Declarațiile Martorilor și Valoarea Probatorie în Procesul Penal

DECLARAŢIILE MARTORILOR ŞI VALOAREA PROBATORIE ÎN PROCESUL PENAL

1. NOŢIUNEA DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL

Pentru rezolvarea cauzelor penale, organele judiciare au nevoie de date sau informaţii care să conducă la concluzia existenţei sau inexistenţei infracţiunii, vinovăţiei sau nevinovăţiei făptuitorului, etc., datele sau informaţiile care ajută la rezolvarea cauzei penale sunt furnizate prin intermediul probelor.

Având în vedere funcţionalitatea lor în procesul penal, probele sunt definite ca fiind elemente de fapt cu relevanţă informativă asupra tuturor laturilor cauzei penale În acest sens, în Codul de procedură penală se arată că în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească sub toate aspectele cauza, pe bază de probe.

Complexitatea informaţiilor pe care le aduc probele în procesul penal a condus la definirea lor ca fiind elemente de fapt care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

2. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA MIJLOACELOR DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL

Informaţile pe care la furnizează o probă prin conţinutul său nu pot fi administrate în procesul penal decât prin anumite mijloace prevăzute anume în Codul de procedură penală, care sunt denumite mijloace de probă.

Aşa cum se poate observa, proba nu poate fi confundată cu mijlocul de probă, deoarece acesta din urmă constituie o cale legală prin care proba este administrată în procesul penal

Din conţinutul dispoziţiilor Codului de procedură penală, rezultă că mijloacele de probă sunt acele mijloace prin care se constată elementele de fapt care pot servi ca probă, iar în literatura de specialitate sunt definite ca mijloace legale prin care se administrează probele , sau mijloacele legale utilizate pentru dovedirea unui fapt Toate aceste definiţii corespund funcţionalităţii pe care această instituţie procesuală o are în cadrul aflării adevărului în cauzele penale.

Mijloacele de probă admise în legislaţia procesual penală română în vigoare sunt prevăzute limitativ în Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat, şi anume: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, medico-legale, expertizele.

Actuala reglementare a mijloacelor de probă este superioară celei din Codul de procedură penală anterior , pe de o parte, prin faptul că legea anterioară nu enumera limitative mijloacele de probă, autonome, a unor procedee de probaţiune , iar pe de altă parte, prin faptul că nu erau incluse în sistemul mijloacelor de probă declaraţiile învinuitului sau inculpatului şi nici declaraţiile celorlalte părţi din proces.