Controlul constituționalități legilor în România

Extras din referat Cum descarc?

Prin esenta sa, ca si prin functia sa sociala, Constitutia are o valoare juridica su!perioara fata de orice alta norma de drept. In consecinta, toate actele nor!mative adoptate de Parlament si Guvern precum si actele emise de celelalte auto!ritati publice trebuie sa se conformeze normelor si principiilor constitutionale. In cazul in care un act normativ, inclusiv o lege adoptata de Parlament sau regu!lamentul de organizare si functionare al acestuia contravin Constitutiei, ele pot fi supuse constrolului de constitutionalitate
Justificarea teoretica a suprematiei constitutiei rezida chiar in caracterul politic si juridic al acesteia. Astfel, in constitutie isi gaseste expresia vointa suprema a poporului in ceea ce priveste obiectivele si instrumentele de exercitare ale puterii politice. Normele constitutionale fixeaza principalele instrumente de guvernare, stabilesc autoritatile care vor infaptui guvernarea si raporturile intre acestea. Toto!data, constitutia este sediul drepturilor si libertatilor cetatenesti. In plus, consti!tutia este factorul structurant al ordinii juridice, careia ii furnizeaza principiile direc!toa!re: egalitatea tuturor cetatenilor, legalitatea, neretroactivitatea legilor. Sistemele constitutionale moderne prevad sanctiuni pentru in!cal!carea prevederilor Legii fundamentale fie de autoritatile statale care des!fa!soa!ra o acti!vi!tate politica propriu zisa, cum este, de pilda, seful statului, fie de catre par!ti!dele politice. Datorita suprematiei constitutiei, Legiuitorul a stabilit o anume ierarhie a actelor normative, in fruntea tuturor acestora fiind asezata chiar Legea fundamentala. Constitutiei ii urmeaza legile constitutionale, legile organice, legile ordinare, ordonantele, hotararile Guvernului. Pentru asigurarea suprematiei constitutiei, doctrina si practica constitutionala au creat doua institutii juridice eficiente: controlul constitutionalitatii legilor si con!te!n!ciosul administrativ. 
Ca lege fundamentala a statului, Constitutia cuprinde regulile privitoare la organizarea statala, organele si autoritatile statului procedura legislativa,dar si drepturile si libertatile fundamentale.Continutul sau specific desemneaza concomitent atat un sistem de norme procedurale, cat si un ansamblu de reguli de fond. Aceste norme trebuie respectate in practica atat de cetateni, de persoanele fizice sau de subiectele colective de drept, cat si de autoritatile statului, fie ca ele apartin puterii legislative, celei executive sau judecatoresti. Prin urmare, garantia suprematiei Constitutiei implica existenta unui mecanism care sa lipseasca de efecte actele contrare dispozitiilor constitutionale. In mod firesc, pentru a nu ramane doar o declaratie de principiu, un asemenea control trebuie realizat de catre un organ independent, altul decat cel care a elaborat norma juridica supusa controlului. Din aceasta perspectiva, practica controlului constitutionalitatii legilor se regaseste, in plan mai larg, in contextul cerintelor principiului legalitatii, ceea ce sustine afirmatia ca principiul constitutionalitatii legilor este o parte a principiului legalitatii. In identificarea autoritatii competente sa exercite controlul conformitatii actelor normative cu actul fundamental se manifesta unele dificultati, datorita faptului ca se urmareste un control asupra actelor Parlamentului, ca ,,unica autoritate legiuitoare" in cazul nostru,si care isi trage imputernicirile direct de la popor. Sub acest aspect, incercarile de statuare a autoritatii competente de infaptuire a controlului constitutionalitatii, s-au oprit mai intai asupra autoritatilor clasice: puterea legislativa, cea executiva si cea judecatoreasca, asa cum apar ele enuntate in teoria clasica a separatiei puterilor in stat. 
