Codul deontologic al magistraților

STATUL MAGISTRATULUI

Justiţia ca funcţie şi principiul separaţiei puterilor în stat

În dreptul modern justiţia este o funcţie fundamentală a statului, administrarea ei fiind unul dintre atributele puterii suverane. Această funcţie presupune existenţa unui serviciu public cu o structură corespunzătoare activităţii jurisdicţionale.

Justiţia ca funcţie, dar şi ca ansamblu de organe este în acelaşi timp şi o instituţie alcătuită din persoane, integrată în sistemul politic, economic, social.

În doctrina clasică, într-un stat democratic puterea emană de la popor, puterea este unică şi suverană. Realizarea ei se face prin diferite categorii de organe, corespunzător anumitor funcţii. În acest context se vorbeşte de principiul separaţiei puterilor în stat, sau altfel spus de principiul controlului şi echilibrului reciproc. Principiul presupune separarea funcţiilor în stat. De asemenea, principiul presupune analiza raporturilor constituţionale dintre cele trei funcţii (legislativă, executivă, judecătorească).

În raportul dintre puterea legislativă şi cea judecătorească prima nu poate interveni în procesul de realizare a justiţiei. Dreptul de control al Parlamentului se exercită prin reglementarea organizării judecătoreşti, statutului magistratului, edictarea normelor de competenţă şi de procedură propriu-zisă. Acest lucru îl face organul legislativ cu respectarea principiului neretroactivităţii legii.

Puterea judecătorească exercită la rândul său un control asupra puterii legislative (exprimată prin soluţionarea contestaţiilor la alegeri ori prin judecarea unui membru al Parlamentului).

Pe de altă parte, judecătorul este oprit (art. 5 C. civ.) să se pronunţe prin dispoziţii generale.

Faţă de puterea executivă. puterea judecătorească depinde în unele aspecte, cum ar fi numirea judecătorilor de către Preşedintele României. Această dependenţă este numai aparentă, deoarece numirea se face la propunerea CSM. În schimb, puterea judecătorească exercită un control asupra puterii executive, prin faptul că soluţionează cererile persoanelor vătămate prin acte administrative nelegale (prin contenciosul administrativ - Legea nr. 504/2004).

Există principii şi norme care asigură concret respectarea raporturilor constituţionale între puterea judecătorească şi celelalte puteri. În acest sens menţionăm; principiul realizării justiţiei prin organele sale şi reglementarea strictă a competenţei generale a instanţelor judecătoreşti (sfera puterii judecătoreşti).

O funcţie importantă a justiţiei o constituie şi posibilitatea controlului constituţionalităţii legilor.

Prin urmare, magistratul, şi, în special, judecătorul are un rol esenţial în statul de drept, el impunându-şi puterea de control nu numai faţă de subiecţii de drept, ci şi faţă de celelalte puteri. Însă tocmai datorită specificului activităţii magistratului trebuie să i se asigure garanţii ale independenţei faţă de celelalte puteri.

Faţă de puterea executivă, puterea judecătorească se află într-un raport aparent de dependenţă, cel puţin prin faptul că magistraţii sunt numiţi în funcţie de Preşedintele României la propunerea CSM.

Una dintre cele mai importante garanţii ale separaţiei de celelalte puteri este reprezentată de principiul independenţei judecătorului.

Noţiunea de magistrat şi de magistratură

Derivând din termenul latinesc magistratus, conceptul a determinat în timp persoana învestită cu autoritate publică jurisdicţională.

Conform art. 1 din Statutul judecătorilor şi procurorilor (Legea nr. 303/2004), magistratura este activitatea desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Termenul de magistrat a fost utilizat de toate legile de organizare judiciară, începând cu cea din 1865 şi terminând cu fosta lege de organizare judecătorească (Legea nr. 92/1992).

După ce în forma iniţială a Legii de organizare judiciară nr. 304/2004 regăsim termenul de magistrat, prin modificarea adusă de Legea nr. 247/2005, termenul nu se mai regăseşte ca atare în lege, fiind înlocuit de sintagma judecător/procuror. În schimb activitatea acestora este în continuare desemnată prin termenul de magistratură.

