Cererea de chemare în judecată

Subiect activ al infractiunii de furt sau talharie poate fi orice persoana care indeplineste conditiile generale ale raspunderii penale.

Agravanta participarii la furt a doua sau mai multor persoane opereaza atunci cand se constata prezenta tuturor participantilor la locul faptei, in momentul savarsirii acesteia.

Furtul savarsit de un major impreuna cu un minor constituie furt calificat chiar daca minorul nu raspunde penal, dar, in acelasi timp, constituie si o agravanta prevazuta de art. 75 lit. c. C. pen. - savarsirea infractiunii de catre un infractor major impreuna cu un minor. In situatia in care unii dintre inculpati au amenintat victima, iar altii au deposedat-o de bunuri, toti sunt coautori ai infractiunii de talharie.

Pentru a se retine si infractiunea de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, trebuie sa existe o intovarasire de oarecare durata, in vederea realizarii unui scop infractional comun, si nu o simpla intelegere, intamplatoare si spontana.

Pentru existenta infractiunii este suficient ca intre faptuitori sa fi intervenit

un consens fara echivoc, privind constituirea si scopul asocierii, fapta consumandu-

se in momentul realizarii acestui consens.

1. Cauzele si imprejurarile care au favorizat savarsirea furtului sau talhariei

Cunoasterea acestor cauze si imprejurari permite organelor de urmarire penala realizarea actului preventiv prin alegerea celor mai eficiente metode de combatere a unor astfel de infractiuni. Amintim: insuficienta preocupare pentru folosirea sistemelor de paza si alarmare; neasigurarea cu incuietori corespunzatoare, gratii la geamuri; neglijenta si lipsa de raspundere din partea personalului de paza; pastrarea in locuinte sau unitati comerciale a unor sume importante de bani, valuta sau bijuterii; posibilitatea valorificarii cu usurinta a bunurilor provenite din furturi sau talharii in talciocuri, consignatii, case de amanet, targuri etc., fara a exista o reglementare legala stricta etc.

2. Unele particularitati ale investigarii furtului si talhariei

2.1. Cercetarea locului faptei

a. Cercetarea locului faptei este necesara si obligatorie in toate cazurile de furt si talharie, chiar cand infractiunea este reclamata dupa 2-3 saptamani (la externarea victimei talhariei), atat pentru stabilirea cercului de suspecti, cat si pentru identificarea martorilor oculari.

b. Prin loc al faptei se intelege:

locul in care s-au aflat bunurile si valorile sustrase; itinerarul parcurs de infractor pentru a ajunge la locul faptei; locul in care faptuitorii s-au ascuns si au pandit victima; itinerarul parcurs de infractor dupa comiterea faptei; locurile in care au fost ascunse obiectele corp-delict sau obiectele si valorile provenite din savarsirea infractiunii; locurile in care s-au ascuns infractorii pentru a scapa de urmarire.

c. Prin cercetarea sistematica a locului faptei se stabilesc date privind:

4 numarul faptuitorilor;

4 perioada in care au operat;

4 caile de acces ale infractorilor;

4 mijloacele si metodele folosite;

4 bunurile sustrase.

d. La locul faptei vor fi descoperite urme de maini si de picioare; urme ale instrumentelor de spargere folosite; urme biologice (pete de sange, fire de par), care pot conduce la identificarea faptuitorilor; urme olfactive, care vor fi exploatate cu ajutorul cainelui de urmarire; urme sub forma de resturi de obiecte (pilitura, rumegus, pelicula de vopsea etc.); urme care indica anumite deprinderi sau specializari ale infractorului; microurme pe imbracamintea si corpul infractorului etc. Aceste categorii de urme vor fi cautate, fixate si ridicate inclusiv pe itinerariile folosite de infractori dupa comiterea faptei.

e. Practica demonstreaza ca, la locul faptei, infractorii pot comite erori grave: renuntarea la portul manusilor si folosirea unor pahare; pierderea unor obiecte personale sau a unor corpuri delicte, autoaccidentari etc. De asemenea, in multe situatii, infractorii au fost identificati dupa urmele de manusi folosite in campul infractional.

