Concedierea Individuală sau Colectivă Determinată de Desființarea Locului de Muncă

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 3420
Mărime: 18.48KB (arhivat)
Publicat de: Emanoil Stănescu
Puncte necesare: 5
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Prof. Coord.: Traian Stefanescu, Prof. Univ.: Ana Vidat
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE MANAGEMENT ADMNISTRAŢIE PUBLICĂ

Extras din referat

1. Prezentarea reglementărilor din România

Conform art. 65 din Codul Muncii alin. 1, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Acelaşi art. alin. 2 ne precizează faptul că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

În art. 66 din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă, iar salariaţii concediaţi pentru astfel de motive beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil conform art. 67.

Conform art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, la încetarea contractului de muncă din motive ce nu ţin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.

În art. 73, persoanele concediate în temeiul art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare. Conform art. 73, în cazurile de desfacere a contractului de muncă pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 65 din Codul muncii, angajatorul este obligat să acorde persoanei al cărei contract de muncă a fost desfăcut un preaviz de 15 zile lucrătoare, perioada de timp in care persoana respectivă este obligată să continue activitatea potrivit programului de muncă.

Conform art. 74 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în cazurile în care unitatea este obligată, potrivit legii, să acorde un preaviz la desfacerea contractului de muncă, durata preavizului va fi de 20 de ore lucrătoare. Alin. 3 al aceluiaşi articol stabileşte faptul că în perioada preavizului, salariaţii au dreptul să absenteze 4 ore pe zi de la programul unităţii, pentru a-şi căuta un loc de muncă, fără ca aceasta să afecteze salariul şi celelalte drepturi. Orele absentate se pot acorda prin cumul, în condiţiile stabiite de angajator.

Conform art. 72 alin. 1, angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi încadrări pe locurile de muncă ale salariaţilor concediaţi timp de 9 luni de la data concedierii acestora. În situaţia în care în această perioadă se reiau activităţile a căror încetare a condus la concedieri colective, angajatorul are obligaţia de a transmite salariaţilor care au fost concediaţi o comunicare scrisă în acest sens şi de a-i reangaja pe aceleaşi locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, fără examen sau concurs ori perioadă de probă (alin. 2). Salariaţii au la dispoziţie un termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data comunicării angajatorului, prevăzută la alin. (2), pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la locul de muncă oferit (alin. 3). În situaţia în care salariaţii care au dreptul de a fi reangajaţi potrivit alin. (2) nu îşi manifestă în scris consimţământul în termenul prevăzut la alin. (3) sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate face noi încadrări pe locurile de muncă rămase vacante (alin. 4).

Conform art. 82 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 alin. 1, unitatea care îşi extinde sau îşi reia activitatea într-o perioadă de 9 luni de la luarea măsurilor de desfacere a contractului indivudual de muncă pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului are obligaţia să încunoştinţeze în scris despre aceasta organizaţiile sindicale şi să facă publică măsura. Alin. 2 al aceluiaşi articol stabileşte faptul că salariaţii notificaţi în acest sens au la dispoziţie un termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii comunicării, pentru a-şi manifesta expres consimţământul cu privire la locul de muncă oferit.

Art. 223 din Codul Muncii prevede faptul că reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate pe toată durata exercitării mandatului, precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia.

Conform art. 229, pe toată durata exercitării mandatului reprezentanţii salariaţilor nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţi.

2. Avantajele şi dezavantajele acestor reglementări

Avantaje

• Legislaţia română în acest domeniu nu permite angajatorului să concedieze un salariat pe motivul desfiinţării locului de muncă fără a exista o cauză reală şi serioasă, iar desfiinţarea locului trebuie să fie efectivă

• Pentru salariaţii concediaţi este un avantaj faptul că trebuie să primească compensaţii şi vor putea să primească un alt loc de muncă de la angajator sau de la Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă

• Un alt avantaj pentru salariaţi ar fi faptul că au un preaviz de 15 zile conform Codului Muncii şi 29 zile conform contractului colctiv unic la nivel naţional în care pot absenta 4 ore pe zi pentru a-şi căuta alt loc de muncă.

• Salariaţii pot fi avantajaţi atunci când pot fi contactaţi dacă activitatea angajatorului se reia sau se extinde în termen de 9 luni de la concedierea colectivă

• Pentru membrii de sindicat aflaţi în funcţii de conducere şi pentru reprezentanţii salariaţilor este un avantaj faptul că nu pot fi concediaţi pe motivul desfiinţării locului de muncă sau pentru necorespundere profesională pe durata mandatului şi pe cel puţin 2 ani după încetarea mandatului pentru membrii de sindicat.

Dezavantaje

• Pentru angajatori, plata compensaţiilor sau obligaţia de a oferi un alt loc de muncă (dacă are) sau să contacteze Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă poate fi un deazavantaj

• Un alt posibil dezavantaj pentru angajatori este acela că trebuie să contacteze vechii salariaţi dacă activitatea se reia sau se extinde în termen de 9 luni de la concedierile colective.

