflectarea în reducerea

procedurilor de decizie la trei, extinderea votului cu majoritate calificata în Consiliu

si cresterea rolului Comisiei în perspectiva largirii Uniunii Europene.

Aplicat începând cu 1 mai 1999, Tratatul de la Amsterdam a consolidat

dimensiunea sociala a Uniunii Europene. Preconizata aderare de noi membri la

Uniunea Europeana a facut — însa — necesara adoptarea de dispozitii care sa

permita o buna functionare institutionala atunci când Uniunea va numara aproape 30

de membri. Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în februarie 2002, raspunde acestei

cerinte. El se înscrie în optica unei reforme institutionale orientate în jurul a trei axe:

compunerea si functionarea institutiilor europene, procedura de decizie în sânul

Consiliului si cooperarea avansata.

Înca de la Nisa a fost adoptata "Declaratia privind viitorul Uniunii" ,

deschizîndu-se o vasta dezbatere , finalizata cu semnarea Tratatului privind

Constitutia Europeana, în curs de ratificare în statele membre.

Am aratat — deja — ca tratatele care constituie izvorul originar al dreptului

comunitar sunt tratate internationale. Ele prezinta, însa, caracteristici unice:

creeaza institutii si stabilesc regulile de functionare a acestora.