Condițiile Acțiunii Directe

I. Introducere

Principiul separatiei puterilor, unul dintre cele mai importante principii într-un stat de drept, impune un control reciproc al puterilor, pentru asigurarea respectarii drepturilor si libertatilor oamenilor, aceasta fiind si principala ratiune pentru instituirea unui control asupra organelor administrative, si, implicit, al actelor ce emana de la ele.

În acest sens, se contureaza notiunea de contencios administrativ, derivata din latinescul contendere (a lupta), desemnând caile de atac jurisdictionale împotriva actelor si operatiunilor administrative. Necesitatea contenciosului apare ca fiind evidenta într-o lume organizata si guvernata de oameni, care, chiar si ca reprezentati ai puterii de stat, ramân supusi greselilor.

Contenciosul administrativ da sansa de abordare concreta a unui caz în care activitatea unor organe ale statului, care realizeaza sarcinile unei puteri de stat, este controlata de catre alte organe de stat, care realizeaza sarcinile altei puteri de stat. Este cazul controlului exercitat de instantele judecatoresti, ca si reprezentante ale puterii judecatoresti, asupra activitatii organelor administratiei publice, ca si organe ale puterii executive.

Cunoasterea regulilor si a conditiilor în conformitatea carora este permisa atacarea pe calea justitiei a actelor administrative care lezeaza interese legitime ale cetatenilor este vitala, ele contribuind la înfaptuirea procesului justitiei prin corecta întelegere si aplicare a legilor, si totodata îndreptarea erorilor comise de puterea administrativa.

Asa cum în mod corect se considera în doctrina franceza, omul, ca si reprezentant al scopului puterii administrative primeaza acesteia din urma. Astfel, interesele legitime, recunoscute si garantate de lege ale omului vor fi mereu mai presus de statutul de putere a administratiei publice, trebuindu-se recunoaste când aceasta greseste si acordându-se totodata posibilitatea îndreptarii erorilor.

Scopul lucrarii de fata urmareste prezentarea principalei cai de exercitare a controlului judecatoresc asupra administratiei publice, si anume calea actiunii directe, cu aplicatii directe în practica judecatoreasca. O buna întelegere a importantei acestei actiuni ar apropia mai mult oamenii de notiunea de dreptate si ar putea diminua numarul de drepturi ce se pierd prin intermediul prescriptiei extinctive, pierderi cauzate, de altfel, doar de lipsa de informare si actiune a posesorilor respectivelor drepturi.

II. Controlul administratiei publice

În conformitate cu prevederile Constitutiei, Guvernul este cel care exercita conducerea generala a administratiei publice, însa nu toate autoritatile administrative au aceeasi pozitie fata de acesta. Astfel, exista urmatoarele situatii:

- organele subordonate, care sunt controlate de Guvern tocmai în virtutea subordonarii lor;

- organe de stat centrale autonome, care sunt controlate de Guvern în virtutea art. 101 alin. (1) din Constitutie, doar daca aceasta nu instituie un control special al Presedintelui sau Parlamentului;

- organe locale ale autonomiei unitatilor administrativ-teritoriale, care sunt controlate de Guvern în virtutea dreptului de tutela administrativa.

Totusi, în virtutea principiului separatiei puterilor în stat, actele administratiei publice pot fi controlate si de celelalte doua puteri, cea legislativa si cea judecatoreasca.

Astfel, în functie de natura autoritatii care efectueaza controlul asupra administratiei publice, se face distinctia între:

- controlul exercitat de Parlament;

- controlul exercitat de administratia publica însasi asupra ei (denumit si control administrativ);

- controlul exercitat de autoritatile judecatoresti.

În functie de regimul procedural aplicabil, se pot distinge:

- un control contencios, realizat de instantele judecatoresti, de Curtea Constitutionala, de organele administrative cu caracter jurisdictional si chiar de comisii parlamentare de ancheta;

- un control necontencios, care este fie controlul parlamentar traditional, fie controlul administrativ ierarhic.

În functie de efectele controlului, exista 2 categorii:

- un control care atrage atentionari si sanctionari ale organelor administrative si functionarilor acestora, însotite de anularea actelor emise;

- un control care atrage doar atentionari si sanctionari de natura disciplinara, excluzând anularea actelor, dar incluzând sanctiuni privitoare la raspunderea politica, contraventionala si chiar patrimoniala.

1. Controlul exercitat de Parlament

Constitutia noastra reglementeaza pe de o parte controlul parlamentar traditional, sub forma informarilor prezentate de Guvern si de celelalte organe al administratiei publice (art. 111) , a întrebarilor si interpelarilor (art. 112) , a dezbaterii rapoartelor unor organe centrale autonome (precum C.S.A.T. sau SRI), analizelor în comisiile permanente sau în comisiile de ancheta. Pe de alta parte, constitutia reglementeaza si asa-numitul control parlamentar modern care se face prin intermediul unor autoritati si institutii publice ce depind de Parlament dar nu se afla în subordinea lui. Era cazul Avocatului Poporului si al Curtii de Conturi.