Contestația fiscală

1. Definiția contestației fiscale

Contestația la executarea fiscală este, ca și în dreptul comun, o plângere

specifică acestei proceduri, prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte

de executare silită sau, uneori, chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu de

creanță fiscală. Tot pe calea contestației la executare pot fi desființate și deciziile

prin care se dispun măsuri asiguratorii. Pot face contestație împotriva oricărui act

de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală de

către organele de executare, orice persoană interesată. Contestație la executare se

poate formula de către persoanele interesate și în cazul în care aceste organe

refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Legea nu determină sfera persoanelor interesate, dar credem că în această

categorie intră toți cei care au interes în executarea silită începută de către organul

de executare pentru realizarea creanțelor fiscale. Se află în această situație în

primul rând debitorul urmărit și creditorul urmăritor, iar în cazul executării prin

poprire și terțul poprit, devenit parte în procedura de executare. Dar interes pot

justifica și terții vătămați prin acte de executare silită îndreptate în contra averii lor

în mod greșit. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul

căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată

de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru

contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la titlu, în cazul în

care titlul nu este o hotărâre judecătorească, se introduc la instanța judecătorească

competentă, adică la judecătoria în circumscripția căreia se face executarea și se

judecă în procedură de urgență. În cazul contestației privind lămurirea înțelesului,

întinderii sau aplicării titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească,

competența aparține instanței care a pronunțat acea hotărâre.

2. Termenul contestației fiscale

Contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la

data când:

- Contestatorul a luat cunoștință de executare ori de actul de executare pe

care îl contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în

lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;

- Contestatorul a luat cunoștiință, potrivit celor de mai sus, de refuzul

organului de executare de a îndeplini un act de executare;

- Cel interesat a luat cunostiință, potrivit celor de mai sus, de eliberarea sau

distribuirea sumelor pe care le contestă.

Contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de

proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai

târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării. Neintroducerea contestației

în acest termen nu îl va împiedica pe cel de-al teilea să își realizeze dreptul pe calea

unei cereri separate, potrivit dreptului comun. Judecarea contestației se face cu

citarea părților și a organului de executare în a cărui rază teritorială se găsesc

bunurile urmărite. Soluționarea contestației se face după regulile dreptului comun,

fiind însă, exclusă posibilitatea suspendării provizorii a executării silite pe calea

ordonanței președențiale, în temeiul dispozițiilor art. 403 Cod procedură civilă.

La cererea părții interesate instanța va dispune, în cadrul contestației la

executare, asupra împărțirii bunurilor pe care debitorul le deține în proprietate

comună cu alte persoane. Dacă admite contestația la executare, instanța după caz,

poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia,

anularea ori încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu

ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseși și

al anulării titlului executoriu, instanța poate dispune prin aceeași hotărâre să i se

restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din

reținerile prin poprire, În cazul respingerii contestației contestatorul poate fi

obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate

prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credință, el

va fi obligat și la plata unei amenzi.

3. Obiectul contestației fiscale

În principiu, obiectul contestației îl constitue numai sumele și măsurile stabilite și

înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat,

cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului

administrativ fiscal.

Obiectul contestației administrativ fiscale este determinat de art. 174 Cod

procedură fiscală. Această cale de atac poate fi exercitată:

- Împotriva titlului de creanță;

- Împotriva altor acte administrative fiscale;

- Împotriva refuzului de emitere a unui act administrativ fiscal.

Contestația se formulează în scris și trebuie să cuprindă:

- Datele de identificare ale contestatorului;