Contaminarea Venerică

1. CONSIDERAȚII GENERALE

În ultimii ani, bolile cu transmitere sexuală au crescut ca număr si vor crește în continuare dacă nu se vor lua măsuri drastice pentru combaterea mecanismului care permite propagarea acestor afecţiuni în rândul populaţiei. Cu toate că s-au luat măsuri pentru combaterea acestor boli și au apărut medicamente noi și eficiente de tratament, numărul acestor boli crește alarmant și apar cazuri noi la o parte însemnată a populaţiei, ceea ce constituie pentru viitor un semnal de alarmă. Probabil factorul social - economic în care ne aflăm la ora actuală, existenţa prostituţiei clandestine și a unui “vagabondaj” sexual mai mare permite înmulţirea acestor afecţiuni cu grave consecinţe asupra populaţiei și a stării de sănătate. Contactele sexuale ocazionale mai ales cu persoane necunoscute, îngreunează desfăşurarea unei anchete epidemiologice corecte, ceea ce face ca sursa de infecţie să nu fie descoperită, acest lucru fiind esenţial în stoparea fenomenului de extindere rapida a bolilor cu transmisie sexuală.

Educaţia sanitară și antiveneriană a populaţiei la ora actuală lasă de dorit fiind una din metodele cele mai eficace de prevenire și combatere a acestor afecţiuni, ea nu este aplicată în mod corespunzător cu rezultate negative vizibile. Prin transmiterea (contaminarea) unei boli venerice se înţelege transmiterea agenţilor acestor boli prin contact sexual, precum şi prin alte modalităţi generate de condiţiile de trai. Uneori, în special sifilisul, se transmite prin ereditate. Cel mai des contaminarea de o boală venerică se produce în urma relaţiilor sexuale, dar ea poate avea loc şi pe alte căi: prin sărut, utilizarea aceleiaşi vesele, a aceluiaşi prosop (şervet). Acţiunea de transmitere se poate realiza numai dacă făptuitorul este bolnav de o boală venerică, iar victima, în momentul săvârşirii faptei, nu suferă de acea boală. Dacă ambele persoane sunt bolnave, dar de boli venerice diferite, pe care şi le transmit reciproc, fiecare dintre aceste persoane realizează infracţiunea dată.

Contaminarea venerică este o infracţiune asupra sănătăţii publice ce constă în transmiterea unei boli venerice prin raport sexual, prin relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, de către o persoană care ştie că suferă de o astfel de boală. Sancţiunea este mult mai severă în cazul transmiterii sindromului imuno-deficitar dobândit (SIDA), de către o persoana care ştia că suferea de această boală. Instanţa de judecată va dispune măsura de siguranţă a obligării la tratament medical. În ştiinţele juridice tot timpul întâlnim două categorii de definiţii pentru diferite categorii sau noţiuni juridice: definiţii oferite de doctrina juridică şi definiţii legale. Situaţia este explicabilă prin perpetua distincţie ce se face între dreptul ca şi doctrină (sau dreptul ca ştiinţă) şi dreptul material (sau dreptul ca practică). De regulă toate conceptele sau noţiunile legale sunt definite de doctrina juridică şi doar o parte din acestea se regăsesc definite expres în cuprinsul legilor în vigoare (în dreptul material).În dreptul penal românesc infracţiunea beneficiază de ambele categorii de definiţii. Codul penal constituie singura lege penală din România, adică singura lege care conţine numai dispoziţii cu caracter penal, reprezentând în acest fel legea penală generală a sistemului nostru de drept. El cuprinde atât normele generale referitoare la răspunderea penală, cât şi descrierea principalelor fapte incriminate şi sancţionate de lege.

Codul penal nu a cuprins şi nu cuprinde nici acum toate dispoziţiile cu caracter penal în vigoare pe teritoriul ţării noastre. O asemenea soluţie nu ar fi fost deloc viabilă din mai multe considerente. În primul rând, cuprinderea într-o singură lege a tuturor dispoziţiilor cu caracter penal din legile speciale, foarte numeroase, ar fi dus la elaborarea unui cod penal extrem de voluminos şi greu de mânuit. În al doilea rând, multe dintre dispoziţiile cu caracter penal din legile speciale sunt supuse modificărilor mai dese, ceea ce ar fi presupus modificarea de fiecare dată a întregului cod. Or, modificarea frecventă a unei lucrări de o asemenea anvergură (de pildă, numerotarea textelor, aşezarea lor în capitole, secţiuni etc.) ar fi fost extrem de greoaie şi ar fi frânat buna cunoaştere şi aplicare a legii penale. În sfârşit, un alt argument este şi faptul că nu toate dispoziţiile penale interesează şi au incidenţă în realitatea obiectivă în egală măsură.

Codul penal cuprinde o parte generală în care sunt reglementate instituţii comune şi generale referitoare la infracţiune, la stabilirea răspunderii penale şi la aplicarea pedepselor. În această parte sunt reglementate asemenea instituţii cum ar fi: aplicarea legii penale în timp şi spaţiu, tentativa, participaţia, pluralitatea de infracţiuni, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei şi multe altele. Acestea îşi găsesc aplicare pentru toate infracţiunile, indiferent dacă sunt prevăzute în partea specială a codului sau în alte legi speciale nepenale.