Capitolul I: CONSIDERATIUNI GENERALE PRIVIND INFRACTIUNILE DE CORUPTIE. 5. ?1. Evolutia incriminarii coruperii pasive in legislatia penala a Republici Moldova. 5. ?2. Notiunea de coruptie si trasaturile definitorii ale acesteia.11.
CONSIDERATIUNI GENERALE PRIVIND INFRACTIUNILE DE CORUPTIE ?1. Evolutia incriminarii coruperii pasive in legislatia penala a Republici Moldova Coruptia este un fenomen istoric prin excelenta, indisolubil legat de existenta acelei forme de organizare sociala care este statul, si poate fi inteles doar prin intermediul unui discurs istoric. Cercetarea fenomenului coruptiei ne-ar permite intelegerea genezei sale, structurii si modului de functionare pe parcursul evolutiei umane. De asemenea importanta unui astfel de discurs rezida in faptul ca multe dintre elementele componente ale fenomenului in discutie si mecanismele de functionare nu dispar o data cu trecerea la statul de tip modern, ci isi continua existenta, adaptandu-se la cerintele timpului. Etapele evolutiei societatii umane pune in evidenta faptul ca infractionalitatea si coruptia, sub toate formele de manifestare a existat si s-a manifestat cu diverse extensii si intensitati, din cele mai vechi timpuri. Coruptia in sens general, are o veche traditie, unii autori considerand chiar ca tendinta omului spre coruptie a existat dintotdeauna, ca ar fi un fenomen permanent si inevitabil in existenta comunitatii omenesti. Dorinta de a dobandi castiguri nemeritate si mai ales cautarea unui ajutor fiecare in lupta zi de zi pentru existenta dateaza din timpuri stravechi. ! In cadrul celor mai vechi legiuiri, cele antice, coruptia a fost reprimata, in special daca se savarsea de catre judecator. Spre exemplu, legile lui Manu il pedepseau pe judecator cu confiscarea bunurilor, iar legile mozaice cu biciuirea. In Grecia antica, mita era atat de frecventa incat Platon propunea sa fie pedepsiti cu moartea functionarii care primeau daruri pentru a-si face datoria. ,,Nu trebuie sa primesti daruri" - spunea el - ,,nici pentru lucruri bune nici pentru lucruri rele". Dreptul roman de asemenea interzicea acceptarea oricarei compensatii pentru indeplinirea celor mai importante indatoriri civice. Interzicand in mod general oamenilor publici de a accepta daruri, dreptul roman din aceia vreme interzicea implicit coruptia sub toate formele sale. In legile romane adoptate - Lex Cinicia de donis muneribus (204 i. Ch.); Calpurina (149 i.Ch.); Acilia (123 i. Ch.); Servilia ( 110 i. Ch.); Cornelia (81 i. Ch.); Iulia ( 51 i. Ch.) - coruptia, fiind raspandita alarmant in societate, a fost sanctionata ca delict, prin care se intelegea orice imbogatire injusta a persoanei ce avea o functie publica sau semipublica. Pedepsele ce urmau a fi aplicate functionarilor corupti erau diferite. Potrivit lui Lex Calpurina functionarul vinovat era obligat sa restituie mita. In acelasi sens Lex Acilia prevedea aplicarea pedepsei pecuniare ce consta in restituirea dublei valori a folosului primit. Lex Servilia a prevazut si pierderea de catre functionari vinovati a drepturilor politice, ca pedeapsa aplicata pentru corupere. Functionarii corupti erau pedepsiti si mai sever, fiind aplicate de rand cu celelalte pedepse principale, exilul si confiscarea averii. In vechiul drept francez pentru actele de coruptie erau pedepsiti guvernatorii si intendentii, care luau bani pentru ai salva pe unii de corvoada ori pentru a-si procura alte avantaje; seniorii - pentru scutirea unor supusi de impozite; ofiterii de justitie, grefierii, judecatorii - pentru abuz de functie. Pentru consumarea infractiunii erau suficiente promisiunea mituitorului si acceptarea functionarului public, fara sa fie nevoie de predarea banilor. Infractiunea se considera consumata si in cazul neindeplinirii de catre functionar a angajamentului sau. Pe de alta parte, judecatorii erau considerati ca mituiti chiar atunci cand, fara sa existe vreo conventie prealabila, primeau un lucru oarecare sub forma de dar. Fapta judecatorului de a fi primit alt lucru decat bani nu avea nici o influenta asupra aplicarii pedepsei. Pedepsele aplicate erau, in general, cele consacrate in dreptul roman. Astfel, mituirea simpla se pedepsea cu interdictie temporara, privatiune de serviciu, restituirea la impatrit, nulitatea actelor, blamul si surgkiunul, iar daca avuse loc cu ocazia judecarii unei cauze penale se putea aplica chiar pedeapsa cu moartea. Codul penal francez din 1810 a incriminat mituirea pasiva (luare de mita) in art.197. Dispozitiile Codului privind coruptia au fost obiectul in decursul anilor, a numeroase modificari. Codul penal, la origine nu incrimina traficul de influenta si distingand coruperea activa de coruperea pasiva, le concepea in mod ingust si aplica pentru comiterea ambelor, lantul pus pe gatul osanditului. Coruptia, care la origine putea fi retinuta numai in sarcina functionarului si agentilor sau prepusilor publici, si-a vazut extins domeniul de aplicatie la experti si arbitri, la slujbasi, comisi si prepusi ai intreprinderilor industriale si comerciale, la agenti de antreprize controlate de puterea publica si la cetatenii insarcinati cu o functie a serviciului public, apoi la toate persoanele investite cu un mandat electiv si la orice prepus slujbas ori salariat, chiar in fata comertului si industriei. In vechiul drept penal romanesc coruptia apare incriminata destul de tarziu, in perioada domnilor fanarioti - si atunci imperfect.
1. Antoniu Ch., Popa H., Danes St., Codul penal pe intelesul tuturor, Ed. Politica, Bucuresti, 1970. 2. Barac L., Constantele si variabilele dreptului penal, Ed. All Beck, Bucuresti 2001. 3. Barbaneagra Alexei, Berliba Viorel, Gurschi Constantin, Holban Vladimir, Popovici Tudor, Ulianovschi Gheorghe, Ulianovschi Xenofon, Ursu Nicolae, Codul penal comentat si adnotat, Ed. Cartier juridic, Chisinau 2005. 4. Borodac A., Manual de drept penal, F. E. P. ,,Tipografia Centrala", Chisinau 2004.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
