Controlul vamal, noțiuni generale

1. Introducere în dreptul vamal şi controlul vamal

Cuvântul „vamă” provine din maghiarul „vamă”, semnificând banii pe care trebuie să-i plătească mortul pentru a trece şi călători pe lumea cealaltă.

Acest cuvânt are mai multe accepţiuni, respectiv:

- instituţie de stat care se ocupă cu evidenţa şi controlul asupra intrării şi ieşirii din ţară a

mărfurilor, mijloacelor de transport etc. şi care percepe taxele legale pentru aceste bunuri;

- loc, punct în care funcţionează această unitate;

- taxă care se plăteşte ca un bun să treacă dintr-o ţară în alta sau (în trecut) dintr-o regiune în

alta a ţării;

- cantitate de grăunţe care se percepe la moară ca taxă în natură pentru măcinat; uium, în

credinţele populare;

- fiecare dintre cele şapte (sau nouă) popasuri (în văzduh) prin care se crede că trebuie să

treacă sufletul mortului pentru a ajunge în cer2.

Deşi în problema definirii dreptului vamal nu se atestă mari divergenţe conceptuale, totuşi deocamdată în literatura de specialitate din diferite ţări, inclusiv din România şi Rusia, nu este este expusă o definiţie care ar avea un caracrer general şi ar fi acceptată de către toţi specialiştii, cel puţin la nivel de ţară.

Recurgînd la o privire de ansamblu asupra definiţiilor date dreptului vamal, constatăm că problema expunerii unui concept sau noţiuni care ar include totalitatea de caractere specifice şi ar exprima cu exactitate dar, din totalitatea formulărilor existente pot fi evidenţiate 2 direcţii: unii încearcă să dee o definiţie cât mai amplă, incluzînd în ea un spectru cât mai vast de aspecte, pe când alţii încearcă să formulize o definiţie cît mai concisă, dar care ar avea o încărcătură semantică cât mai exactă3.

Astfel, unul dintre adepţii tratării extinse a noţiunii de drept vamal este cercetătorul rus L.Nozdraciov, care defineşte dreptul vamal ca pe o ramură complexă de drept ce reprezintă un

ansamblu de norme juridice, cu apartenenţă ramurală diversă, care au drept scop reglementarea

relaţiilor sociale legate de trecerea mărfurilor şi mijloacelor de transport peste frontiera vamală, perceperea plăţilor vamale, vămuirea, controlul vamal, precum şi alte modalităţi de realizare a politicii vamale, care este o parte componentă a politicii externe şi interne a statului4.

Unul din marii specialişti în domeniul dreptului vamal, profesorul rus Gabricidze B., propune o variantă mai laconică a definiţiei şi consideră că dreptul vamal este o ramură complexă de drept ce reprezintă un ansamblu de norme juridice, care reglementează relaţiile sociale din domeniul

activităţii vamale. Iar în continuarea ideei sale, el explică că sub noţiunea de „domeniu al activităţii vamale” trebuie de înţeles: politica vamală, trecerea mărfurilor şi mijloacelor de transport peste frontiera vamală, regimurile vamale, reglamentarea tarifară şi netarifară, plăţile vamale, perfectarea vamală, controlul vamal, statistica vamală, combaterea infracţiunilor şi a încălcărilor de reguli vamale, răspunderea pentru comiterea infracţiunilor şi a încălcărilor de reguli vamale, procedura în cazul săvîrşirii infracţiunilor şi a încălcărilor de reguli vamale.

Variante ale definiţiei dreptului vamal comunitar (european) sunt prezentate de autorul moldovean Radu Gh., dintre care cea mai concisă se pare a fi cea care îl defineşte ca „un ansamblu de norme juridice ce fixează drepturile şi obligaţiile subiecţilor raporturilor juridice vamale precum şi stabileşte mecanismul de percepere a plăţilor vamale”.

La etapa actuală în condiţiile liberalizării operaţiunii de import/export şi a stabilirii relaţiilor economice de piaţă, statul RM a fost cointeresat în existenţa dreptului vamal ca ramură independentă în scopul reglementării relaţiilor economice, financiare, fiscale, valutare din domeniul activităţii vamale.

În istoria RM activitatea vamală se începe după proclamarea independenţei. În cadrul URSS statului îi aparţinea monopolul asupra comerţului exterior, nimeni nu putea să-i dicteze aceste operaţiuni, nimeni nu putea să introducă/scoată mărfuri, mijloace băneşti de pe acest teritoriu.

Aceste norme au fost abrogate când instituţiile vamale ale Republicii Moldova au trecut în subordinea Guvernului Republici Moldova. Deasemenea a fost înfiinţat Departamentul de stat pentru Controlul Vamal.

2. Controlul documentar şi informaţional al mărfurilor și mijloacelor de transport

Una din principalele forme ale controlului vamal este verificarea documentelor şi informaţiilor prezentate în scopuri vamale, conform art. 185 alin. 1 litera a) al Codului Vamal al Republicii Moldova. Conceptul documentului dezvăluit în legislație se bazează pe prezenţa unei informații. Astfel, în conformitate cu art. 6 din Legea Republicii Moldova privind accesul la informație, „drept documente purtătoare de informaţii sunt considerate: 1) oricare din următoarele (sau o parte din acestea): a) orice hârtie sau alt material pe care există un înscris; b) o hartă, un plan, un desen, o fotografie; c) orice hârtie sau alt material pe care sunt marcaje, figuri, simboluri sau perforări care au un sens pentru persoanele calificate să le interpreteze; d) orice obiect sau material din care pot fi reproduse sunete, imagini sau înscrisuri cu sau fără ajutorul unui alt articol sau mecanism; e) orice alt înregistrator de informaţie apărut ca rezultat al progresului tehnic; 2) orice copie sau reproducere a purtătorilor de informaţii menţionaţi la punctul 1) al prezentului alineat; 3) orice parte a unei copii sau reproduceri menţionate la punctul 2) al prezentului alineat” . În așa fel, constatăm că un aspect important al documentului este fixarea în el a unei informații – imagini sau înscrisuri, marcaje, figuri, simboluri, o hartă, un plan, un desen, o fotografie etc. Documentul reprezintă un act scris cu un conținut factologic obiectiv. Acesta este un produs „al unei activități umane cu o finalitate stabilită, o creație a capacităților și cunoștințelor autorului executor” . Documentul este caracterizat de un șir de trăsături și anume: este destinat în mod special pentru întipărirea și păstrarea unor date; conține informații despre faptele care au avut loc până la întocmirea lui; el poate fi înlocuit cu unul de același fel cu condiția păstrării obiectului și fără a schimba autorul. Suntem de acord cu părerea autorilor Adriașvili H.A. și Svinuhov V.G. care clasifică documentele folosite în activitatea economică externă, după destinaţia sa și le împart în următoarele categorii: