Considerații privind Posibilitatea Modificării Planului de Reorganizare și a Prelungirii Perioadei Acestuia de Executare

Succesivele modificări aduse reglementării privind procedura colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, dintre care cele introduse prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt doar ultimele dintr-o deja vastă succesiune, precum şi cele generate de evoluţia cadrului economic general, au introdus şi vor continua să producă schimbări obiective în situaţia practică a debitorilor aflaţi în diferite stadii ale procedurii de reorganizare judiciară. Prin urmare, aceştia s-au regăsit sau se vor afla în situaţia de a căuta soluţii eficiente şi corespunzătoare în acelaşi timp noilor reglementări pentru a încheia cu succes reorganizările începute conform unor norme revolute. O acţiune cheie în acest demers îl reprezintă modificarea planului de reorganizare, acesta reprezentând fundamentul şi în acelaşi timp cadrul reorganizării. Determinarea posibilităţii unei astfel de acţiuni reprezintă miza principală a prezentei lucrări. Pentru îndeplinirea acestui scop considerăm necesară rezolvarea conflictului temporal între legile incidente în materie. De asemenea, soluţionarea adecvată a acestei probleme depinde într-o mare măsură de stabilirea naturii juridice a planului de reorganizare şi a celei a termenului limită de executare a planului, prevăzut de art. 92 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului – republicată şi modificată (Legea nr. 64/1995, în continuare) şi de art. 95 alin. (3) al legii noi. Ne propunem în lucrarea de faţă să încercăm formularea unor posibile răspunsuri la aceste probleme.

Legea privind procedura insolvenţei introduce importante modificări în materia procedurilor colective (lărgirea categoriilor de debitori supuşi procedurii reglementate de aceasta, procedura simplificată, etc.). Dintre acestea, vom analiza în principal schimbările aduse procedurii de propunere, adoptare, executare şi prelungire a planului de reorganizare şi modul în care acestea influenţează rezolvarea problemei propuse spre studiu.

1. Modificarea planului de reorganizare. Contextualizare

Una dintre căile de adaptare la noile circumstanţe definite de către reformele legislative în materie, care să permită încheierea cu succes a reorganizării judiciare o reprezintă modificarea planului de reorganizare. Aşadar, modificarea planului de reorganizare poate fi interpretată ca fiind o măsură de realizare a intereselor participanţilor la procedură prin adaptarea planului la noile cerinţe legale şi/sau la noile realităţi economice. Însă, această noţiune nu poate fi definită într-un mod cuprinzător decât în urma determinării sferei noţiunii de plan de reorganizare şi a naturii juridice a acestuia, ceea ce vom încerca în paragrafele următoare.

Discuţia privind modificarea planului de reorganizare prezintă interes atât în contextul reglementării planului prin Legea nr. 64/1995, cât mai ales în cel al legii noi. Vom discuta astfel atât posibilitatea modificării unor planuri de reorganizare care vor fi propuse şi confirmate ulterior intrării în vigoare a noii legi, cât şi a celor confirmate anterior acestui moment, dar a căror executare nu este finalizată până la această dată. Dezbaterea nu are doar un ţel teoretic, pentru că în practica de reorganizări judiciare se întâlnesc cazuri concrete , în care debitori aflaţi în reorganizare, prin executarea unor planuri confirmate încă dinainte de modificarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului , unele proceduri fiind suspendate prin efectul altor acte normative , continuă să fie sub imperiul unor astfel de planuri, care însă nu mai corespund condiţiilor iniţiale de adoptare.

2. Natura juridică a planului de reorganizare

Atât Legea nr. 64/1995, cât şi noua lege a insolvenţei nu oferă o definiţie a planului de reorganizare. Noutatea adusă în această privinţă de Legea nr. 85/2006 constă în definiţia reorganizării judiciare ca fiind procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor, aceasta presupunând întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan, explicitându-se şi cuprinsul posibil al acestuia .

De asemenea, literatura de specialitate oferă relativ puţine definiţii ale termenului “plan de reorganizare”, şi la fel de puţine încercări de precizare a naturii juridice a acestuia. Astfel, într-o opinie planul de reorganizare este considerat un act juridic multilateral, având o natură complexă: contractuală, jurisdicţională şi legală. Dintr-o altă perspectivă , este caracterizat ca fiind un „instrument juridico-economic elaborat cu anticipaţie, cuprinzând o suită ordonată de operaţiuni de natură juridică, economică şi socială, destinate să conducă la restructurarea şi continuarea activităţii debitorului şi plata pasivului acestuia, sau dacă acest lucru nu este posibil, lichidarea prin vânzarea averii debitorului în mod ordonat, parţial sau total, ca un ansamblu în stare de funcţionare, pentru a obţine valoarea maximă”. Pentru un punct de vedere comparativ, în literatura franceză de specialitate tratând materia insolvenţei s-a considerat că planul de reorganizare are un caracter mixt, judiciar şi contractual (negociat) . De asemenea, prin Legea nr. 2005/845 din 26 iulie 2005, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2006, procedura franceză a reorganizării judiciare şi a falimentului a fost substanţial modificată, prin introducerea procedurii de salvare a debitorului. Declanşarea acesteia prin formularea unei cereri către instanţă, în primele 45 de zile după determinarea iminenţei intrării în stare de insolvenţă este o facultate a debitorului care şi-a determinat această stare . Realizarea acestei proceduri presupune propunerea de către debitor şi aprobarea de către creditori a unui plan de salvare. Acesta este asemănător planului de continuare din procedura de reorganizare propriu-zisă reglementată de legea franceză - executarea sa este asemănătoare cu cea planului de continuare, putând fi rezoluţionat în caz de neexecutare . Acest plan de salvare, din momentul adoptării sale dobândind natură contractuală, va avea forţa obligatorie corespunzând convenţiilor . Prin urmare, s-a conchis că şi procedura colectivă de salvare are o natură hibridă, predominant contractuală, dar şi judiciară . Mutatis mutandis, această concluzie prezintă utilitate şi în privinţa determinării naturii juridice a procedurii de reorganizare prevăzute de legea română, aşa cum vom încerca să demonstrăm în cele ce urmează.