Conținutul raportului juridic de serviciu

Conţinutul raportului juridic de serviciu

Ca orice raport juridic, şi conţinutul raportului juridic de serviciu al funcţiei publice este alcătuit din totalitatea drepturilor şi îndatoririlor consecrate legal.

În ansamblul lor, drepturile şi obligaţiile constituie situaţia juridică legală a funcţionarilor publici, fiind asigurate şi garantate de stat prin mijloacele juridice de natură material, civilă, administrativă şi chiar penală.

Drepturile recunoscute de lege funcţionarilor publici reprezintă, totodată, aspecte importante care creionează conduita profesională a acestora, dar şi conduit lor privată şi socială.

După cum se apreciază în mod întemeiat într-o lucrarea contemporană, în realitate nu există drepturi şi obligaţii independente unele de celelalte. Fiecărui drept îi corespunde o obligaţie corelativă şi, fiecare obligaţie se naşte, la rândul ei, dintr-un drept.

Astfel, drepturile ca şi obligaţiile unui funcţionar public sunt determinate pe cale generală, impersonală şi imperativă şi au un caracter obiectiv, adică sunt “legate” de funcţia publică în cauză şi nu de funcţionarul public, ele fiind aceleaşi pentru orice persoană care deţine aceeaşi funcţie publică.

1. Drepturile funcţionarilor publici

Drepturile funţionarilor publici sunt consacrate şi garantate de dispoziţiile Constituţiei, ale Statutului funcţionarului public în forma sa actuală şi de alte reglementări speciale existente în materie.

Fiind cetăţeni ai statului român, funcţionarii publici vor avea drepturile şi desigur, obligaţiile pe care Constituţia le prevede şi le garantează pentru toţi cetăţenii săi. Ei au însă şi drepturi speciale, unele dintre ele fiind commune tuturor funcţionarilor publici, altele numai anumitor categorii de funcţionari publici.

a) Dreptul la opinie al funcţionarului public (art. 27 din Legea nr. 188/1999).

Primul dintre drepturile funcţionarilor publici, recunoscut funcţionarului public de actualul statut în art. 27 este dreptul la opinie.

Acest drept îşi găseşte temei şi în dispoziţiile constituţionale care reglementează dreptul tuturor cetăţenilor la libera exprimare, mai exact în art. 29 care reglementează libertatea gândirii, a opiniilor precum şi a credinţelor religioase şi în art. 30 care declară caracterul inviolabil al libertăţii de exprimare a gânduriloe, a opiniilor. Aşadar, legiuitorul garantează atât libertatea de a avea o anumită opinie, cât şi libertatea de a exprima această opinie.

În literatura de specialitate s-a precizat că acest drept al funcţionarilor publici ar trebui analizat distinct, în timpul serviciului şi în afara lui.

Astfel, potrivit acestei opinii, în timpul serviciului, funcţionarul public este ţinut de obligaţia de neutralitate care îi impune să facă dovada unui minim de loialitate faţă de Guvern. În afara serviciului, dreptul la opinie este condiţionat de respectarea obligaţiei de rezervă şi de măsură în exprimarea opiniilor sale.

Pentru a sigura totuşi o protecţie juridică completă a funcţionarilor faţă de posibile discriminări rezultate din exercitarea dreptului la opinie, s-a prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionarii publici pe criterii politice, de apartenenţa sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă natură, privită în doctrinăm ca un principiu de exercitare a drepturilor funcţionarilor publici.

Enumerarea criteriului politic, ca prim criteriu care elimină orice discriminare a fost criticată în doctrină, considerându-se că este consacrată astfel o recunoaştere, în mod voalat şi indirect, a dreptului funcţionarilor publici de a face politică, drept specific statelor cu democraţia consolidată, dar premature a fi introdus în legislaţia românească actuală.

b) Funcţionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea statutului şi care îl vizează în mod direct (art. 28 din Legea nr. 188/1999).

Dreptul funcţionarului de a fi informat cu privire la deciziile care îl privesc reprezintă un aspect al dreptului fundamental la informaţie, garantat de Constituţie în art. 31. Acesta este un adevărat drept fundamental deoarece dezvoltarea materială şi spirituală a omenirii, exercitarea drepturilor prevăzute de Constituţie, implică şi posibilitatea de a recepţiona date şi informaţii privind viaţa economică, socială, culturală etc.

Analizând conţinutul art. 28 din Legea nr. 188/1999, se constată că recunoaşterea dreptului funcţionarului public de a fi informat este condiţionată de conţinutul deciziei, care trebuie să-l privescă direct pe funcţionar pentru a se naşte dreptul de a fi informat. Informarea este sinonimă cu comunicarea sau trebuie înţeleasă într-o accepţiune lata sensu, care include comunicarea, publicarea, afişarea, ca şi furnizarea informaţiilor solicitate în mod legal de funcţionar.

c) Dreptul la asociere sindicală (art. 29 din Legea nr. 188/1999).

Cel de al treilea drept recunoascut funcţionarilor publici este dreptul la asociere sindicală. Dreptul de asociere este calificat în literatura de specialitate ca fiind fundamentul indispensabil al celor mai multe libertăţi colective.

Constituţia îl consacră în art. 40, care garantează tuturor cetăţenilor dreptul de liberă asociere în partide politice, sindicate şi alte forme de asociere.

Dreptul de asociere sindicală, este un drept fundamental, social politic, clasificat, de regulă, în categoria libertăţilor de opinie, alături de libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare etc, cu care şi prin care se explică în ce priveşte conţinutul său.

Dreptul pe care îl recunoaşte art. 29 din legea cadru a funcţionarilor publici presupune pentru funcţionarul public următoarele prerogative: dreptul de a se asocia liber în sindicate; dreptul de a adera la unele sindicate; dreptul de a exercita un anumit mandat în cadrul acestora; dreptul de a se asocial în alt tip de organizaţii având drept scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor.

Înainte de adoptarea Legii nr. 251/2006 art. 29 excepta de la exercitarea dreptului de asociere sindicală pe înalţii funcţionari publici, pe funcţionarii publici de conducere şi alte categorii de funcţionari publici cărora le este interzis acest drept prin statute speciale. Legea nr. 251/2006 a eliminate aceste interdicţii, permiţându-le şi acestora să se asocieze sindical. A introdus însă anumite restrângeri ale exerciţiului dreptului de asociere sindicală al înalţilor funcţionari publici şi funcţionari publici de conducere, modificată recent prin O.U.G. nr. 125/2008.

d) Dreptul la grevă (art. 30 din Legea nr. 188/1999).

Dreptul la grevă a fost definit în doctrina occidentală de drept public ca fiind “o încetare concertată şi colectivă a muncii, în vederea obţinerii satisfacerii revendicărilor de ordin profesional.