Dezvoltarea Socială a României în Contextul Aderării la Uniunea Europeană

Dezvoltarea socială reprezintă un proces în care un sistem social îşi amplifică potenţele structurii sale, fără a antrena însă schimbări structurale propriu-zise: dezvoltarea economică a unei ţări, dezvoltarea societăţii capitaliste etc.

Aceasta se referă la orientarea unei comunităţii sau instituţii spre realizarea unei stări dezirabile, puse ca obiectiv de atins printr-un proces planificat în timp, rezultat al unui set de acţiuni conjugate. Definită altfel, putem spune că dezvoltarea socială include două componente structurale: o stare - obiectiv pusă de realizat de către o comunitate (actor social) şi un set de acţiuni desfăşurate în timp pentru realizarea respectivului obiectiv.

Paradigma dezvoltării sociale s-a cristalizat şi la nivelul de bază al societăţii: comunităţile. S-a avut în vedere modul cum pot fi susţinute comunităţile sociale să dezvolte procese de autoorganizare pentru a rezolva problemele lor şi, în mod special, de a ieşi din starea de „înapoiere”.

Dezvoltarea socială planificată presupune, însă, un proces amplu de proiectare pe termen mediu şi lung pentru soluţionarea problemelor sociale şi valorificarea oportunităţilor.

România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, aderare care aducea o serie de beneficii printre care: un climat politic şi economic stabil care ar stimula o dezvoltare durabilă; o predictibilitate şi o stabilitate crescute ale mediului economic; creşterea competitivităţii pe piaţa internă, ceea ce va conduce la motivarea şi stimularea agenţilor economici autohtoni în sensul sporirii productivităţii şi a eficienţei prin dezvoltarea de noi produse şi servicii, introducerea tehnologiilor moderne şi diminuarea costurilor de producţie; dezvoltarea comerţului, un stimul important pentru economia naţională şi piaţa forţei de muncă; accesul sporit la pieţele de capital şi investiţii europene, la noile echipamente şi sisteme informaţionale, la know-how-ul managerial şi tehnicile organizaţionale din ţările dezvoltate; dobândirea de către cetăţenii români a drepturilor decurgând din acordarea ”cetaţeniei europene”; perspective de perfecţionare profesională şi acces pe piaţa europeană a muncii pentru cetăţenii români.

Pentru România, calitatea de membru al Uniunii Europene va avea un impact major atât asupra vieţii economice, cât şi a celei politice şi sociale.

După aderarea României la Uniunea Europeană (UE), cetăţenii români au posibilitatea să lucreze într-un stat membru UE. Pentru a stimula şi facilita libera circulaţie a lucrătorilor, Uniunea Europeană a creat în toate statele membre serviciul EURES care sprijină gratuit cetăţenii români care doresc un loc de muncă în UE.

În contextul liberei circulaţii a forţei de muncă în spaţiul comunitar, migraţia este un fenomen curent, care este adesea însoţit şi de procese precum aculturaţie şi adaptare socială. În contextul acestor două procese, dezvoltarea socială şi inovaţia socială sunt, astfel, puternic determinate de instaurarea fluxurilor migratorii. Este bine cunoscut, în acest sens, rolul jucat de forţa de muncă ieftină a imigranţilor în creşterea economică, dar şi impactul pozitiv al migraţiei asupra României – pe baza remitenţelor trimise în ţară de emigranţi şi a scăderii presiunii asupra pieţei locale a forţei de muncă.

S-a dezvoltat un parteneriat transnaţional (EMPLO-NET) pentru promovarea schimbului de experienţe şi bune practici privind ocuparea forţei de muncă, în vederea dezvoltării unei pieţe inclusive a muncii. Obiectivul general al proiectului a fost stabilit în conformitate cu obiectivul general al POSDRU - de a contribui la dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia prin conectarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi creşterea participării pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă.

Tot un impact favorabil în dezvoltarea socială îl au şi programele de burse în străinătate, cetăţenii români putând studia în străinătate cu bursă oferită de statul român.Rolul central în procesul de dezvoltare socială îl are sistemul de instituţii publice. Orientarea spre construirea viitorului constă în schimbarea profilului activităţii instituţiilor: din rezolvarea de probleme punctuale, în activităţi de dezvoltare proiectată şi planificată.

În conturarea politicii sociale româneşti se încearcă să se ţină cont de direcţiile de acţiune şi recomandările Uniunii Europene. Astfel, se recomandă un management mai bun al resurselor umane, investirea în sănătate şi în educaţie şi funcţionarea eficientă a pieţei forţei de muncă. Aceste aspecte legate de resursele umane au o legătură directă cu creşterea economică. Un progres rapid în combaterea sărăciei ar trebui făcut prin utilizarea celei mai importante avuţii a celor săraci, forţa de muncă, iar în al doilea rând prin asigurarea serviciilor sociale pentru pătura nevoiaşă-asistenţă medicală de bază, planificare familiala, învăţământ primar. Deşi nivelul educaţional în România este bun, structura calificărilor este distorsionată. Importantă este terminarea şcolii cu o calificare care sa fie şi marketabilă. Deficitul unei specializări relevante reduce eficacitatea reformelor.