Curtea Europeană de Justiție

Unicitatea construcţiei europene se reflectă în primul rând în arhitectura instituţională. Statele acceptă să delege o parte din puterile lor suverane unor instituţii comune create prin tratatele fondatoare, cu modificările succesive, instituţii al căror scop este să asigure o participare democratică a Statelor Membre la luarea de decizii.

Principalele instituţii ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituţii centrale şi implicate în procesul de decizie, sunt reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Rol consultativ în procesul de decizie au Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor. Consiliul European are rol de stimulator al discuţiilor şi inţiativelor comunitare. Alte instituţii cu rol important în funcţionarea UE sunt: Curtea Europeană de

Justiţie (împreună cu Tribunalul Primei Instanţe), Curtea de Conturi şi Ombudsmanul

European. Nu în ultimul rând, avem instituţia financiară reprezentată de Banca Europeană de Investiţii – care sprijină implementarea politicilor UE (alături de Fondurile Structurale şi de programele comunitare) – şi Banca Central Europeană – creată în scopul sprijinirii uniunii economice şi monetare.

Aceste instituţii, create pe parcursul a mai mult de 40 de ani, reflectă evoluţia în timp a structurii unionale europene şi trec acum printr-un proces de reformă generat de extinderea Uniunii cu zece state în 2004 : Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria, (cea mai mare extindere din istoria sa) şi cu alte două în 2007 : Bulgaria si Romania (deocamdată, procesul neoprindu-se aici).

Parlamentul European

Parlamentul European a fost înfiinţat prin Tratatul de la Roma (1957) pentru a reprezenta “popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene", fiind singura instituţie a cărei componenţă este stabilită prin alegeri libere, la nivel european şi ale cărei şedinţe şi deliberări sunt publice. Iniţial, PE a fost organizat ca un ansamblu deliberativ, cu funcţie consultativă şi constituit din membri ai parlamentelor naţionale. Tratatele de la Maastricht şi de la Amsterdam au adus schimbări majore ale rolului PE, acesta devenind un organ cu funcţii politice şi cu puteri legislative şi bugetare.

Primele alegeri parlamentare au avut loc în 1979, din acel moment desfăşurându-se sistematic odată la fiecare 5 ani. Membrii PE sunt aleşi prin vot universal direct şi prin sistemul reprezentării proporţionale, fiind grupaţi în funcţie de partidele politice pe care le reprezintă şi nu de naţionalităţile lor (există însă şi membri independenţi). Alegerile parlamentare se desfăşoară la nivel de state membre, pe bază de sisteme diferite, astfel:

- la nivel regional : Marea Britanie, Italia şi Belgia;

- la nivel naţional: Franţa, Spania, Danemarca;

- sistem mixt: Germania.

În Belgia, Grecia şi Luxemburg, votul este obligatoriu. Numărul de locuri ce îi revine fiecărui stat membru în PE este stabilit în funcţie de populaţia SM respectiv, pe baza unui sistem de proporţionalitate ce permite reprezentarea convenabilă a statelor cu o populaţie mai mică.

Din punct de vedere al organizării, PE are următoarele structuri:

- Preşedinte – reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiile internaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului şi sedinţele interne;

- Birou parlamentar - organul de reglementare responsabil cu bugetul Parlamentului, cu problemele administrative, organizatorice şi de personal;

- Conferinţa preşedinţilor – organ politic al Parlamentului, constituit din Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupărilor politice, responsabil cu stabilirea ordinii de zi a şedinţelor plenare, fixarea calendarului activităţilor desfăşurate de organismele parlamentare şi stabilirea competenţei comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum şi a numărului membrilor acestora;

Astfel, un parlamentar luxemburghez reprezintă 72 000 de persoane, în timp ce unul german reprezintă 829 000 de persoane, unul italian – 662 000 persoane şi unul suedez – 402 000 persoane.

- Comitete – organizează activitatea PE pe domenii de activitate şi sunt împărţite în comitete permanente, comitete temporare şi comitete parlamentare mixte ce menţin relaţiile cu parlamentele ţărilor candidate;

- Secretariat – 3 500 de funcţionari ce lucrează în serviciul PE.

Rolul Parlamentului în cadrul Uniunii Europene are în vedere:

- examinarea şi adoptarea legislaţiei comunitare, alături de Consiliul UE (Consiliul de Miniştri), prin procedura de co-decizie;

- aprobarea (şi monitorizarea) bugetului UE;

- exercitarea funcţiei de control asupra altor instituţii UE, cu posibilitatea de a înfiinţa comisii de anchetă;

- aprobarea acordurilor internaţionale majore, cum ar fi acordurile privind aderarea de noi SM şi acordurile comerciale sau de asociere între UE şi alte ţări.

De asemenea, PE numeşte Ombusdmanul European pe o perioadă de cinci ani (echivalentă mandatului parlamentar), menţinând astfel legătura cu cetăţenii UE.

Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se ţin şedinţe în fiecare lună, timp de o săptămână. Unele şedinţe se ţin la Bruxelles, iar Secretariatul General se află la Luxemburg.