1. Consideratii introductive Crimele de razboi constituie o categorie importanta de fapte penale 1 prin care se incalca in mod grav regulile stabilite prin tratatele I internationale sau cu caracter cutumiar referitoare la modul de desfasurare a conflictului armat si la protectia anumitor categorii de persoane si bunuri in cadrul acestuia. Principiile si normele de drept international referitoare la conducerea ostilitatilor, la mijloacele si metodele de lupta la care se recurge in cadrul conflictului armat, inclusiv la limitele in care acestea pot fi folosite, ca si cele privind protectia, ta conditiile speciale ale actiunilor de lupta, a anumitor categorii de persoane si bunuri, se aplica in mod egal si nediferentiat tuturor partilor implicate ta conflict, menirea acestor reguli fiind de a limita efectele distructive ale confruntarilor militare si de a impiedica producerea de distrugeri inutile, de a umaniza, pe cat posibil, prin limitarea ostilitatilor si atenuarea rigorilor acestora, in masura in care necesitatile militare o permit, recurgerea la forta armelor si de a determina pe combatanti de a se abtine de la excese, dincolo de orice ratiune si justificare. Conventiile internationale ta materie cuprind de aceea indeosebi obligatii si interdictii pentru participantii la conflictul armat, a caror incalcare atrage raspunderea internationala a statelor implicate ta conflict, dar si raspunderea personala, cu caracter penal de drept intern sau international, a fiecarui combatant inainte de a stabili conditiile si limitele in care se angajeaza raspunderea penala internationala pentru incalcarea principiilor si normelor dreptului conflictelor armate este necesara prezentarea respectivelor principii si norme. Studiul crimelor de razboi impune analiza principalelor reguli de fond ale dreptului conflictelor armate. Stabilirea ca o anumita fapta concreta constituie o crima de razboi, fie ca aceasta este prevazuta in cadrul aceleiasi conventii, fie printr-un instrument juridic separat, trebuie sa se faca intotdeauna prin raportarea la regulile conventionale care sunt incalcate, configuratia juridica a crimei respective, continutul si aspectele ei particulare, conturandu-se numai dupa analiza fiecareia dintre conventiile in care sunt prevazute normele a caror infrangere se sanctioneaza penal. Dreptul conflictelor armate, bazat timp de secole in principal pe cutume internationale, este astazi intr-o importanta masura cuprins in instrumente juridice conventionale, care au fixat cutumele consacrate si au dezvoltat succesiv reglementarile anterioare. Principiile fundamentale, precum si principalele reguli ale dreptului pozitiv in materie, sunt cuprinse in Conventia a IV-a de la Haga din 1907 referitoare la legile si obiceiurile razboiului terestru si regulamentul anexa al acesteia, precum si in cele patru Conventii de la Geneva din 1949 privind protectia victimelor razboiului, care se refera la imbunatatirea soartei ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie (I), la imbunatatirea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate maritime (II), la tratamentul prizonierilor de razboi (III), si la protectia persoanelor civile in timp de razboi (TV), ale caror prevederi au fost reafirmate si dezvoltate in 1977 prin doua protocoale aditionale, care privesc protectia victimelor conflictelor armate internationale (I), respectiv neinternationale (II). Alte instrumente juridice internationale eu caracter conventional reglementeaza aspecte particulare ale dreptului conflictelor armate, in special in domeniul interzicerii sau limitarii folosirii anumitor categorii de arme sau metode de lupta. in masura In care pe cale conventionala nu au fost fixate in totalitate, cutumele existente in acest domeniu sau se constata existenta unor lacune, datorate vastitatii si complexitatii domeniului de reglementare, mobilitatii deosebite a dezvoltarilor privind mijloacele si metodele de lupta, ca si exigentelor mereu crescande ale comunitatii internationale fata de protectia datorata persoanei umane atat in timp de pace, cat si in timpul conflictelor armate, principiile si normele dreptului international umanitar se completeaza cu principiul cuprins in Clauza Martens, care figureaza in majoritatea reglementarilor conventionale si potrivit caruia in cazurile neprevazute de conventii persoanele civile si combatantii raman sub protectia si sub imperiul principiilor dreptului international, asa cum acestea rezulta din uzantele stabilite, din principiile umanitare si din exigentele constiintei publice. Principiul fundamental al dreptului conflictelor armate este ca partile