Drept bancar - contractul de cont curent

• Definitia.

Contractul de cont curent este conventia incheiata intuitu personae prin care partile denumite “corentisti” consimt ca toate creantele si datoriile lor reciproce sa fuzioneze intr-un sold unic care sa defineasca pozitia unuia fata de celalalt ca debitor sau creditor.Un asemenea contract se poate incheia si intre doua banci sau intre doi comercianti care nu sunt societati bancare, dar care consimt ca operatiunile care se deruleaza intre ei sa fie inscrise in cont current.

Toate creantele si datoriile oricaruia dintre partenerii contractului, care intra in acest cont, se depersonalizeaza, devenind simple articole de debit sau de credit, dupa caz.Soldul care rezulta la un moment determinat este singurul care califica pe una dintre parti ca fiind debitor sau creditor.

Existenta juridical a contului current, dobandita prin contractul incheiat intre parti, capata existenta contabila prin prima depunere efectuata la deschiderea contului.

Elementele care compun contul curent sunt:

-un element intentional- acordul partilor expres sau tacit de a lucra in cont curent;

-un element obiectiv- remiteri reciproce de valori in cont.

Prin remitere se intelege orice valoare intrata in cont si care face sa se nasca o creanta a uneia din parti impotriva celeilalte sau altfel spus remiterea este insasi creanta menita sa fie reglata in cont.

Contul curent reprezinta, asadar, si o posibila forma de manifestare a creditului comercial. In concluzie, utilitatea contractului de cont curent consta in aceea ca:

-este un mod simplificat de reglementare a creantelor reciproce;

-constituie un instrument de credit comercial.

• Natura juridica.

Desi in cuprinsul art. 3 al Codului comercial, contractul de cont curent nu este enumerat printre actele de comert obiective, in acelasi cod ii sunt consacrate art. 370-373.Prin aplicarea dispozitiilor art.4 al Codului comercial, el poate fi considerat un act de comert subiectiv si pentru a risipi orice indoiala art. 370 alin.2 al Codului comercial precizeaza ca “dobanzile sunt cele comerciale.”

Totusi, prin derogare de la principiul enuntat de art. 56 (“daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi incat priveste acest act, legii comerciale”) se prevede expres in alineatul 2 al art. 6 ca in ce priveste pe necomercianti, contul curent si cecul nu sunt considerate ca fapte de comert, afara numai daca ele nu au o cauza comerciala. Fiind un contract accesoriu, contractul de cont curent este comercial numai daca in cont sunt inregistrate operatiuni comerciale.

Relatia de cont curent poate fi stabilita si intre un comerciant si un necomerciant si chiar intre doi necomercianti pentru afaceri civile.

Jurisprudenta a considerat ca pentru banca, “rezolvarea neintelegerilor in ce priveste existenta si efectele unui contract de cont curent are a se face dupa randurile speciale prevazute de codul comercial prin art. 370 si urm.” In cosecinta, incheierea contului curent va avea loc la scadenta termenelor stabilite prin conventia de cont curent si, in absenta stipularii unui asemenea termen, la data de 31 decembrie a fiecarui an, iar dobanda soldului va curge de la data incheierii.

• Caracterele contractului de cont curent sunt urmatoarele:

1) Este un contract intuitu personae , in sensul ca identitatea persoanei cu care se incheie contractul este determinanta pentru consimtamantul exprimat la nasterea conventiei.Aceasta consideratie a persoanei este fireasca, deoarece “corentistii” urmeaza sa-si acorde, unul celuilalt, credit pentru remiterile reciproce, care sunt de esenta contractului de cont curent si il diferentiaza fata de unele tehnici contabile (partide comerciale) cu care s-ar confunda.

2) Consensual, in sensul ca presupune validitatea perfecta a consimtamantului si in sensul ca forma scrisa nu este ceruta ad validitatem, ci doar ad probationem. Cu toate acestea, in practica, nicio banca nu va incheia un contract de cont curent altfel decat in forma scrisa si pe propriul formular-tip.

3) Sinalagmatic, in sensul ca ambele parti se obliga sa-si faca reciproc credit pana la incheierea contului. Orice contract de cont curent se bazeaza pe generalitatea si alternanta remiterilor.

4) Cu executare succesiva in timp, prin remiteri reciproce si alternative.

5) Accesoriu, pentru ca se incheie in vederea executarii altui contract sau a altor contracte intre aceleasi parti (contract de deschidere de credit, contract de livrare de marfuri, de prestari de servicii,etc). El poate fi conceput ca un contract autonom numai daca este incheiat intre doua banci sau intre Banca Nationala a Romaniei si o banca.

• Generalitatea si alternanta remiterilor. Mecanismul de reglementare si mecanismul de garantie.

In legatura cu generalitatea si alternanta remiterilor se impun in cateva precizari. Generalitatea remiterilor consta in aceea ca, de regula, toate datoriile reciproce, certe si lichide, nascute din operatiunile efectuate intre “corentisti” trebuie sa fie inscrise in cont. Aceasta regula sufera exceptii, consimtite prin acordul partilor, pentru anumite creante.In consecinta, orice creanta sau datorie a uneia dintre parti fata de cealalta, daca are vocatia de a intra in acest cont este considerata ca intrata automat in cont din chiar momentul in care s-a nascut si deci chiar mai inainte de a se fi efectuat operatiunea materiala contabila de inregistrare in cont.

Sintagma “intrare in cont” necesita insa o distinctie:sub aspectul functionarii mecanismului de garantie, intrarea in cont se considera realizata automat, din momentul nasterii creantei; sub aspectul functionarii mecanismului de fuziune, creanta se considera intrata in cont numai in momentul cand a devenit certa, lichida si exigibila.

Mecanismul de garantie al contului curent asigura compensarea automata intre articolele de credit si cele de debit, in sensul ca creanta dintr-un articol este garantia datoriei dintr-un alt articol.De aceea, inca din momentul nasterii sale, datoria isi are garantia intr-o creanta si se poate considera intrata in cont.