Cel mai important obiectiv al politicii externe a Romaniei de-a lungul intregiii perioade interbelice a fost mentinerea frontierelor trasate la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Toate partidele politice, cu exceptia celui comunist desigur, au fost sprijinitori convinsi ai sistemului tratatelor de pace incheiate la Paris-Versailles, o pozitie care a dictat alegerea aliatilor si a asigurat continuitate politcii externe urmarite in anii imediat anteriori declansarii celui de-al Doilea Razboi Mondial . Diplomatia romaneasca, responsabila pentru purtarea relatiilor internationale ale tarii noastre a demonstrat adevarate calitati in acest rastimp, personalitati precum Nicolae Titulescu sau Raoul Bossy reusind sa obtina adevarate victorii pe plan diplomatic pentru statul nou constituit. De altfel, intre diplomatie si politica externa, negocierea este principalul element care separa aceste concepte. Mentinerea unor raporturi bune cu statele, in speta cele vecine, s-a incercat prin crearea unui cadru propice pentru dezvoltarea acestor relatii in beneficiul reciproc . Diplomatia nu se poate realiza fara concursul dreptului diplomatic, lucru care arata o pregatire aprofundata in aceasta arie juridica a reprezentantilor Romaniei. Diplomatia romaneasca a fost pusa la grea incercare inca din primele zile ale Conferintei de Pace de la Paris. Ion I.C. Bratianu a ramas socat de ostilitatea pe care a avut-o de infruntat din partea aliatilor occidentali. Politicienii francezi si britanici au interpretat pacea separata incheiata cu Germania prin Tratatul de la Buftea-Bucuresti din 1918 ca pe o abrogare a Tratatului cu Antanta Cordiala din 15 august 1916 si s-a considerat ca atare exonerati de responsabilitatea de a-si tine promisiunile pe care le facusera pentru a dobandi intrarea Romaniei in razboi . Bratianu a motivat valabilitatea tratatului din 1916 prin doua argumente importante. In primul rand, primul ministru a aratat ca tratatul din 1918 a fost semnat in conditii dificile de catre Romania, Rusia si Franta nerespectand clauzele tratatului, neoferind sprijinul militar promis. In al doilea rand, tratul desi a fost ratificat de Parlamentul Romaniei (Camera Deputatilor - 28 iunie, Senatul - 4 iulie), el nu a fost niciodata promulgat de regele Ferdinand I. Mai mult, acesta a fost denuntat in octombrie 1918, moment in care Romania reintra in razboi. In urma unor insistente prelungite si a unei atitudini impunatoare a primului ministrui Ion I.C. Bratianu, Romania a obtinut mare parte din revendicarile sale prin tratatele de pace subsecvente incheiate cu Germania (28 iunie 1919), Austria (10 decembrie 1919), Bulgaria (10 decembrie 1919) si Ungaria (4 iunie 1920). De asemenea, la 28 octombrie 1920 s-a incheiat un tratat intre Romania pe de o parte respectiv Franta, Anglia, Italia si Japonia pe de alta parte prin care s-a recunoscut unirea Basarabiei cu Romania, URSS neluand parte la acest sistem de tratate internationale . In aceasta conceptie si pe baza prevederilor pactului Societatii Natiunilor, Romania se considera aliata tuturor statelor membre ale acestui for international. Guvernele ei au inchieat succesiv tratate cu Polonia (martie 1921, reinnoit in 1926 si 1931), cu Cehoslovacia (23 aprilie 1921), cu Iugoslavia (7 iunie 1921), cu Franta (10 iunie 1926), cu Italia (16 septembrie 1926), cu Grecia (12 martie 1928) si a aderat la Pactul Briand-Kellogg (27 august 1928), completat cu Protocolul de la Moscova (9 februarie 1929), pact care interzicea razboiul ca mijloc de rezolvare a litigiilor intre state. Tratatele bilaterale romano-iugoslav si romano-cehoslovac au stat la baza organizatiei regionale Mica Intelegere, sau Mica Antanta, careisi propusese mentinerea status quo ului politic in centrul si sud-estul Europei fata de amenintarile politice de revizuiri teritoriale din partea Ungariei, condusa de amiralul Miklos Horthy, apararea unor interese proprii, uneori in divergenta cu cercurile guvernante britanice si franceze. Mica Intelegere avea sa afirme mult timp ca o unitate politica europeana in problemele importante ale securitatii si pacii, cauzand numeroase iritari si dificultati fortelor revizioniste . Teama de refacere a potentialului economic si militar al tarilor invinse ce ar fi atras dupa sine o noua reglementare teritoriala in centrul si sud-estul Europei, cu consecinte si pentru integritatea teritoriala a Romaniei a determinat cercurile conducatoare de la Bucuresti sa se orienteze spre o politica de colaborare pe multiple planuri, in primul rand cu acele state interesate, ca si Romania, in folosirea tuturor mijloacelor pasnice impotriva politicii de revizuiri teritoriale si pentru apararea hotarata a ordinii politice postbelice. In acest climat, in martie 1921 s-a semnat la Bucuresti Conventia de alianta defensiva intre Regatul Romaniei si Republica Poloniei si, Conventia militara intre aceleasi state, ratificata de Parlamentul Romaniei la 25 iulie 1922 si reinoita in 1926 si 1931. Reinoirea tratatului polono-roman in 1926 a fost determinata de ingrijorarea guvernului polonez, puternic afectat de acordurile de la Locarno, care garantau frontierele Frantei si Belgiei cu Germania, dar lasau negarantate frontierele celorlalti vecini ai Germaniei - Austria, Cehoslovacia si Polonia. In primul sau articol, noul tratat politic din 1931 introducea principiul erga omnes, Romania si Polonia angajandu-se sa respecte reciproc si sa mentina impotriva oricarei agresiuni exterioare integritatea lor teritoriala si independenta politica prezenta. Concomitent cu acest tratat a fost semnata si o conventie militara, in care formula erga omnes nu a fost insusita de cercurile guvernamentale poloneze, care nu recunoseau Tratatul de la Trianon si tindeau catre o intelegere cu Ungaria, lucru care de-a lungul intregii perioade interbelice a afectat relatiile romano-polone .
1. Keith Hitchins, Romania. 1866-1947, Editura Humanitas, Bucuresti, 2013 2. Traian Chebeleu, Drept diplomatic si consular, Editura Universitatii din Oradea, Oradea, 2000 3. Emil Cernea, Emil Molcut, Istoria statului si dreptului Romanesc, Casa de editura si presa Sansa, Bucuresti, 1994 4. Gheorghe Zaharia, Constantin Botoran, Politica de aparare nationala a Romaniei in contextul european interbelic, Editura Militara, Bucuresti, 1981 5. Ion Grecescu, Nicolae Titulescu. Conceptie juridica si diplomatica, Editura Societatii Culturale Pro Maramures ,,DragosVoda", Cluj Napoca, 2003 6. Mircea Malita, Prefata in Nicolae Titlulescu, Editura Meridiane, Bucuresti, 1969 7. Gheorghe Buzatu (coord.), Titulescu si strategia pacii, Editura Junimea, Iasi, 1982 8. Nicolae Titulescu, Discursuri, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1967
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