Intr-o prima faza, controlul constitutionalitatii legilor a fost pus in seama puterii legislative, care isi legitimeaza functia de legiferare prin mandatul primit de la popor, de unde si ideea ca numai poporul are drept de control asupra modului in care Parlamentul isi exercita functia legislativa. Potrivit art. 61, alin.1 din Constitutia revizuita, Parlamentul este ,,unica autoritate legiuitoare a tarii" si organul reprezentativ suprem, prin intermediul caruia poporul isi exercita suveranitatea nationala. 
Exceptia de la aceasta regula o constituie situatia in care Constitutia prevede ca la procesul legislativ pot lua parte si alte autoritati publice, prin delegare legislativa potrivit cu prevederile art. 115, insa decizia ultima ii revine tot Parlamentului. Pozitia Parlamentului in sistemul statal, legitimitatea imputernicirilor sale, caracterul de unic organ legiuitor, au stat si stau la baza controlului politic exercitat de catre puterea legiuitoare.Exista insa si temeiuri solide care pledeaza impotriva controlului parlamentar al constitutionalitatii legilor. In calitate de ,,unica autoritate legiuitoare a tarii" ar fi practic imposibil sa-si recunoasca singura propriile greseli sau erori, excluzand faptul ca pot exista interese politice pe care numai parlamentarii le cunosc si nu au nici un motiv sa le dezvaluie.
Parlamentul Romaniei are nu numai dreptul, ci si obligatia ca in procesul legislativ sa supravegheze respectarea Constitutiei, fiind sprijinit in acest sens de un organ specializat, Consiliul Legislativ, care potrivit art. 79, alin.1 din Constitutia revizuita, avizeaza proiectele de legi si propunerile legislative, in sensul conformitatii reglementarilor propuse cu normele fundamentale. In cazul in care functia de control al constitutionalitatii legilor ar reveni unor autoritati executive, se evidentiaza dificultati de alta natura.
In primul rand, autoritatile executive se supun legii, o executa sau organizeaza executarea legii. Chiar daca emit norme juridice, acestea nu pot contraveni si nu pot modifica legile emise de autoritatea legislativa.
In al doilea rand, daca avem in vedere realitatea ca unele autoritati sunt create si controlate direct de catre Parlament (spre exemplu, in republica parlamentara chiar seful statului este ales de catre Parlament), apare evidenta pozitia superioara a puterii legislative fata de cea executiva. Tocmai de aceea, Adunarea Constituanta a resimtit nevoia de a marca o ierarhizare obligatorie, prin art.61, alin.1 din Constitutie, consacrand Parlamentul ca ,,organ reprezentativ suprem al poporului roman"; in timp ce Presedintele este cel care, doar ,,reprezinta statul roman" (art. 80, alin. 1, din Constitutia revizuita). Rezulta din cele enuntate ca un control executiv al constitutionalitatii ar reprezenta o grava nepotrivire in activitatea legislativului, si mai ales o incalcare a regulilor de structurare a autoritatilor publice. Puterea executiva poate avea dreptul de sesizare, dar nu de control. In cazul in care functia controlului constitutionalitatii legilor ar reveni unei autoritati judecatoresti, premisele discutiei trebuie sa aiba in vedere locul acestora in sistemul clasic al puterilor publice si practica multor state de a incredinta acestor autoritati controlul de constitutionalitate.Autoritatea judecatoreasca este considerata o putere distincta, desi in teoria separatiei puterilor in stat, unii au incadrat-o in puterea executiva sau altii nu au considerat-o ca fiind o putere. Partizanii controlului judecatoresc al constitutionalitatii legilor il justifica avand in vedere menirea judecatorilor de a interpreta si aplica legile si de a aplica sanctiuni in cazuri de incalcare a legii. De asemenea, dreptul judecatorilor in verificarea conformitatii legii cu prevederile constitutionale s-a motivat prin teoria separatiei puterilor in stat; separatie ce implica o colaborare si o interdependenta a celor trei puteri: astfel incat puterea judecatoreasca are responsabilitatea de a controla celelalte doua puteri, precum si Parlamentul, care poate controla puterea judecatoreasca si pe cea executiva

Fisiere in arhiva (1):

 Controlul Constitutionalitati Legilor in Romania.doc