aflate In conflict nu trebuie sa cauzeze adversarului daune disproportionate fata de scopul razboiului, care este acela de a distruge sau de a slabi potentialul militar al inamicului si nu inamicul insusi. De aici rezulta alte doua principii fundamentale si anume ca persoanele puse in situatia de afara din lupta si cele care nu participa la ostilitati trebuie sa fie tratate cu omenie, protejate si respectate si ca partile la un conflict armat nu au dreptul nelimitat in alegerea mijloacelor i si metodelor de lupta pe care le folosesc. Din aceste principii fundamentale decurg si alte principii care stau la baza atat a reglementarilor privind folosirea mijloacelor si a metodelor de lupta, cat si a celor privind protectia persoanelor victime ale |razboiului. Un prim asemenea principiu este ca fiecare persoana protejata are dreptul la respectul vietii. sale, al integritatii fixice si morale si a atributelor inseparabile ale personalitatii .Persoana cazuta in lupta este inviolabila, iar inamicului care se preda trebuie sa i se crute viata. Nimeni nu trebuie-sa fie supus la torturi fizice sau mentale, nici la pedepse corporale sau tratamente crude ori degradante. Fiecarei persoane trebuie sa i se recunoasca personalitatea sa juridica, ea avand dreptul la respectul onoarei, al drepturilor sale familiale, al convingerilor si obiceiurilor. Cei care se afla in suferinta trebuie sa fie culesi si sa li se acorde ingrijirile necesare in raport de starea lor medicala. Asistenta umanitara acordata persoanelor victime ale razboiului, indiferent de forma pe care o imbraca, nu constituie niciodata o ingerinta in conflict Deci, o asemenea asistenta umanitara trebuie sa fie incurajata si protejata. Fiecare persoana aflata in puterea inamicului are dreptul la informatii privind soarta membrilor familiei sale si la primirea de ajutoare pentru supravietuire. Nimeni nu poate fi in mod arbitrar privat de proprietatea sa. Un al doilea principiu este ca persoanele protejate trebuie sa fie tratate fara nici o discriminare, fondata pe rasa, nationalitate, sex, limba, : clasa sociala, avere, opinii politice, filozofice sau religioase ori pe alt criteriu analog. Singurele derogari de tratament acceptate sunt cele in beneficiul unor persoane pentru a se inlatura inegalitatile ce ar rezulta din situatia lor personala, nevoile lor sau starea medicala precara. Un al treilea principiu este ca fiecare individ are dreptul la siguranta propriei persoane. Nimeni nu va fi pedepsit pentru acte pe care ; nu le-a comis. Represaliile, pedepsele colective, luarile de ostateci, deportarile sunt interzise. in cazul in care se pune problema pedepsirii, fiecare persoana trebuie sa beneficieze de judecata unui tribunal legal constituit si de garantiile judiciare uzuale. Persoanele protejate, victime ale razboiului, nu pot renunta la drepturile pe care conventiile umanitare li le confera.. Principiile mentionate sunt materializate in prevederile concrete din conventiile internationale prin care sunt reglementate probleme specifice ale dreptului umanitar, care fac obiectul analizei in cele ce urmeaza, in cadrul careia se va pune accentul pe acele prevederi conventionale care cuprind obligatii si interdictii a caror incalcare se sanctioneaza potrivit normelor de drept international penal cuprinse in insesi respectivele conventii. 2. Statutul juridic al combatantilor in conflictele armate contemporane. Unul din principiile cu caracter cutumiar ale modului de ducere a razboiului este ca in timpul conflictului armat trebuie sa se faca o neta distinctie intre fortele armate beligerante si populatia civila, iar in cadrul armatei Intre combatanti si necombatanti, in general, numai combatantii sunt cei abilitati sa participe la lupta si sa comita acte de-violenta armata impotriva adversarului in numele guvernului tarii careia ii apartin, fara a fi pedepsiti pentru asemenea acte care, in afara calitatii pe care 6 au, ar intra sub incidenta legii penale. in caz de capturare de catre inamic combatantii nu pot fi urmariti penal pentru insusi faptul de a fi participat la conflict si pentru violentele armate exercitate, ei beneficiind de statutul ide prizonier de razboi. Regulamentul anexa la Conventia a IV-a-de la Haga din 1907, recunoaste statutul de beligerant urmatoarelor persoane: 1.1 Membrii armatei, atat combatanti cat si persoanele atasate acesteia, cum ar fi cele din serviciile administrative militare, medicii, personalul sanitar, membrii justitiei militare, preotii, intendentii, corespondentii de razboi, care fac parte din armata fara a fi combatanti.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
