Conținutul contractului de vânzare internațională

Introducere*

Evoluţia tehnico-ştiinţifică a omenirii şi paşii impunători a globalizării contemporane au impulsionat dezvoltarea relaţiilor comerciale internaţionale, care au devenit in scurt timp, o verigă indispensabilă a economiei mondiale. Putem presupune cu uşurinţă ce s-ar întîmpla dacă cel mai mare stat producător din lume, China, ar stopa orice activitate timp o zi, sau ce se va întîmpla daca reţeaua de internet ar fi indinsponibilă timp de un minut pe tot globul pămîntesc.

Tendinţele de creştere a profitului, de dezvoltare a reţelei de afaceri au impulsionat persoanele din diferite state să interacţioneze între ei, fapt care a generat dezvoltarea relaţiilor comerciale internaţionale.Produsul acestei interacţiuni îl constituie Contractul de Vînzare-Cumpărare Internaţională, reglementat atît de legislaţiile interne ale statelor lumii, cît şi pe plan internaţional .

Vînzarea internaţională are drept rol, să faciliteze circulaţia mărfurilor între producătorii si consumatorii din diferite ţări. Acest rol determină conţinutul contractului de vînzare-cumpărare ca operaţiune juridică. Transpunerea unor asemenea operaţiuni comerciale, se realizează prin activităţi economice diferite: expedierea, asigurarea, transportul, decontarea preţului, asigurarea pe credite; necesare transferării în fapt şi în drept a proprietăţii bunurilor materiale de la vînzător la cumpărător.

Deşi legislaţia Rep.Moldova nu conţine un Cod Comercial aparte, precum îl întîlnim în legislaţia altor state, care ar conţine o definiţie clară a acestui tip de contract, totuşi reieşind din prevederile Convenţiei de la Viena din 11 aprilie 1980, putem defini Contractul de vînzare internaţională de mărfuri ca un act juridic bilateral ce reprezintă acordul de voinţă prin care una din parţi (exportatorul) se obligă sa livreze altei parţi ( importatorul ) un bun definit cantitativ si calitativ, iar părţile în cazul unei operaţii comerciale externe reprezintă două ţări diferite.

De remarcat faptul, că “contractul de vînzare-cumpărare internaţională” se distinge faţă de “contractul de vînzare-cumpărare de drept comun”, prin faptul că pe lîngă elementele esenţiale care definesc contractul de vînzare –cumpărare, stipulate in Codul Civil al Rep.Moldova, el trebuie să cuprindă şi anumite caractere specifice si anume:comercialitatea şi internaţionalitate.O analiză detaliată a acestor trăsături ale contractului o voi realizaa ulterior.

1.Conţinutul contractului

Conţinutul contractului este, în sens juridic, ansamblul obligaţiilor pe care şi le asumă părţile prin acordul lor de voinţă. Sub sancţiunea nulităţii contractului, obiectul trebuie să fie licit în raport cu dreptul naţional al tuturor ţărilor cu care contractul are legătură,al ţării importatorului şi exportatorului, al ţării transportatorului sau al ţării de plecare şi respectiv sosire a mărfii transportate .

1.1. Obligaţiile vînzătorului

În temeiul contractului de vînzare-cumpărare internaţională vînzătorul are o poziţie importantă şi activă. Rolul său se concretizează prin următoarele obligaţii principale :

- predarea mărfii;

- transferarea proprietăţii asupra acesteia;

- remiterea documentelor referitoare la marfă;

- conformitatea mărfii cu stipulaţiile contractuale.

- Obligaţia de predare a mărfii se concretizează în remiterea materială a mărfii, adică punerea acesteia la dispoziţia cumpărătorului la locul stabilit de părţi în momentul încheierii contractului.

Cheltuielile de predare a bunului vîndut sunt suportate de vînzător, iar cheltuielile de ridicare a bunului revin în sarcina cumpărătorului, în afară de faptul cînd părţile au convenit altfel.Vînzătorul are îndatorirea să ia măsuri pentru transportul mărfurilor la destinaţie, el trebuie să încheie contracte necesare astfel încît transportul să fie efectuat pînă la locul prevăzut, prin mijloace de transport adecvate împrejurărilor şi în conformitate cu condiţiile uzuale pentru un atare transport.

Termenul de predare poate fi determinat sau cert, determinabil sau indicativ în raport de posibilitatea existenţei unor date suplimentare, termenul este riguros, ferm sau simplu.

Data predării este prevăzută de părţi prin contract. În cazul în care stabilirea datei se face numai în termeni generali prin fixarea unei anumite perioade de timp, vînzătorul are libertatea să predea marfa la orice moment pe parcursul acelei periaode.

Referitor la predarea documentelor, în cazul în care vînzătorul este obligat să remită documentele referitoare la mărfuri, el trebuie să îndeplinească acestă obligaţie la momentul, la locul şi în forma prevăzută în contract.

 Vînzătorul trebuie să predea bunuri a căror cantitate, calitate şi tip să corespundă celor prevăzute în contract. Bunurile predate de vînzător trebuie să fie conform clauzelor contractuale, fără a avea defecte sau vicii.

Vînzătorul este responsabil de orice defect de conformitate care există în momentul predării bunului către cumpărător, iar el trebuie să examineze bunurile primite într-un termen cît se poate de scurt, ori în cazul în care în contract se prevede un transport al bunurilor, examinarea acestora poate fi amînată pînă la sosirea bunurilor la destinaţie.Pe lîngă obligaţia de preadare a bunului, vînzătorul are şi obligaţia de garanţie. Vînzătorul are obligaţia să garanteze că marfa corespunde calităţii convenite şi nu prezintă defecte.