3. Prezentarea reglementărilor din Republica Moldova

Conform art. 38 din Codul Muncii din Republica Moldova alin. 1, contractul individual de muncă, încheiat pe o durată nedeterminată, precum şi contractul individual de muncă încheiat pe un termen pot fi desfăcute înainte de expirarea termenului acţiunii lui de către administraţie în cazul unor schimbări în organizarea producţiei şi muncii, inclusiv lichidarea, reorganizarea sau reprofilarea intreprinderii, instituţiei, organizaţiei ori reducerea numărului sau a statului de personal. Concedierea pe baza acestui articol alin. 1 este admisă, dacă este imposibil de a transfera lucrătorul, cu consimţământul lui, la o altă muncă.

În caz de încetare a contractului individual de muncă pe baza alin. 1 al articolului 38 din Codul Muncii din Republica Moldova, salariaţilor li se plăteşte un preaviz de concediere egal cu suma câştigului mediu pe două săptămâni.

Art. 40 din Codul Muncii din Republica Moldova prevede faptul că este interzisă desfacerea din iniţiativa patronului a contractului individual de muncă fără acordul preliminar al organului sindical. Concedierea din initiativa patronului (administratiei) a persoanei alese în organul sindical şi neeliberate de la locul de muncă de bază se admite cu respectarea modului general de concediere şi doar cu acordul preliminar al organului sindical al cărui membru este persoana în cauză. Conducătorii organizaţiei sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi concediaţi din initiaţiva patronului (administraţiei) fără acordul preliminar al organului sindical ierarhic superior.

Conform art. 45 alin. 2, salariaţii pot fi disponibilizaţi de la intreprinderi, din instituţii şi organizaţii în legatură cu reorganizarea şi lichidarea acetora, cu realizarea măsurilor de reducere a numărului sau a statului de personal. Salariaţii sunt preavizaţi personal, contra semnătură, despre apropiata disponibilizare cel mai târziu cu două luni înainte. Administratia prezintă la timp, cel mai târziu cu trei luni înainte, comitetului sindical informatia despre posibila disponibilizare în masă a salariaţilor. La disponibilizarea salariaţilor în legatură cu reducerea numărului lor sau a statului de personal se ţine seama de dreptul preferenţial la mentinerea la lucru, asa cum e prevăzut de articolul 39 din prezentul Cod şi de contractul colectiv de muncă. Odată cu preavizul de concediere în legatură cu reducerea numărului sau a statului de personal, administraţia propune salariatului un alt lucru în aceeasi intreprindere, instituţie, organizaţie. Salariatul are dreptul să-i aleagă un nou loc de muncă, adresându-se altor intreprinderi, instituţii, organizaţii personal sau prin intermediul gratuit al Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de muncă. Administraţia, cel mai târziu cu doua luni înainte, este obligată să aducă la cunoştinţa oficiilor forţei de muncă datele privind posibila disponibilizare a fiecărui salariat în parte, indicând profesia, specialitatea, calificarea şi cuantumul retribuirii muncii acestuia.

Preview document

Concedierea Individuală sau Colectivă Determinată de Desființarea Locului de Muncă - Pagina 1
Concedierea Individuală sau Colectivă Determinată de Desființarea Locului de Muncă - Pagina 2
Concedierea Individuală sau Colectivă Determinată de Desființarea Locului de Muncă - Pagina 3
Concedierea Individuală sau Colectivă Determinată de Desființarea Locului de Muncă - Pagina 4
Concedierea Individuală sau Colectivă Determinată de Desființarea Locului de Muncă - Pagina 5
Concedierea Individuală sau Colectivă Determinată de Desființarea Locului de Muncă - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Concedierea Individuala sau Colectiva Determinata de Desfiintarea Locului de Munca.doc

Alții au mai descărcat și

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Concedierea din Motive Care Nu Țin de Persoana Salariatului

In conformitate cu art. 65 Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului de munca,...

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Te-ar putea interesa și

Evidența Salariaților

REZUMATUL LUCRĂRII Dezvoltarea impetuoasă a tehnicii de calcul şi răspândirea diferitelor aplicaţii ale acesteia nu au ocolit nici unele domenii...

Contractul Individual de Muncă

INTRODUCERE Dreptul muncii ca ramură a sistemului de drept, este strâns legat de muncă. Munca reprezentând condiţia naturală permanentă a vieţii...

Încetarea Contractului Individual de Muncă

Cap I Definiţii – generalităţi Aplicarea noului Cod al Muncii a generat o serie de dificultăţi care frânează dezvoltarea pieţei muncii şi a unei...

MISP

1.1 Prezentarea produsului Izoniazida este o substanta cristalina,alba si reprezinta unul din cele mai active medicamente pentru combaterea...

Efectele Contractului Individual de Muncă

1. Noţiune Spre deosebire de contractul colectiv de muncă, ce se încheie între angajator/ organizatia patronală şi salariaţi reprezentaţi prin...

Concedierea individuală pentru cauze neimputabile salariaților

Concedierea.Notiune In Codul Muncii este introdus termenul de concediere reprezentand incetarea unui contract de munca la initiative...

Elemente de Drept

OBIECTIVELE CURSULUI  Însusirea de catre studenti a elementelor fundamentale ale dreptului, a trasaturilor esentiale si definitorii ale ordinii...

Agenți imobiliari

Modulul 1 Tema 1 MANAGEMENTUL AGENTIILOR IMOBILIARE 1.1 Definirea notiunii de management Cuvantul management corespunde, din punct de vedere...

Ai nevoie de altceva?