Constituția Cutumiară și Constituția Scrisă

Introducere

Din punct de vedere etimologic, cuvântul constituţie provine din substantivul latinesc “ constitutio”, care înseamnă dispoziţie, ordin. În sistemul de drept roman, constituţia reprezenta edictul semnat de împărat şi a cărui forţa juridică era superioară celorlalte acte juridice adoptate de autorităţile publice ale imperiului.

Constituţia este asamblul regurilor de drept, indiferent de obiectul lor, elaborate înscris şi sistematic, deci într.-o forma distinctă, de un organde stat anume constituit în acest stop şi urmând o procedură specifică

Regulile având ca obiect organizarea politică a unui stat se pot prezenta în două forme, care , aşa cum va rezulta, un se exclud reciproc: reguli cutumiare, alcătuind împreună o “ constituţie cutumiară”, şi reguli codificate într-un document oficial şi solemn, formând ceea ce numim obişnuit “constituţia scrisă”.

Constituţia cutumiară

Constituţia cutumiară rezultă din uzanţe, obiceiuri precedente cu privire la constituirea, competentă, funcţionarea organelor puteri, raporturile dintre aceste organe şi dintre ele şi cetăţeni.

Sub influenţa unei concepţii excusivist formale asupra constituţiei, “cutuma constituţională”, ca şi “ constituţia cutumiară” au fost negate. Realiatatea istorică impune însă un alt adevăr, până în secolul al XIII- lea, când s-a cristalizat noţiunea de constituţie şi s-a impus necesitatea materializării ei, organizaţia politică a diferitelor state s-a realizat aproape exclusiv, prin cutume. Este adevărat că acum modelul “instituţiei cutumiare” apartiene unei perioade revolute, dar “norma constituţionala cutumiara” continua să coexiste cu cea scrisă , îndeplinind o funcţie supletivă pe lângă această din urmă.Cu alte cuvinte relaţia dintre drept scris şi drept scris şi drept cutumiar nu este una de oponenta , ci de conjugare. Fireşte că nu orice precedent consitutional devine cutuma. Pentru a se realiza o asemenea transformare , câteva condiţii tebuie îndeplinite: Repetarea- adică multiplicarea anumitor idei, Durata- repetarea anumitului fapt o anume perioadă, un timp relativ îndelungat, Constanta- multiplicarea aceluias fapt în acelas sens, Claritatea- adică o suită de fapte nesusceptibile de mai multe interpretări sau de eventuale echivocuri, Consensul- acreditarea largă a precedentului ca regulă de drept.

Constituţia cutumiară este o constituţie flexibilă, în “ continuă mişcare”, în perpetuă remulare pe relief, dar şi imprecisa şi incomodă, căci este greu de păstrat, peroade lungi, sensul originar al cutumei şi este tot atât de greu de stabilit când anume o cutumă a căzut în desuetudine sau când o nouă cutuma s-a încetăţenit. Aceleaşi caliatati şi insuficiente au şi normele constituţionale cutumiare. Dar ce valoare are regulă cutumiara faţă de cea scrisă , atunci când ele coexista? S-ar putea argumenta – mai mult afectiv- ca o anumită regulă cutumira poate opera chiar contra legem, doar ea reprezintă un “ text scris” sub impulsul cerinţelor reale ale vieţii “ textul scris adopta la circumstanţe “, expresia oportunităţii într-un domeniu în care experienţa e mai fecunda decât dogmatismul. Adevărurile rostite nu trebuie însă să ducă prea departe , dacă ne ataşăm ideile statului de drept şi dacă ne dorim certitudine şi securitate juridică. Două reguli pot fi fixate cu valoare de principii: Cutuma nu poate modifica sau abroga o normă constituţionala scrisă , preelaborata şi riguros fixată, căci, alminteri, ar tebui să admitem ub paradox imposibil- sursa regulilor constituţionale o constituie şi faptele repetate de violare a constituţiei scrise; Cutuma completează constituţia scrisă şi sprijină interpretarea ei adecvată, cu conditiainsa ca rolul supletiv şi interpretativ al cutumei să se îndeplinească sub semnul exigentei depline; almineri, constitutis însăşi oferă pretextul arbitrarului.

În prezent, sistemul de guvernare în Marea Britanie, Canada, Israel, Australia, Noua Zeelandă este reglementat atât de cutuma constituţională cât şi de legile scrise.

Sistemul constituţional britanic se bazează pe trei elemente :

Common Law- cutumele sancţionate de judecător

Obiceiul ( ex: alegerea primului ministru din randu; Camerei Comunelor)

Statuetele – legile scrise relative la organizarea puterilor publice votate de parlament

Dezvoltarea constituţională cutumiala a unui stat nu poate fi separată de factorii educaţionali şi culturali, şi implicit, de cultură politică şi educaţia socială ale unui popor. Evoluţia cutumei britanice s-a desfăşurat paralel cu formarea trăsăturilor de temperament social-politic, proces în care respectul faţă de lege nu este numai un principiu de drept, ci şi o trăsătură de comportament social al individului. În conştiinţa unui britanic, legea are o semificatie profundă.

Tocmai de aceea a fost acceptat cutumă, acceptarea acesteia fiind şi o dovadă a încrederii poporului în sistemul de guvernare şi cultul sau pentru organismele constituţionale, îndeosebi pentru instituţia monarhică. A vrea astăzi să transferi sistemul constituţional cutumiar în Franţa, Italia, România, Bulgaria, ar însemna nu numai să provoci o derută socială, ci şi un focar de război civil. A vrea să transferi sistemul constituţiei scrise în Marea Britanie, ar însemna să provoci refuzul naţional, motivat că ceea ce s-a imprimatin conştiinţa publică de peste 1000 de ani se transmite cvasiautomat de la o generaţie la alta, fără dificultăţi de formalism juridic.

Constituţia scrisă

Constituţia scrisă îşi propune să substituie unor simple fapte istorice, incoerente şi disperate, o ordine juridică clară, sistematică, raţională şi voluntară; ea traduce în fond un voluntarism făcut cu judecată, opus determinismului afectiv care domina teoriile cutumiare.

Originile noţiunii clasice a constitutiei- ca document scris, oficial, sistematic, solemn, relativ rigid, clar şi precis, adoptat de regulă cu respectarea unui “ritual” legislativ distinct, - se afla în mişcare cinstitutionala care a apărut în “Epoca Luminilor” şi care, cum s-a arătat, şi-a propus să substituie cutumele existente , vagi şi incerte, constituţiile scrise- instrumente de protecţie în fata abslutismului şi uneori chiar a despotismului, dar şi mijloace de educaţie morală şi politică, graţie cărora individul este ridicat la rangul de cetăţean. Totul se rezuma la ceea ce avea să spună Th. Payne: ”o constituţie nu există decât dacă poate fi pusă la buzunar”. Pe fondul ecoului doctrinelor contractului social, constituţia era potrivită ca un fel de “pact social”, reinoit. Or, aceasa implica stabilirea clară, precisă, solemnă şi sistematică a clauzelor contractului, asfel încât fiecare parte contractantă să-şi recunoască drepturile şi obligaţiile, Cerinţa constituţiilor scrise avea să devină o dogmă, iar pracrica adoptării lor să fie ireversibilă descătuşata.