Dobândirea și Pierderea Cetățeniei Române

I. Dobândirea cetăţeniei române

1. Moduri de dobândire a cetăţeniei

Dobândirea cetăţeniei, se face pe baza a două sisteme şi anume: sistemul care are la bază principiul jus sanguinis (dreptul sângelui), care se utilizează în Franţa, Belgia, Italia, ţările scandinave, etc. şi, un alt sistem, care are la bază principiul jus loci sau jus soli (dreptul locului, adică al teritoriului pe care s-a născut o persoană), care se utilizează în SUA, Marea Britanie, America Latină, etc. Există un alt sistem (Elveţia) unde cetăţenia copilului este cea a Cantonului elveţian în care s-a născut tatăl. În cazul în care acest canton nu este cunoscut, cetăţenia copilului este cea a Cantonului în care acesta s-a născut. Explicaţiile alegerii unuia sau altuia din aceste două sisteme se găsesc în interesele concrete pe care le au naţiunile sau popoarele respective.

Conform sistemului jus sanguinis, copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte din părinţi care, amândoi sau numai unul, au cetaţenia statului respectiv. Conform sistemului jus loci, copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte pe teritoriul statului respectiv. Cât priveşte acest sistem, se consideră că ar avea serioase neajunsuri. Atunci când părinţii nu au cetăţenia statului unde s-a născut copilul, este puţin probabil ca aceasta să dorească într-adevăr să rămână cetăţean al statului respectiv, el fiind ataşat, prin familia sa, unui alt stat.

În statul român a fost adoptat sistemul care are la bază sistemul jus sanguinis.

Legea cetăţeniei române stabileşte patru moduri în care cetăţenia română poate fi dobândită, printr-un mod originar (naşterea) şi alte trei derivate (adopţia, repatriereaşi acordarea la cerere).ultimele două moduri derivat au menirea să înlesnească persoanele ce s-au născut ori nu din părinţi cetăţeni români sau care au avut cetăţenia română şi au pierdut-o, să se integreze în societatea românească, dacă cer acest lucru şi dacă li se autoriză. Modurile de dobândire a cetăţeniei române sunt: naşterea, adopţia, repatrierea şi acordarea la cerere.

Dobândirea cetăţeniei române prin naştere

Legea cetăţeniei române, în art. 5, stabileşte că este cetăţean român copilul care se naşte (pe teritoriul României), din părinţi cetăţeni români. De asemenea, este cetăţean român copilul născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român, iar celălalt părinte cetăţean străin sau fără cetăţenie sau care s-a născut în străinătate şi ambii părinţi ori numai unul dintre ei are cetăţenie română. În toate aceste cazuri, teritoriul pe care s-a născut sau unde domiciliază copilul sau unul ori ambii părinţi nu influenţează, în nici un fel, cetăţenia copilului.

Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie

Conform art.6 din lege, cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie, prin adopţie, dacă cel puţin unul dintre soţi care adoptă este cetăţean român sau, atunci când adopţia se face de o singură persoană, dacă aceasta este cetăţean român, iar în toate cazurile adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani.

În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia adoptatului va fi hotîrâtă,de comun acord, de către adoptatori. Legea cetăţeniei române prevede, în art. 6 alin. (2) o soluţie nouă faţă de reglementarea legală anterioară, pentru cazul în care adoptatorii nu cad de acord asupra cetăţeniei copilului adoptat. Într-o asemenea situaţie, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţia va decide, ţinând seama de interesele copilului. În cazul în care copilul a împlinit vârsta de 14 ani, în vederea încuviinţării adopţiei este necesar şi consimţământul lui, care trebuie să fie dat în forma unei declaraţii autentice, în faţa notarului public.

Soluţiile legii cetăţeniei române s-au impus datorită faptul că adopţia urmăreşte integrarea îndeplină a acestuia în noua sa familie, adică a adoptatorului. În cazul în care adoptatul nu ar dobândi cetăţenia română, odată cu adopţia, întotdeauna ar trăi cu sentimentul că este tratat ca un străin, ceea ce i-ar crea complexe de inferioritate sau de instabilitate în noua sa familie.

Dobândirea (acordarea) cetăţeniei române la cerere

Acest mod de dobândire a cetăţeniei priveşte pe cetăţenii străini sau apatrizii (persoanele fără cetăţenie), care îşi manifestă dorinţa de a se integra în societatea românească.

Faţă de situaţia că, prin acest mod, se urmăreşte integrarea în societatea românească a unor cetăţeni străini sau a unor apatrizi, legea reglementează pe larg cum este şi firect, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei ce solicită dobândirea cetăţeniei române, procedura de urmat, organul componenet a aprobat cererea, precum şi natura actului prin care se acordă cetăţenia română.

Condiţii pentru acordarea cetăţeniei române la cerere sunt:

a) s-a născut şi domiciliază,la data cererii, pe teritoriul României sau, dacă nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi conveţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei;

b) dovedeşte prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;

c) a îndeplinit vârsta de 18 ani;

d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor;

e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune, care să îl facă nedemn de a fi cetăţean român;

f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie romînească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;

g) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.