f. O deosebita importanta prezinta clarificarea imprejurarilor negative sau controversate care pot fi rezultatul unor incercari de simulare a furtului sau talhariei

g. In cazul in care victima infractiunii de talharie a fost supusa unor violente fizice, este obligatorie examinarea ei de catre medicul legist, pentru a stabili:

4 natura si vechimea leziunilor;

4 instrumentele cu care au fost cauzate;

4 gravitatea leziunilor;

4 daca victima putea sa-si produca singura leziunile (in situatia in care exista indicii

de simulare a talhariei).

h. In procesul-verbal de cercetare a locului faptei vor fi consemnate, in detaliu, toate constatarile facute, fotografiile judiciare executate, schita locului faptei etc.

In afara unor situatii de exceptie, instanta nu se sesizeaza din oficiu. Cu alte cuvinte, de regula, judecata presupune o initiativa din partea aceluia care va avea calitatea de reclamant in proces. Aceasta initiativa este ceea ce numim "cerere introductiva de instanta" sau "cerere initiala". Este o cerere "introductiva de instanta" sau "initiala" pentru ca, pe de-o parte, exprima initiativa reclamantului, iar pe de alta, intrucat ea initiaza judecata. In acest sens, art. 109 C. proc. civ. precizeaza ca: "Oricine pretinde un drept impotriva unei alte personae trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente". Acest text nu ofera el insusi o definitie a cererii de chemare in judecata. Totodata sunt de facut cel putin alte doua observatii:

a) O cerere inaintea instantei poate fi facuta nu numai atunci cand titularul el " pretinde un drept impotriva unei alte persoane", ci si in situatii necontencioase sau pentru constarea inexistentei unui drept;

b) Textul ar putea conduce la interpretarea gresita ca cererea adresata unei instante necompetente nu este valabila.

Or, in realitate, numai daca s-ar costata ca n-au fost respectate regulile de competenta generala,cererea va fi respinsa ca inadmisibila. In celelalte cazuri de necompetenta, cererea produce unele dintre efectele ei, dar, prin admiterea exceptiei de necompetenta, ea va fi solutionata de organul jurisdictional in favoarea caruia s-a pronuntat declinarea de competenta (art. 158 alin. 1 C. proc. civ.).

In sens generic, prin cerere ar urma sa se inteleaga formularea unei pretentii in fata justitiei, in vederea satisfacerii ei. Si tot intr-un asemenea sens, pentru a cuprinde toate formele prin care se deschide judecata, s-ar putea vorbi despre "actul introductiv de instanta".

Cererea de chemare in judecata nu trebuie confundata nici cu actiunea, nici cu sesizarea instantei. Cererea este actul procedural prin care se pune in miscare actiunea civila; ea nu este insa chiar actiunea civila. Adeseori, cererea de chemare in judecata indeplineste si functia de sesizare a instantei. Totusi, uneori sesizarea instantei reprezinta un act procedural distinct de cerere. Aceasta constatare este evidenta in situatia in care legea instituie obligatoriu o procedura prealabila de conciliere intre parti, in "procedura gratioasa", precum si in acele situatii, altele decat cele ce apartin "procedurii gratioase", cand instanta este solicitata, printr-o cerere comuna a partilor, sa statueze asupra unor elemente de fapt sau de drept dintre ele.

Asadar, cererea de chemare in judecata este actul procedural prin care reclamantul, punand in miscare actiunea civila si, totodata, de regula, investind instanta cu solutionarea ei, isi formuleaza pretentiile fata de cel chemat in judecata, solicitand concursul instantei pentru satisfacerea lor.

