Cercetarea la fata locului

Introducere

Eficacitatea întregului arsenal de descoperire și cercetare a infracțiunilor este condiționată de oportunitățile și dezvoltarea completă a acțiunilor de anchetă precum și a felului în care decurge operația de investigare în faza incipientă a cercetărilor.

O mare importanță în acest sens o are realizarea corectă și calitativă a cercetării locului faptei, activitate în urma căreia se depistează și se colectează practic cea mai importantă că volum, dar și că importanță informație criminalistică autentică, acest lucru deține practic faza cea mai importantă a unei investigații deoarece servește că bază a majorității dosarelor penale.

Datele transmise de aceste cercetări reprezintă temelia construirii versiunilor în care a avut loc infracțiunea și la planificarea și realizarea acțiunilor procesuale ulterioare. Timpul consumat la înfăptuirea analizelor ale urmelor și stărilor de fapt este unul relativ mic în comparație cu timpul pe care ar trebui să îl petreacă anchetatorii pentru stabilirea făptașului și descoperirea infracțiunii în lipsa acestor dovezi.

Efectuarea cercetărilor la fața locului sunt de o necesitate imperativă, deoarece multe din urmele infracțiunilor se șterg sau se pierd în timp.

Definiția cercetării la fața locului

În literatura de specialitate s-a considerat necesară o distincție netă între cercetarea la fața locului (denumită în occident și scena infracțiunii), și locul săvârșirii faptei, întrucât cercetarea la fața locului are o sfera mai largă, incluzând atât zonele apropiate locului propriu-zis al comiterii infracțiunii, cât și alte locuri purtătoare de urme, care se referă la pregătirea și urmările faptei, inclusiv căile de acces și de retragere a infractorilor.

Codul de procedură penală nu precizează înțelesul expresiei ,,fața locului”, dar la materia competenței teritoriale a organelor judiciare penale a definit noțiunea de ,,locul săvârșirii infracțiunii” - care acoperă aproximativ integral înțelesul expresiei ,,fata locului”. Astfel, art.30 din Codul de procedură penală prevede: ,,prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia”.

Luând ca punct de plecare noțiunea de ,,locul săvârșirii infracțiunii”, art. 30 Cod de procedură penală și ținând seama de diversitatea situațiilor legate de locul comiterii infracțiunii se impune concluzia că prin noțiunea de ,,fața locului” trebuie să se înțeleagă nu numai o suprafață determinată în care s-a desfășurat activitatea infracțională, ci și locul unde s-au produs consecințele faptei săvârșite, precum și acel loc ce conservă într-un fel sau altul: date, informații, urme în legătură cu fapta comisă. Prin „locul faptei” se înțelege perimetrul în limitele căruia se află probele materiale create cu ocazia săvârșirii infracțiunii.

Trăsăturile caracteristice ale cercetării la fața locului

Cercetarea la fața locului deține o multitudine de caractere distincte ce o deosebesc de celelalte activități desfășurate de organele de urmărire penală. Este considerată a fi o activitate inițiala deoarece are loc la începutul anchetei penale, cu alte cuvinte, reprezintă debutul cercetării infracțiunilor. “Infracțiuni ca: omor, distrugere, tălhărie sau furt, accidente de circulație, catastrofe aeriene, feroviare, navale sau fluvial, accidente grave de muncă, etc. sunt fapte a căror soluționare este de neconceput fără cercetarea la fața locului.” Cercetarea la fata locului este o activitate ce necesita a fi executata sau elaborata imediat, deoarece orice intarziere ar putea duce la schimbarea ori distrugerea urmelor sau locului savarsirii infractiunii, lucru care ar putea avea urmari extrem de daunatoare pentru o desfasurare corcta si exacta a cercetarilor in cauza.

“Importanța cercetării la fața locului este subliniată în literatură de specialitate, atât procesual penală cât și criminalistică, marea majoritate a autorilor fiind de acord că ne aflam în fața unui procedeu probator cu adâncă semnificație în aflarea adevărului ”.

Totodată, cercetarea la fața locului este o activitate cu caracter obligatoriu, deoarece perceperea nemijlocită a situației de la locul faptei nu poate fi înlocuită prin nici o altă activitate. Ascultarea martorilor, a persoanei vătămate ori a învinuiților, efectuarea reconstituirii sau orice altă activitate de urmărire penală pot oferi celui ce instrumentează cauza o imagine mai mult sau mai puțin precisă despre situația de la fața locului, însă nu în măsura în care o realizează perceperea nemijlocită a acesteia.