De lege lata, conceptul de magistrat are o sferă mai largă, desemnând atât pe judecător cât şi pe procuror. De altfel, vorbim în desemnarea celor două categorii, de corpul magistraţilor.

În doctrină au fost propuse o serie de principii ale constituirii corpului magistraţilor:

- unitatea corpului magistraţilor, în sensul că lor li se aplică reguli unitare de numire, promovare, sancţionare etc. indiferent de funcţie şi de locul ocupat în ierarhia profesională;

- ierarhia funcţiilor se stabileşte în raport de gradul profesional sau nivelul instanţei sau parchetului.

Categorii de magistraţi

Judecătorii

Judecătorul este persoana cu studii juridice superioare care, în condiţiile prevăzute de lege, este învestită în funcţie de către stat prin reprezentanţii săi constituţionali, cu drepturi şi obligaţii specifice derivând direct din Constituţie şi din lege şi care au dreptul şi responsabilitatea aplicării legii în cadrul sistemului instanţelor judecătoreşti.

Procurorii

Procurorul este persoana fizică absolventă de studii juridice superioare învestită în funcţie în condiţiile specifice prevăzute de lege, de către stat prin reprezentanţii săi legali, independentă, imparţială şi stabilă care are dreptul şi responsabilitatea să asigure şi să supravegheze aplicarea legii în cadrul organizat al parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Constituţia consacră o secţiune separată Ministerului Public, în capitolul care reglementează Autoritatea judecătorească.

În privinţa naturii juridice a instituţiei procurorului, el este considerat magistrat de legea în vigoare, cu drepturi şi obligaţii identice cu cele ale judecătorului.

Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori, constituiţi în parchete.

Judecătorii şi procurorii militari

După ce Legea nr. 54/1993 privind organizarea instanţelor şi parchetelor militare a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005 şi Legea statutului magistraţilor reconfigurează categoria magistraţilor militari. De fapt, statutul conţine doar dispoziţii referitoare la numire, salarizare, pensie, transfer etc.

În schimb, legea de organizare judiciară consacră un capitol distinct instanţelor militare.

Auditorii de justiţie

Conform art. 16 din Legea de organizare, cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditor de justiţie.

În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică la instanţe şi parchete, asistă la activitatea de judecată şi de urmărire penală. Ei beneficiază de o bursă cu cuantumul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare juncţiei de judecător sau procuror stagiar.

Judecătorii şi procurorii stagiari

Sunt numiţi în funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.), pe baza mediei generale de absolvire a Institutului Naţional de Magistratură.

Ei pot fi numiţi numai la o judecătorie sau la un parchet de pe lângă judecătorie, În funcţia lor ei se bucură de stabilitate. Durata stagiului este de 1 an.

Judecătorii stagiari judecă numai anumite categorii de litigii (art. 23 din Statut).

Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii, să efectueze acte procedurale numai sub coordonarea unui procuror definitiv şi cu contrasemnătura acestuia.

După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. Dacă este respins, se va prezenta la sesiunea următoare. Lipsa nejustificată de la acest examen sau respingerea la două sesiuni atrage pierderea calităţii de judecător/procuror stagiar.

Examenul de capacitate poate fi susţinut în cel mult 2 ani.

Magistraţii asistenţi

Sunt persoanele cu studii juridice superioare numite în funcţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către C.S.M. care asigură profesional pregătirea şedinţelor de judecată şi judecarea cauzelor, cu vot consultativ.

Statutul său este aproape identic cu cel al magistratului, reprezentând însă o categorie profesională distinctă, cu caracteristici proprii în ceea ce priveşte recrutarea şi atribuţiile.

Activitatea magistratului asistent nu se confundă cu cea a grefierului de şedinţă.

Magistraţii asistenţi redactează încheierile hotărârile judecătoreşti. Poate influenţa hotărârea nepronunţată prin prezentarea jurisprudenţei în materie, a legislaţiei aplicabile şi a dreptului comparat.

Condiţiile generale de numire sunt aceleaşi cu cele prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.