Intre ratiunile cererii de chemare in judecata pot fi inscrise si urmatoarele: ea semnifica abandonarea ideii de "justitie individuala", primitiva - in care partea se confunda cu judecatorul si se manifesta voluntarist - in favoarea "justitiei sociale", independenta si partiala; intrucat, in principiu, judecata nu se poate realiza din oficiu, cel mai adesea cererea este aceea care investeste instanta; judecatorul neputand da partii ceea ce ea nu a cerut, nici, de regula, mai mult decat ea a cerut (ne eat ultra petita partium), cererea este aceea care determina obiectul pretentiilor si mijloacele pentru justificarea lui, precum si limitele judecatii sub aspectul intinderii pretentiilor si sub aspectul partilor; cererea constituie si actul de somare a paratului, fie pentru anchiesa, fie pentru a-si pregati apararea.

Forma si continutul cererii de chemare in judecata

Cererea trebuie facuta in scris (art. 82, alin. 1 si art. 113, alin. 1 C. proc. civ.) si in limba romana (art. 127, alin. 1, din Constitutie si art. 6, alin. 1 din Legea nr. 94/1992).

In contextul conditiilor generale privitoare la cereri (art. 82-84 C. proc. civ. ) si observand exigentele legale in materie (art. 112-114 C. proc. civ.), cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda urmatoarele:

1. Aratarea instantei careia cererea i-a fost adresata. Aceasta mentiune prezinta interes sub doua aspecte: a) potrivit art. 109 C. proc. civ., cererea celui care pretinde un drept trebuie facuta "inaintea instantei competente". Or, numai prin indicarea instantei poate fi verificata competenta acesteia. Pe de alta parte, numai o instanta competenta se poate considera valabil investita prin sesizarea ei; b) in toate cazurile de competenta terotoriala alternativa sau facultativa, reclamantul numai poate reveni asupra alegerii instantei, iar alegerea instantei se face tocmai prin indicarea acesteia.

2. Identificarea partilor. In aceasta privinta, actuala reglementare este nu numai laconica, dar si lacunara, atat art. 82 alin. 1, cat si art. 112 alin. 1, pct. 1 C. proc. civ. vorbim doar de "numele, domiciliul sau resedinta partilor". Chiar in lipsa unor texte adecvate, identificarea partilor - persoane fizice - trebuie sa se faca si prin prenume, nationalitate, data nasterii, iar in cazul persoanelor morale prin denumire sau firma, nationalitate, sediu, organelle care le reprezinta legal - asemenea elemente putand prezenta deosebit interes in desfasurarea judecatii. Reclamantul se poate afla in imposibilitatea de a face unele dintre mentiunile aratate, dar aceasta nu trebuie sa anuleze dezideratul identificarii partilor cat mai complet posibil. Identifivarea partilor, prin atributele mentionate, poate prezenta importanta, intre ele, pentru:

a) stabilirea limitelor litigiului sub raportul subiectelor procesuale;

b) verficarea calitatii si a capacitatii procesuale;

c) verficarea competentei instantei;

d) stabilirea locului unde urmeaza sa se faca comunicarea actelor de procedura;

e) asigurarea conditiilor necesare pentru exercitarea dreptului la aparare, precum si pentru sanctionarea incercarii de disimulare frauduloasa a unora dintre elementele procesului.

3. Calitatea juridica in care partile stau in judecata, atunci can dele nu stau in numele lor propriu. Partile stau in judecata intr-o dubla ipostaza: in calitatea ce le deriva din raportul juridic substantial (de exemplu, creditor si debitor); in calitate ce le deriva din raportul juridic procesual (de exemplu, reclaman si parat, intervenient principal, intervenient accesoriu, chemat in garantiei). Intereseaza insa, mai ales, calitatea ce deriva dintr-un raport de reprezentare (mandatar conventional ad litem, reprezentant legal, mandatar judecatoresc). Reprezentantul trebuie sa-si arate calitatea si sa o probeze. Altminteri, se va presupune ca el actioneaza in nume propriu. De asemenea, aratarea calitatii trebuie sa se faca si atunci cand persoana actioneaza atat in nume propriu, cat si ca reprezentant