Delicvența și devianța

Societatea umană, în devenirea ei istorică, nu a evoluat haotic, la întâmplare, chiar dacă traiectoria ei evolutivă era necunoscută. Încă din fazele iniţiale ale existenţei fiinţei umane s-au instituit, din necesităţi practice, minime reguli de conduită care, cu timpul, s-au transformat în norme, devenind obligatorii pentru toţi membrii unei comunităţi. În acele minimale reglementări ale raporturilor interumane, iar apoi intergrupale, îşi are originea dreptul care, treptat, într-un proces complex şi de lungă durată, se transformă în ştiinţă de sine stătătoare şi practică socială. Ştiinţa dreptului, indiferent de dezbaterile care au loc pe plan teoretic, este una dintre cele mai importante discipline socio-umane. Încărcătura socială a raporturilor juridice este, dincolo de orice discuţie, motivul pentru care sociologia, ca ştiinţă a realităţii sociale în această perspectivă, mai mult sau mai puţin de acord cu reprezentanţii dreptului, a format o disciplină de ramură - sociologia juridica.

Sociologia este o disciplină ştiințifică socială al cărei obiect de cercetare, de studiu îl reprezintă societatea umană privită în ansamblul componentelor sale şi în multitudinea formelor sale de existență şi manifestare prin care se realizează şi se exprimă diversitatea concretă a societății umane. Astfel, în obiectul său de cercetare se cuprind: studierea sistematică a complexului social în geneza şi evoluția sa; cercetarea şi explicarea obiectivă a ansamblului relațiilor sociale tratate în unitatea şi dinamica lor specifică; cercetarea şi înțelegerea mecanismelor reglatorii ale vieții grupurilor şi colectivităților umane concrete existente într-o anumită societate la un moment dat precum şi evoluția lor istorică; cunoaşterea, înțelegerea şi explicarea faptelor, evenimentelor, fenomenelor şi proceselor sociale; cercetarea comportamentelor umane sociale, determinarea socială a acestora (motivația comportamentală).

Prin diferitele sale componente sociologia cercetează şi: acțiunea umană; grupurile şi sociabilitatea; stratificarea socială; mobilitatea socială; puterea în societate; conflictele sociale; mişcările sociale; schimbarea socială; organizarea socială; devianța; religia; cultura; cunoaşterea; comunicarea etc.

Treptat s-au constituit zeci de ramuri specializate de sociologie sau, altfel exprimat, sociologii de ramură care acoperă totalitatea aspectelor vieții sociale“

Raportul care există între sociologia generală şi sociologiile de ramură desprinse din aceasta trebuie înțeles în următoarea manieră: sociologia generală nu este în măsură să cerceteze în profunzime totalitatea manifestărilor concrete ale subramurilor vieții sociale, iar sociologiile particulare nu pot clarifica, nu pot desluşi structura, funcțiile şi dinamica societății privită ca un întreg. Din unitatea lor rezultă, în final, cunoaşterea sociologică a realității sociale.

SOCIOLOGIA JURIDICĂ – RAMURĂ A SOCIOLIGIEI

Sociologia juridică s-a constituit ca ramură specială a ştiințelor despre societate, la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Într-un context economic şi cultural favorabil gândirii creatoare, a incitat la gândire creatoare sociologi şi jurişti de renume mondial ca: Emile Durkheim, Levy-Bruhl, Eugen Ehrlich, Max Weber, Georges Gurvitch, Jean Carbonier, reprezentanții Şcolii americane a jurisprudenței sociologice (E.A. Ross şi R. Pound) şi alții ce ,,au elaborat o diversitate de noțiuni, teorii, paradigme şi orientări teoretice în vederea investigării complexe a faptelor, fenomenelor şi instituțiilor juridice“

Unii sociologi consideră că sociologia juridică este un domeniu distinct al sociologiei generale. Alți specialişti sociologi şi jurişti sunt de părere că această disciplină este o ştiință de graniță între Drept şi sociologie.

Sociologia juridică cercetează domenii şi probleme sociale de natură juridică: geneza şi diferențierea normelor juridice; persoanele juridice colective şi individuale; studiul Dreptului referitor la diferite conduite individuale; efectivitatea Dreptului (Roger Pinto, 1969); domeniul creării Dreptului; domeniul cunoaşterii legilor şi altor acte normative, al informării juridice a organelor de stat şi a populației; domeniul poziției cetățenilor față de actele în vigoare (actele normative), față de aplicarea lor de către organele de stat cu atribuții în acest domeniu; domeniul cauzelor concrete ale încălcării Dreptului; limitele reglementării juridice; raportul dintre sfera reglementării juridice şi morale; relația dintre formele juridice şi metajuridice ale determinării conduitei cetățeneşti (N. Popa, 1983); geneza Dreptului, dinamica Dreptului, funcționalitatea Dreptului (I. Vlăduț, 1998).

În obiectul de cercetare al sociologiei juridice urmează deci a fi cuprinse toate fenomenele subsumate Dreptului existent într-o societate, nu doar normele, legile şi instituțiile specifice Dreptului de stat, adică „toate fenomenele cărora Dreptul le poate fi cauză, efect sau ocazie“scrie Jean Carbonier.