Contractul

Din multimea relatiilor care se stabilesc in societate acelea care cad sub incidenta prevederilor unei legi se numesc raporturi juridice fiindca acea lege le reglementeaza conditiile si efectele. Intre raporturile juridice se afla raporturile de drept civil care sunt reglementate de normele care compun ramura dreptului civil. Ele pot fi patrimoniale sau nepatrimoniale si se realizeaza intre persoane fizice sau juridice, ce se afla una fata de alta in conditii de egalitate juridica. Un astfel de raport juridic este contractul.

Definita contractului: Contractul este “acordul intre doua sau mai multe personae, pentru a constitui sau a stinge intre dansii raporturi juridice.”

Factorul esential al contractului este acordul de vointa al partilor, adica vointa lor juridica. Incheierea oricarui contract este libera; in acest sens se vorbeste de principiul libertatii de vointa in materia contractelor. Acest principiu trebuie sa fie inteles in sensul sau exact: nu este vorba de o libertate in general, ci de libertatea pe care o conditioneaza si o determina viata sociala, pe de o parte si de dispozitiile cuprinse in normele legale, pe de alta parte.

Asadar vointa juridica ce sta la baza contractului trebuie sa se circumscrie in necesitate de ordin juridic, pe care o configureaza textele legale din Codul Civil si anume:

Art. 966: ”obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa nu poate avea nici un efect”

Art. 968: ”cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice”

Art.968 sanctioneaza cu nevaliditate si obligatiile ce contravin nu numai legii, dar si normelor moralei, chiar daca nu au primit o consacrare expresa printr-un text de lege.

Dispozitiile legale care intereseaza ordinea publica sunt, in totalitatea lor, norme imperative, de la care nu se poate deroga prin contract, sub sanctiunea nulitatii absolute. De astfel, incheierea unui contract cu incalcarea oricarei norme juridice imperative, chiar daca acea norma nu ar avea, la prima vedere, o legatura directa cu ordinea publica, este sanctionata cu nulitatea absoluta.

Conceptia autonomiei de vointa drept baza contractului si-a gasit exprimarea in codul francez din 1804, al carui exemplu a fost urmat de legislatiile a numeroase tari printre care si de codul civil roman adoptat in anul 1864.

Principiul autonomiei de vointa reprezinta:

-fundamentul fortei obligatorii a contractului il constituie vointa partilor;

-orice contract, intrucat este rezultatul vointei partilor, este just si legitim;

-pornindu-se de la premisa ca orice contract este just si legitim, principiul autonomiei de vointa afirma deplina libertate contractuala atat in sensul unei libertati de fond (libertatea de a introduce tot felul de clauze chiar neprevazute de lege pentru tipul de contract incheiat), cat si in sensul unei depline libertati de forma ( afirmarea principiului consensualismului contractelor);

-pornindu-se de la premisele sus aratate tragem concluzia unei depline obligativitati a contractelor: pacta sunt servanda.

Principiul autonomiei de vointa sub latura sa formala, a lipsei de interventie a statului in viata contractuala, a trebuit sa cedeze in fata presiunii exercitate dezvoltarilor ulterioare. Statul fiind acela care, prin crearea cadrului legislativ, organizeaza activitatea economica si este direct interesat in eficienta acesteia, interesele participantilor la circuitul economic au fost receptate si astfel s-a produs o mai pregnanta interventie a statului in domeniul economic. Aceasta interventie s-a concretizat fie prin edictarea de catre puterea legislativa a unor reglementari noi sau prin modificarea celor existente, fie prin sanctionarea de catre puterea judecatoreasca a interpretarilor noi date normelor juridice mai dinainte adoptate. Aceste transformari au dus la o infrangere a principiului autonomiei de vointa.

Interventia din ce in ce mai accentuata, prin norme imperative, a statului in domeniul contractual se numeste in literature juridica”dirijismul contractual”. Manifestarile dirijismului sunt multiple:

-largirea notiunii de ordine publica, imbogatita cu laturi noi tinand de interventia statului in economie si, in general, in viata sociala. In faza anterioara notiunea de ordine publica se limita la domeniul politic si moral; organizarea statului, a familiei si libertatii individuale astazi notiunea de ordine publica s-a imbogatit cu aspectele economice ordinea publica economica: politica monetara si a preturilor nationalizarea unor sectoare economice: sursele de energie, transporturile.

-predeterminarea prin lege a clauzelor ce urmeaza a fi cuprinse in unele contracte, ceea ce ingusteaza sfera conventiei partilor.

-dirijismul contractual se manifesta, de asemenea, prin aparitia unor asa-numite “contracte fortate”, a caror incheiere este obligatorie.