Constituirea și reglementarea societății europene

Capitolul 1: Istoria evoluției societății europene

Realizarea pieței interne și îmbunătățirile pe care aceasta le aduce situației economice și sociale din Comunitate, necesită nu numai o înlăturare a barierelor din calea comerțului, ci și o adaptare a structurilor de producție la dimensiunea comunitară. „În acest scop, este esențial, ca acele societăți a căror activitate nu este limitată la satisfacerea nevoilor pur locale, să poată concepe și întreprinde reorganizarea activităților lor la scară comunitară”1.

Pornind de la această premisă, în 1958, câțiva juriști francezi lansează ideea de Societate Europeană. Conceptul presupunea desființarea oricărei bariere pe care frontiera națională o ridica în calea exercitării aptitudinilor antreprenoriale și organizaționale ale companiilor din fiecare stat membru, pentru a da esență obiectivului privind utilizarea efectivă a resurselor din cadrul pieței interne. De fapt, noua entitate juridică presupunea o fizionomie proprie - nemaiîntâlnită - o societate europeană, care să împrumute elemente din toate legislațiile și care să fie comune și acceptate de către toate statele membre.

În 1967, Comisia Europeană înființează un grup de experți2 pentru a studia problema și de a desena conturul unei eventuale propuneri, care să acopere toate aspectele de drept, tradiționale societății. . Cu toate acestea , abia în 1970 apare prima propunere de regulament privind statutul Societății Europene, care, reproduce în mare parte , forma sa ințială din 19673.

În următorii ani , Comisia CEE revine asupra textului regulamentului prezentat Consiliului, propunând unele modificări, însă, de această dată, intervine problema implicării angajaților în organele de luare a deciziilor, astfel dezbaterile blocându-se din nou. Acest aspect este iarăși pus în discuție în 1988 , în cadrul Memorandumului către Parlamentul European, în care Comisia începe să facă presiuni pentru o soluție la problema de participare a angajaților în diferite proceduri decizionale ale societăților.

Pe parcursul mai multor ani se încearcă încurajarea instituțiilor și statelor membre ale Uniunii Europene, să își armonizeze anumite aspecte din legislațiile naționale , în care societățile comerciale trebuie să îndeplinească anumite condiții comune tuturor statelor

membre. Această armonizare a dreptului societăților comerciale s-a realizat prin directive - lăsând la latitudinea statelor anumite aspecte, obligația acestora fiind teleologică. Astfel, în 1994, se adoptă Directiva nr. 94/95/CE privind comitetele europene de întreprindere, care pune problema implicării angajaților într-o nouă dinamică pentru toate părțile implicate să găsească o soluție legislativă a problemei.

În cele din urmă, după 30 de ani de ezitări, în cadrul întrunirii Consiliului European la Nisa, șefii de stat și de guvern din UE, par să fi ajuns la un compromis cu privire la aspectele sociale ale Societății europene, dând astfel un nou impuls aprobării statutului.

Însă , având în vedere că Societatea Europeană era o soluție novatoare și din punct de vedere juridic, se impunea și o uniformizare a legislației europene în acest sens , dat fiind faptul că asigurarea, în măsura în care era posibil, a unității economice și juridice în cadrul Comunității era esențială. În acest scop, s-a impus adoptarea unor dispoziții pentru crearea, alături de societățile reglementate de către dreptul național specific, de societăți ,care să deruleze activități în baza dreptului creeat de către un regulament comunitar, direct aplicabil în toate statele membre.4 Dispozițiile unui astfel de regulament ar fi permis crearea și administrarea societăților cu o dimensiune europeană, libere de obstacolele provenite din disparitate și din aplicarea teritorială, limitată a dreptului național al societăților comerciale.5

Astfel, deși a parcurc un drum anevoios, edictarea în 2001 a reglementărilor cu privire la statutul Societății Europene , răspunde unei nevoi, pentru că nu doar barierele din calea comerțului se impun a fi înlăturate, dar și structurile de producție trebuie adaptate la dimensiunea Comunității, in acest fel să poată fi posibilă crearea și funcționarea unor societăți de dimensiune europeană. Ideea regulamentului este de a desprinde această creație de drept comunitar de rădăcinile naționale și a o lăsa să evolueze într-un cadru comunitar unic. În acest scop, trebuie menționat faptul că regulamentul se preocupă de reglementarea completă a unei societăți de tip societate pe acțiuni (cu răspundere limitată emitentă de titluri negociabile).

Așadar, 08 octombrie 2001 , este data la care Consiliul adoptă , după mulți ani de negocieri și dezbateri , Regulamentul nr.2157/2001/CE, privind statutul societății europene precum și Directiva nr. 86/2001/CE privind completarea statutului Societății Europene în ceea ce privește implicarea angajaților.

Astfel, prin adoptarea acestor două acte normative, se pun bazele juridice ale Societății Europene, iar importanța lor este deopotrivă egală, deoarece se completează reciproc, iar dispozițiile pe care le prevăd se aplică simultan.