Extras din referat
Răspunderea civilă delictuală este o formă a răspunderii civile care intervine atunci când printr-o faptă păgubitoare se încalcă o obligație instituită prin lege, spre deosebire de răspunderea contractuală care provine din nerespectarea unei obligații prevăzute în contractul încheiat de părți.
În principiu răspunderea civilă delictuală este o răspundere directă, pentru fapta proprie, dar se poate manifesta și ca răspundere indirectă - numai în cazurile expres prevăzute de lege.
În dreptul nostru civil sunt consacrate următoarele cazuri în care răspunderea civilă delictuală este indirectă și anume:
a) răspunderea pentru fapta altuia, care la rândul ei cunoaște următoarele ipostaze distincte:
- răspunderea părinților pentru faptele păgubitoare săvârșite de copiii lor minori;
- răspunderea institutorilor și artizanilor pentru pagubele pricinuite de elevii și ucenicii aflați în subordinea lor;
- răspunderea comitenților pentru faptele ilicite păgubitoare ale prepușilor lor;
b) răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin acțiunea lucrurilor sau animalelor ce avem în pază.
Ca răspundere directă, răspunderea civilă delictuală este în toate cazurile subiectivă, întemeindu-se pe culpa celui chemat să răspundă.
Ca răspundere indirectă, în unele ipoteze (răspunderea părinților pentru faptele copiilor și răspunderea institutorilor și artizanilor), răspunderea civilă delictuală este subiectivă, întemeindu-se pe o culpă prezumată de lege până la proba contrară.
În alte ipoteze (răspunderea comitenților) ca și în cazul răspunderii pentru lucruri și animale, răspunderea civilă delictuală are caracter obiectiv, întemeindu-se pe ideea de cauzalitate.
Răspunderea comitenților pentru fapta prepușilor
Această ipoteză de răspundere pentru fapta altuia dă expresie unei obligații legale de garanție întemeiată pe ideea riscului de activități și nu pe aceea a riscului de profit și care este condiționată de împrejurarea ca prepusului să i se poată imputa o culpă în îndeplinirea funcțiilor ce i-au fost în fapt încredințate de comitent.
Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului comportă îndeplinirea următoarelor cerințe:
- cel pentru care se răspunde (prepusul) să se afle într-un raport de prepușenie cu cel care răspunde (comitentul);
- fapta păgubitoare să fi fost săvârșită de către prepus în îndeplinirea funcțiilor ce i-au fost încredințate;
- prepusul să fi săvârșit această faptă din culpă.
Comitentul răspunde indiferent dacă prepusul a săvârșit fapta păgubitoare în exercițiul normal al funcțiilor sale sau abuzând de aceste funcții când prepusul deviază funcțiile de la scopul pentru care i-au fost conferite, exercitându-le în folosul său nu al comitentului, ori când își depășește atribuțiile. Astfel, comitentul este ținut răspunzător pentru pagubele pricinuite de către șoferul său care comite un accident de circulație în timpul deplasării cu autovehiculul ce i-a fost încredințat pentru nevoile serviciului.
Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului intervine ori de câte ori funcția prepusului a procurat acestuia prilejul de a săvârși fapta culpabilă, precum și în toate cazurile când prepusul a lucrat pentru îndeplinirea scopului în vederea căruia i-au fost încredințate funcțiile, chiar dacă a acționat fără să aibă instrucțiuni din partea comitentului, ori împotriva instrucțiunilor primite de la el sau nesocotind o prohibiție expresă a acestuia. Comitentul răspunde însă numai pentru faptele păgubitoare săvârșite de prepus în timpul serviciului. El nu răspunde și pentru faptele păgubitoare săvârșite de prepus în timpul său liber sau în perioada concediului de boală sau de odihnă. De asemenea, comitentul nu răspunde nici pentru faptele păgubitoare săvârșite de prepus care nu sunt obiectiv imputabile acestuia din urmă.
Bibliografie
1. LIVIU POP, Suport de Curs Drept Civil. Obligațiile - după Tratatul elementar de drept civil
2. CĂLINA JUGASTRU, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. Universul Juridic, București, 2015
3. IOSIF ROBI URS, PETRUȚA ELENA ISPAS, Drept civil. Teoria obligațiilor, Ed. Hamangiu, București, 2015
Preview document
Conținut arhivă zip
- Conditiile speciale ale raspunderii comitentului pentru faptele ilicite savarsite de catre prepusii lor.doc