Comparație între Răspunderea Politică și Cea Penală a Președintelui

Problematica răspunderii Preşedintelui României este consacrată de către Constituţia din 1991 prin două texte distincte acestei instituţii – art. 84 alin. (3) şi art. 95. această iniţială deficienţă de redactare a fost corectată prin deplasarea articolului privind punerea sub acuzare după cel consacrat suspendării din funcţie. Astfel în concepţia corectă, după textul consacrat răspunderii politice pentru fapte ce nu au semnificaţie penală, se reglementează tragerea la răspundere penală a preşedintelui României pentru fapte deosebit de grave, exprimate generic prin sintagma „înaltă trădare”.

Articolul 95 din Constituţia revizuită a rămas nemodificat, cuprinzând suspendarea din funcţie ca şi răspundere politică a Preşedintelui, urmată de sancţiunea demiterii prin referendum, referindu-se la formele răspunderii administrativ-disciplinare şi nu administrative. Această răspundere politică a Preşedintelui este denumită astfel în doctrină deşi este la origine tot o formă de răspundere penală.

În plan politic nu se poate vorbi de imunitatea completă a Preşedintelui, precum susţine doctrina de drept constituţional, li nici de caracterul exclusiv politic al răspunderii, aceasta fiind denumită astfel pentru a o delimita de cea penală, urmările ei fiind de fapt politico-juridice. Drept urmare, Preşedintele României nu deţine imunitate totală, putând fi tras la răspundere politic şi juridic pentru faptele sale, săvârşite în exerciţiul mandatului, precum se stipulează in art. 95.

O formă de răspundere penală o reprezintă înlăturarea imunităţii Preşedintelui şi a punerii sale sub acuzare pentru o faptă deosebit de gravă, răspundere menţionată în art. 84 alin (3) din Constituţia din 1991, devenit art. 96 în Constituţia republicată.

Constituţia României consacră iresponsabilitatea politică a Preşedintelui faţă de Parlament, însă acesta răspunde în faţa corpului electoral care l-a desemnat şi care îl poate demite, demiterea reprezentând sancţiunea ce revine răspunderii politice. Constituţia leagă această procedură de iniţiativa parlamentară, de poziţia autorităţii ce exercită jurisdicţia constituţională şi , în final, de votul poporului. Angajarea răspunderii politice a preşedintelui presupune aşadar, două etape: suspendarea din funcţie a Preşedintelui şi organizarea referendumului naţional în vederea demiterii sale de către corpul electoral.

Situaţia de excepţie de la regimul imunităţii prezidenţiale este reglementată de Constituţie ca formă a răspunderii juridice a Preşedintelui, pentru înaltă trădare. Imunitatea se referă la perioada exercitării mandatului şi priveşte în exclusivitate faptele legate de exercitarea acestuia, ce pot deschide calea unor acţiuni civile sau penale. Punerea sub acuzare semnifică expresia răspunderii penale a Preşedintelui, punerea sub acuzare fiind în fapt ridicarea imunităţii prezidenţiale.

În cazul răspunderii penale, infracţiunea de înaltă trădare nu este definită cu exactitate in textul constituţional, exprimându-se mai multe opinii referitoare la aceasta. Literatura de specialitate afirmă că aceasta ar fi „o infracţiune cu caracter politic şi cu conţinut variabil” sau că s-ar afla la limita dintre politic şi juridic, fiind un abuz de funcţie pentru o acţiune contrară Constituţiei şi intereselor superioare ale ţării. Totodată a fost definită ca fiind „cea mai gravă încălcare a jurământului şi intereselor poporului şi ţării, în exerciţiul atribuţiilor prezidenţiale”.

Pentru răspunderea politică a Preşedintelui se dispune procedura tragerii la răspundere pentru comiterea unei fapte grave de încălcare a Constituţiei. Aceasta nu poate fi însă confundată cu neexercitarea sau exercitarea într-un anumit mod a unor atribuţii pe care şeful statului le poate îndeplini în mod facultativ, având deplină libertate de alegere. Aprecierea faptelor grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei revine Parlamentului, care poate iniţia şi hotărî suspendarea din funcţie. Condiţiile procedurale ale suspendării din funcţie a Preşedintelui României sunt prevăzute în art. 95 şi art. 140 lit. h-i din Constituţie

În cazul săvârşiri unor fapte grave prin care se încalcă prevederile constituţionale, Preşedintele poate fi suspendat din funcţie, aprecierea gravităţii faptelor revine celor două Camere, care au facultatea, iar nu obligaţia declanşării procedurii de suspendare din funcţie. Propunerea de suspendarea din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi aduce neîntârziat la cunoştinţă Preşedintelui. Potrivit Regulamentului celor două Camere, propunerea de suspendare se depune concomitent la birourile permanente ale Camerelor, iar acestea comunică propunerea Preşedintelui României, prezentându-se în acelaşi timp data şi locul şedinţei comune.

Propunerea de suspendare trebuie temeinic motivată, iar treimea de parlamentari se raportează la totalul acestora, şi nu la membrii uneia dintre Camere. Rezultă că cei de pe listă pot fi exclusiv senatori sau exclusiv deputaţi, poate fi o listă care să conţină un număr egal de deputaţi sau senatori, ori mai mulţi membrii dintr-o Cameră, dar este obligatoriu ca propunerea să fie introdusă şi, în consecinţă, semnată de o treime din totalul parlamentarilor.

De asemenea este sesizată Curtea Constituţională în vederea emiterii unui aviz consultativ asupra propunerii de suspendare din funcţie. Curtea Constituţională emite avizul consultativ în plenul său, cu votul majorităţii judecătorilor, pe baza raportului a trei dintre judecătorii Curţii, a propunerii de suspendare şi a informaţiilor şi dovezilor prezentate în susţinerea propunerii; avizul Curţii rămâne însă unul consultativ, oportunitatea suspendării din funcţie rămânând la aprecierea celor două Camere.

Preşedintele poate da explicaţii în faţa celor două Camere, cu privire la faptele ce i se impută, aspect lăsat la latitudinea şefului statului, la libera sa apreciere, Preşedintele neavând o obligaţie în acest sens. Dezbaterea propunerii şi hotărârea de suspendare din funcţie se poate lua de către cele două Camere în şedinţă comună, cu votul majorităţii absolute a deputaţilor şi senatorilor. În situaţia în care propunerea de suspendare din funcţie întruneşte majoritatea absolută a membrilor celor două Camere, Preşedintele României este suspendat din funcţie şi conform art. 98 din Constituţie se instituie interimatul funcţiei prezidenţiale.