In literatura de specialitate conventia de arbitraj a fost definita ca reprezentand "intelegerea partilor de solutiona un litigiu de comert international prin intermediul arbitrajului ocazional ori permanent"1 sau " acordul partilor contractului de comert international de a supune litigiul ivit intre ele in legatura cu executarea acelui contract arbitrajului"2.
Conventia de arbitraj se poate prezenta sub cele doua forme3:
- compromisul sau conventia de compromis;
- clauza compromisorie sau clauza de arbitraj;
Compromisul este acordul prin care partile supun litigiul existent intre elespre solutionarea unui arbitraj.
Compromisul trebuie sa indeplineasca anumite conditii.
Sa se refere la un litigiu actual si determinat, mentionat ca atare in actul de compromis.
In cazul in care partile au in vedere un litigiu, care inca nu s-a declansat, acordul lor privind arbitrarea acestui litigiu ne este compromis, ci o clauza compromisorie.
Situatia este diferita daca fara a fi un litigiu deja nascut, exista faptul litigios, , adica acela care este susceptibil de a da nastere, ulterior, la un litigiu4; partile pot incheia un compromise valabil.
Existenta unui litigiu este de esenta contractului de compromis.
Inexistenta litigiului semnifica lipsa de obiect a compromisului ;i este sanctionata cu nulitatea actului de compromis, precum si a sentintei care ar fi data in aceste conditii.
Arbitrii pot statua numai asupra cererii ce au fost sesizati. Daca ei se pronunta cu privire la un litigiu inexistent, inseamna ca statueaza ultra petita, cu toate consecintele aferente unei asemenea statuari.5
Acordul partilor trebuie sa fie exprimat de asa natura incat sa rezulte ca arbitrii sunt investiti cu putere de a judeca, fiindca altfel acordul partilor ar putea exprima un alt contract ( tranzactie, expertiza ), dar nu un compromis, conventie de arbitraj.
In cuprinsul compromisului partile trebuie sa desemneze arbitrul
( eventual arbitrii ) ce urmeaza sa statuieze asupra contenciosului lor.
Desemnarea arbitrilor trebuie facuta prin aratarea numelui lor sau in orice alt mod de natura sa denote certitudinea in privinta identitatii persoanei desemnate ( cum ar fi de exemplu, desemnarea ca arbitru a presedintelui Curtii de arbitraj) ; in acest caz se intelege ca va fi arbitru persoana care va avea aceasta calitate la momentul cand trebuie sa aiba loc arbitrajul.
Nedesemnarea arbitrilor prin actul de compromis antreneaza nulitatea actului respectiv; partile au insa posibilitatea sa inlature acest viciu si sa acopere
nulitatea actului, desemnand ulterior arbitrul sau arbitrii.
Actul de compromis trebuie sa contina precizarile necesare cu privire la organizarea arbitrajului asupra caruia partile au convenit, precum si procedura de arbitrare.
De asemenea partile fixeaza si termenul inauntrul caruia urmeaza sa aiba loc arbitrajul. Acest termen este supus - in ceea ce priveste modul de calcul - regulilor dreptului comun. El poate fi insa prorogat, expres sau tacit, prin acordul de vointa al partilor.6
Termenul poate fi suspendat in prezenta unor imprejurari, cum ar fi de pilda, desfasurarea unei proceduri penale fondata pe acelasi element de fapt cu privire la care este chemat sa se pronunte arbitrajul, precum si in cazul in care exista o chestiune prejudiciabila.
In continutul actului de compromis poate fi inserata o clauza prin care arbitrii pot statua in echitate sau "ex aeguo et bono". Expirarea termenului fixat de partii pentru infaptuirea arbitrajului nu inrautateste situatia de drept a acestora existenta in momentul implinirii termenului.
Astfel, daca in actul de compromis s-a consemnat o recunoastere sau o marturisire a unei parti, acestea raman castigate cauzei, putand fi invocate ulterior de catre cealalta parte impotriva celui care la facut.
In ipoteza in care actul de compromis este nul, raman valabile toate acele prevederi ale lui ce sunt independente de cauza ce a provocat nulitatea si care poate fi, spre exemplu, omisiunea de desemnare a arbitrilor.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
